CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Opoziția la putere

1 comentariu / 1871 vizualizări / 12 septembrie 2018

PNL și celelalte partide din frontul anti-PSD susțin că întreaga putere ar aparține majorității. Și că această majoritate o utilizează împotriva românilor. Este fals. Nu întreaga putere aparține majorității PSD plus ALDE. Frontul anti-PSD deține aproape jumătate din administrațiile locale. Primării și consilii județene. Desigur, e important să vedem în fiecare clipă ce face PSD cu puterea pe care i-au încredințat-o cetățenii prin votul lor. Dar la fel de interesant e să vedem ce fac ceilalți cu puterea la fel de legitimă pe care o au.
S-a consumat o moțiune simplă de cenzură. Care, din nou, s-a caracterizat prin afirmații și gesturi isterice. Care nu sunt de natură să convingă un număr mai mare de cetățeni să se alăture frontului anti-PSD. Urmează o moțiune de cenzură. Ultima înaintea alegerilor. Există deja divergențe asupra conținutului acestui dcument politic. El este inițiat de parlamentari PNL, dar liberalii vor să îl modifice „pe ici pe colo, prin locurile esențiale”. Sunt atât de hotărâți să doboare Guvernul Dăncilă, încât au alcătuit până și o comisie de negociere, care bate din poartă în poartă la PSD și la ALDE. Fără a fi capabilă să se unească și fără a avea un program de guvernare alternativ, frontul anti-PSD se opintește cu sprijinul lui Klaus Iohannis, pentru a veni înainte de termen la putere.
În acest scop, mai pe față, mai voalat, ei îi fac o ofertă otrăvită lui Liviu Dragnea. Să renunțe la Viorica Dăncilă, garantându-i că președintele va nominaliza din nou un premier PSD. Și pentru ca bățul să fie mai adânc bogat în gard, circulă deja câteva nume. Pe care, conform obiceiului, Liviu Dragnea, obsedat fiind de colaboraționiști, ar urma să le elimine rând pe rând.
Frontul anti-PSD, pentru a reuși în demersurile lui, are trei soluții, care pot fi utilizate la pachet.
1). Să devină coerent, în sensul stabilirii unor obiective politice comune, susținerii unui singur candidat la prezidențiale, iar înainte, de dragul antrenamentului, dar și al eficienței, să eleboreze liste comune pentru europarlamentare.
2). La fel cum o moțiune de cenzură cât de cât convingătoare ar trebui elaborată în comun, și alternativa la programul de guvernare al PSD ar trebui să fie concepută și susținută împreună de toate partidele din opoziție. Iar acest program alternativ de guvernare, fără a fi populist și fără a elimina din start procesele pozitive declanșate de PSD plus ALDE, ar trebui să fie suficient de convingător pentru a atrage o parte însemnată din electoratul României tăcute.
3). Frontul anti-PSD, care deține apoape jumătate din puterea locală, are obligația de a-și face bilanțul. Și de a demonstra, printr-o analiză a situației din localitățile pe care le conduce, că este un mai bun administrator al interesului public. Până în prezent, nu numai că nu a existat nicio tentativă în acest sens, dar comportamentul opoziției a sugerat că toți primarii și toți președinții de consilii județene sunt o apă și-un pământ. Cu alte cuvinte, că opoziția nu e mai bună decât puterea.
Cu certitudine, în dreapta spectrului politic nu se poate naște nimic nou sub bagheta unor oameni compromiși. Analiștii, în special sociologii, se distrează copios prefăcându-se că îl promovează pe Dacian Cioloș. Ca lider al unui partid care încă nu există. Ca aspirant la funcția supremă în stat, cea de președinte. Iar lui Cioloș i-au crescut aripile, pompate și cu unele energii oculte. Prezent în studioul unei televizuni de știri, marți seară, Cioloș le-a explicat telespectatorilor cum intenționează el și viitorul său partid să schimbe fața politică, economică, socială și legislativă a României. Cu alte cuvinte, el a garatat că, dacă partidul său va ajunge la putere, va face fix ceea ce nu a făcut în anul în care a fost prim-ministru. Și a condus Guvernul Zero. Beneficiind, e drept, forțat și artificial, și de susținerea actualei majorități parlamentare.
Cine-și imaginează că românii sunt o nație de tâmpiți se înșeală amarnic. Ei vor vota cu entuziasm partidele din frontul anti-PSD, candidații acestora, la toate rundele de alegeri care urmează, cu condiția să constate pe propria piele și nu pe vorbe că, acolo unde au deținut puterea la nivel local și central, aceștia au fost mai buni decât pesediștii. Dacă nu, voturile vor fi distribuite ca și până acum în favoarea PSD, pe care adversarii îl taxează non-stop drept „ciumă roșie” sau, în cel mai bun caz, drept urmaș al Partidului Comunist. Atunci când nu e etichetat drept partid de corupți și de penali. Și, atenție, cu toate frământările interne, cu toate mișcările plăcilor tectonice, cele pe care le vedem și cele care vor mai fi, PSD se pregătește intens să câștige și viitoarele alegeri. O dovadă cât se poate de simplă este că noua lege a pensiilor nu se va putea aplica decât în următorul ciclu electoral. Este o lege generoasă pentru oamenii vârstnici. Și, firește, aceștia nu vor dori ca frontul anti-PSD, ajuns la putere, să o arunce la coșul de gunoi. Ca urmare, milioane de pensionari sunt de pe acum înclinați să voteze la viitoarele alegeri cu reprezentanții actualei majorități. Și așa se va întâmpla atâta timp cât frontul anti-PSD doarme cea mai mare parte a timpului iar, când se trezește, are fie un comportament isteric fie un comportament de somnambul. (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. In anul in care a fost șeful “guvernului meu”, Cioloș, alături de un guvern de strânsură, nevalidat de voturile romanilor a dovedit un singur lucru: incompetenta crasa. Au compromis pentru mulți ani ideea de guvern tehnocrat, de uniune naționala. Acest personaj nu va mai putea ajunge la guvernare niciodată decât tot printr-un mecanism similar, asemanator unei lovituri de stat. Dacă, intr-un an nu a fost capabil sa înscrie un partid, cum crede ca va reuși sa obțină voturile pentru o majoritate?
    Cu program de guvernare de tipul “ jos ciuma roșie “, “ fără penali “ și alte lozinci, cu acțiuni de tip lovitura de stat in piața pentru impunerea unui guvern care nu are curajul unei confruntări electorale, e greu sa mai păcălești lumea. A mers odată, după tragedia de la Colectiv, dar acum trebuie inventat altceva. Și desigur alte persoane.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998