CURS VALUTAR

Orban: ”UE finanteaza atacurile la guvernul din Romania!”

14 comentarii / 23858 vizualizări / 30 septembrie 2019

Declarații explozive ale premierului ungar Viktor Orban, ieri, la congresul FIDESZ de la Budapesta, unde a fost reales președinte. Conform politicianului, UE face jocuri murdare împotriva unor guvernări din Europa centrală și de Est, inclusiv România, practici care trebuie să înceteze.

Şeful guvernului de la Budapesta a spus, conform Hirado.hu, că trebuie ajuns la un acord între cele două părţi ale Europei, dar pentru asta există condiţii clare: Vestul trebuie să accepte “că avem dreptul să ne organizăm viaţa în conformitate cu legile libertăţii creştine, şi trebuie să înceteze cu atacurile deschise lansate la adresa statelor noastre şi guvernelor noastre”. “Nu mai suntem dispuşi să finanţăm din bani europeni puzderia de organizaţii de tip Soros, care se dau drept organizaţii neguvernamentale şi care arată ostilitate faţă de noi”, a spus el, solicitându-le acestora să părăsească Europa Centrală.

Politicianul ungar a mai spus că trebuie încetate şi acţiunile ascunse îndreptate împotriva guvernelor din Europa Centrală, că nu pot ei să aducă la putere partidele politice preferate prin astfel
de mijloace. Bugetul UE nu este conceput pentru a finanţa grupările, mass-media şi imigranţii care servesc scopurile acestora, şi nici să pregătească organizatori de proteste şi activişti, a punctat
premierul Ungariei.

Ca exemplu, Orbán a menţionat că, în opinia sa, aceştia se fac responsabili atât de instabilitatea politica internă din Macedonia, cât şi de “problemele de guvernare” din România. Stânga internaţională, reţelele liberale de la Washington şi de la Bruxelles, incorporate în politica internaţională, reprezintă cel
mai mare pericol asupra vieţii liniştite a Europei Centrale, “trebuie să ne confruntăm cu trucuri politice şi zeci de reţele de fake news” a mai spus Orban.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

14 Comentarii

  1. Cite lectii de patriotism trebuie, oare, sa le mai serveasca Viktor Orban politrucilor romani?! Jegul uman si retardatul de Iohannis nu o sa inteleaga aceste lectii in toata viata lui…

    • Viuerme ,spurcatule ,nespoaloatule ! Sictir ,vierme !

  2. Viktor Orban isi joaca cartea nationala, suveranista, cu mult curaj.

    Dusmanul omenirii este globalizarea si neo-marxismul (neo-bolsevismul) care l-ar vrea distrus pe Donald Tramp, cel mai puternic reprezentant al democratiei reale.

  3. Orban este un adevărat lider, noi avem doar marionete trădătoare

  4. De-a dreptul gretosi Klaun si camarila sa care au jubilat pentru ca Romania a fost injosita de politrucii neo-marxisti de la Bruxelles.

  5. politrucii neo-marxisti de la Bruxelles sunt altceva decat politrucii Rusiei…
    Dreapta noastra e cand de stanga, cand de dreapta, nici ei nu stiu ce sunt, decat ca sunt #rezist …

  6. […] Orban: ”UE finanteaza atacurile la guvernul din Romania!” […]

  7. Am ajuns sa ne ia ungurii apararea. Romanii tac. Cat de jos am decazut!

    • „Romanii” tac pentru ca nu intamplator se numesc Iohannis, Orban, Kovesi, Hellvig, Ponta, Kelemen Hunor,…

  8. […] Europa centrală și de Est, inclusiv din România, practici care trebuie să înceteze, potrivit Inpolitics.ro, care citează un articol al agenției de presă maghiare Hirado.hu Șeful guvernului de la […]

  9. […]                                                                                                                   inPolitics.ro […]

  10. Normal ca este adevarat ca doar nu degeaba se striga mereu jos guvernul si pe net si in strada

  11. Club imputit PSD -ist ! Ciudal ,jivinelor ,Orban ,un om de dreapta ,nationalist ,sare in apararea unui guvern de ….stanga ,social- democrat ! Curat ,murdar ,boraturilor ! Acum ,in oferiti „limbi” ,dusmanului ,maine lui PUTIN ,oricui care va da cate o idee de …ros ! Mai aveti putin ,sarlelor ! Klaus mai sta 5 [cinci ani !] ,o sa continue politica de eliminare ,de pe esicherul politic ,spurcaciunilor rosii compatimite de un nenorocit ! Va scuip duios ,gunoaielor !

  12. Am ajuns sa fiu de acord cu V Orban PM al vesnicei Ungarii revansarde!!!! Dar cum sa nu fii de acord! ? Stie ca Ungaria nu poate fi scosa nu din UE dar nici din Europa! Si in plus joaca inteligent la doua capete…Moscova fiind unul dintre ele…Bravo lui!

Scrie un răspuns la Sibianul Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *