Încă premierul ungar Viktor Orban renunță, cu un zîmbet, la una dintre cele mai valoroase asigurări de viață politică liniștită pe care o putea deține: imunitatea parlamentară, odată cu anunțul de azi că demisionează din parlamentul unde abia a fost reales. Mesajul real nu e în cuvinte — e în gestul însuși: Orban nu se teme cîtuși de puțin de eventuale represealii care ar trebui să vină din partea unui nou regim creat, practic, de partidul Fidesz și desprins suspect de recent, adică după 2024. O renunțare la imunitate fix în momentul în care se vorbește de anchetarea și aruncarea sa în pușcărie. Ceva nu se leagă, aparent, nu-i așa?

Într-un scurt videoclip postat pe Facebook, Viktor Orbán a anunțat că nu va prelua mandatul de deputat obținut la alegerile cîștigate de opoziție. „Deoarece mandatul pe care l-am obținut în calitate de cap de listă pe platforma Fidesz-KDNP este în realitate un mandat parlamentar al Fidesz, am decis să-l înapoiez”, a spus omul care a guvernat Ungaria timp de 16 ani consecutivi. „În acest moment, eu nu sunt necesar în Parlament, ci în reorganizarea taberei naționale”, a adăugat el, cu aerul unui general care se retrage în cartierul general, nu în retragere.

La suprafață, e un mesaj de înfrîngere. În realitate, în opinia noastră, e unul dintre cele mai sofisticate calcule politice urmate de mesaj pe care Orbán l-a făcut vreodată — și probabil cel mai periculos pentru adversarii săi.

Pentru a înțelege ce înseamnă această renunțare, trebuie analizat ce înseamnă imunitatea parlamentară în Ungaria, și cît de diferită este față de cea românească.

În România, imunitatea unui parlamentar este mult mai ”subțire”: protejează voturile exprimate și opiniile formulate în exercitarea mandatului, iar ridicarea ei, deși lentă, rămîne o procedură parlamentară obișnuită, cu precedente numeroase. DNA a trimis în judecată foști miniștri, foști premieri și parlamentari în exercițiu. Sistemul, oricît de șchiop, funcționează. Parlamentarilor români li se pot deschide oricînd dosare penale și pot fi anchetați și doar reținerea, arestarea sau percheziționarea lor e imposibilă fără ridicarea imunității.

În Ungaria, imunitatea e cu totul altă categorie de protecție. Ea acoperă nu doar activitatea parlamentară, ci și viața privată a deputatului pe durata mandatului. Niciun parlamentar nu poate fi anchetat, reținut, percheziționat, arestat sau trimis în judecată fără votul Adunării Naționale. Iar în cei 16 ani în care Fidesz a dominat Parlamentul cu supermajoritate, această barieră a fost greu de netrecut. Comisia de la Veneția a criticat în repetate rînduri acest sistem tocmai pentru că transforma imunitatea dintr-un instrument de protecție a mandatului într-un scut aproape total față de justiție. Imunitatea, în versiunea ungară, nu se aplică răspunderii de drept civil sau infracțiunilor precum incitarea publică, violarea simbolurilor naționale, negarea publică a crimelor comise de regimurile național-socialiste și comuniste sau utilizarea abuzivă a informațiilor clasificate.

În rest, însă, ea e un scut teribil.

Mai pe scurt, imunitatea ungară înseamnă că nu se poate iniția o procedură penală împotriva unui parlamentar, nu se poate continua o procedură penală deja începută, nu se pot aplica măsuri coercitive fără aprobarea prealabilă a Parlamentului. Chiar și dacă e prins în flagrant, poate fi reținut imediat de poliție, fără aprobare, dar pentru continuarea anchetei și a procedurii, este obligatorie suspendarea imunității.
Pentru a începe sau continua ancheta, Procurorul General trebuie să depună o cerere oficială la Adunarea Națională, căreia îi trebuie minim 2/3 din voturile membrilor prezenți pentru a ridica imunitatea. Odată ce imunitatea este suspendată pentru cazul respectiv, Parchetul și Poliția pot desfășura ancheta în mod normal (interogatorii, percheziții, punere sub acuzare etc.).

Viktor Orbán a renunțat relaxat la acest scut. Și tocmai de aceea gestul său merită citit cu atenție.
Lectura reală pare a fi „Pot să fac asta pentru că știu că sunt în siguranță deplină”.

Există o logică perversă, dar extrem de subtilă în această decizie. În toată Europa, liderii politici căzuți de la putere și aflați sub suspiciunea unor anchete se agață de mandate, funcții și orice formă de imunitate pe care o pot obține. Să ne amintim de miruirea lui Dan Șova în plen, înaintea votului? De cum se milogeau unii parlamentari dîmbovițeni de colegii lor, de la tribună, să nu voteze pentru ridicare? Orbán face exact invers — și o face ostentativ, în public, pe Facebook.

Semnalul politic transmis e descifrabil pentru toată lumea: noii guvernanți sunt atît de legați de rețelele lui, atît de dependenți de structurile pe care le-a construit în 16 ani, încît nu au ce să-i facă și cu și fără imunitate parlamentară. Superman nu își pune vestă antiglonț, că nu are nevoie.

Fidesz controlează în continuare Curtea Constituțională, Curtea Supremă, Curtea de Conturi, structurile locale și o bună parte din aparatul administrativ al statului. Orbán nu a pierdut alegerile și s-a retras din peisaj la pensie – doar a pierdut alegerile și a anunțat că „reorganizează tabăra națională.” Și că e suficient de tînăr ca să țintească un nou mandat.
Deosebirea e colosală.

Orbán a guvernat Ungaria cu o tenacitate de buldog. A luptat pentru fiecare vot, a modificat Constituția, a restructurat justiția, a acaparat mass-media, a schimbat sistemul electoral — totul ca să rămînă la putere. Omul care a transformat imunitatea parlamentară ungară într-un sistem aproape impenetrabil renunță acum, relaxat, la beneficiile acestui sistem.

Convins profund că tentaculele Fidesz în aparatul de stat și nackgroundul (milt prea) comun cu Peter magyar și oamenii săi îl protejează mai bine decît orice mandat, gestul transmite același mesaj: Viktor Orbán nu se simte un om încolțit. Și asta, în politică, e cel mai puternic semnal pe care îl poate trimite un lider înfrînt la vot. (Bogdan Tiberiu Iacob)

foto: AI