Oprescu acuza PNL pentru lipsa apei calde din Bucuresti
0 comentarii / 2407 vizualizări / 6 octombrie 2014
Primarul general al Bucureștiului, Sorin Oprescu, a declarat azi că Primăria Capitalei nu poate suporta la nesfârșit consecințele managementului defectuos de la nivelul ELCEN și a afirmat că acțiunea Distrigaz Sud Rețele de a reduce presiunea gazelor naturale a fost „forțată”.
„Consider că acțiunea Distrigaz Sud Rețele este una forțată. Suntem în campanie electorală pentru alegerea președintelui. Acțiunea Distrigaz este una forțată de diverse interese, nu vreau să nominalizez, dar se simte un vânt liberal atât în refuzul consilierilor generali PNL—PDL de a vota hotărârea legată de fuziunea RADET — ELCEN de săptămâna trecută, cât și în deciziile celor de la GDF Suez care în loc să stea la masa discuțiilor au redus direct presiunea la gazele naturale”, a menționat Oprescu, potrivit Agerpres. Potrivit primarului, Distrigaz Sud Rețele nu a informat despre decizia luată înainte de a reduce presiunea la gaze, iar astfel de decizii pun în pericol siguranța cetățenilor.
Comenteaza