Orban: ”Nu sunt de acord cu excluderile anuntate de Crin Antonescu”
0 comentarii / 1473 vizualizări / 21 ianuarie 2013
Crin Antonescu ar trebui să își folosească puterea pentru a asigura unitatea PNL, nu pentru a-i exclude din partid pe liderii care nu sunt de acord cu el, afirmă liberalul Ludovic Orban, într-un interviu acordat România Liberă.
”Nu sunt de acord cu excluderile. Cred că preşedintele PNL, care se află pe un vârf de putere, trebuie să-şi folosească puterea pe care o are nu pentru a slăbi forţa PNL, ci pentru a asigura unitatea partidului, pentru a asigura un cadru de exprimare pentru cei care au alte opinii şi pentru a permite fiecărui lider al PNL, indiferent de opiniile sale, să se poată manifesta în interiorul partidului şi nu în afara lui. La ce ne foloseşte excluderea unui primar care are o cotă de încredere de 80% într-o localitate? Acest lucru nu face decât să slăbească PNL (…) Domnul Antonescu este candidat la preşedinţia României votat de congresul PNL, cât şi de congresul PSD. Cred că întregul comportament al dlui Antonescu trebuie să plece şi de la această situaţie privilegiată în care se găseşte. Am convingerea că domnul Antonescu trebuie să fie mult mai preocupat de mesajul public pe care îl transmite cetăţenilor şi de proiectele majore pe care le propune României decât de probleme interne de partid, care, mai ales atunci când sunt de natură conflictuală, nu-i folosesc absolut de loc”, afirmă Ludovic Orban.
Chestionat, totodată, dacă e posibil ca pe tapetul congresului să apară excluderile despre care vorbea Crin Antonescu, Orban răspunde tranșant: ”Congresul nu face excluderi”. (R.G.)
Comenteaza