Mai devreme decât ne putem imagina. Pentru că, în curând, așa cum au fost aruncate zarurile, se va crea un uriaș impas pentru absolut toate forțele implicate în această încleștare. Există toate semnalele că, din cauza acestui impas, războiul din Gaza nu va putea fi generalizat. Și că nu se va mai extinde în sud. Și poate că nici măcar în Gaza centrală.
Încă nimeni nu a afirmat ceea e afirm eu cu subiect și predicat. În schimb, o serie întreagă de informații și declarații converg către concluzia că, în curând, ar putea fi generat un impas peste care nimeni nu poate să treacă. Un impas care va obliga toate părțile implicate direct sau indirect să accepte un armistițiu. Prin care Gaza, sub puternice garanții externe, să fie preluată sub jurisdicția Autorității Palestiniene, care se va proclama stat. Și este sub semnul îndoielii dacă Fâșia Gaza va mai fi în aceste condiții în viitor autonomă sau nu.
Dar despre ce impas este vorba? Printr-o strategie deșteaptă, armata israeliană a împărțit Fâșia Gaza, în lungime de 41 de kilometri și în lățime de 12 kilometri, în trei zone distincte. Zona de nord, în care au loc în prezent operații militare de anvergură și unde se strânge pe zi ce trece un cerc de fier și foc în jurul ultimelor rezistențe Hamas, o zonă centrală, în care în linii mari nu au loc operații militare, și zona de sud, din vecinătatea Egiptului, în care s-au concentrat și se concentrează pe zi ce trece din ce în ce mai muți refugiați, beneficiind de culoarele umanitare asigurate de israelieni. Dar s-a ajuns la un impas care nu poate fi depășit prin extinderea războiului în centru și sud. El constă în existența unui număr uriaș de refugiați, care, dacă și în sud vor începe atacurile, nu mai au pur și simplu unde să se ducă. Ce se va întâmpla cu această populație? Va fi exterminată? Statul Israel nu-și poate asuma o asemenea răspundere. Și nici nu va fi lăsat să o facă de către comunitatea internațională, admițând că va dori să treacă totul prin foc și sabie.
După cum se știe, statele arabe și musulmane s-au întâlnit în cel mai important summit de urgență din istorie. S-a întâmplat zilele trecute. Dar nu au ajuns la nicio soluție privind extragerea și găzduirea refugiaților din Gaza. Între unu și două milioane de oameni devin astfel o populație a nimănui, expusă cu mic cu mare lichidării fizice. Niciun stat arab sau musulman nu s-a oferit ca măcar temporar, până la instaurarea unei păci definitive în Gaza și până la o minimă operă de reconstrucție, să-i găzduiască pe acești oameni lipsiți de adăpost. Nici Israelul nu are vreo soluție. Și niciunul dintre aliații Israelului. Alternativa, deci, este clară. Ori această populație va fi literalmente decimată iar răspunderea va reveni întregii comunități internaționale, nu numai Israelului, ori se va ajunge rapid la o soluție de pace.
Dar să înțelegem contextul. Până la Războiul de Șase Zile din 1967, Fâșia Gaza a fost sub ocupație egipteană. Apoi a revenit Israelului. În urma acordurilor de la Oslo din 1993, Fâșia Gaza și-a câștigat autonomia, iar începând din anul 2000, teroriștii Hamas au început să bombardeze sistematic Israelul. Începând din 2005, coloniștii israelieni au fost retrași din Fâșia Gaza. Una dintre consecințele acestei istorii zbuciumate, pe parcursul căreia a fost creată acolo una dintre cele mai mari aglomerări umane din lume, 2,5 milioane de persoane pe o suprafață de numai 365 de kilometri pătrați, este că atât la nord cât și la sud, teroriștii Hamas au fost în măsură să construiască importante culoare, în general subterane, de aprovizionare cu armament, dar și cu numeroase produse de contrabandă, inclusiv droguri, și tot pe aceste culoare s-a desfășurat și un accelerat trafic de carne vie. În nord, trupele specializate ale armatei israeliene au reușit să sigileze aceste culoare subterane de trafic. În sud însă, la granița cu Egiptul, ele funcționează. La capacitatea maximă. Cu știința sau din cauza lipsei de profesionalism a autorităților egiptene. Tehnic vorbind, singura soluție pentru sigilarea acestor tuneluri este extinderea războiului și în sud, cu sau fără acordul autorităților egiptene. Numai că extinderea războiului în sud înseamnă sfârșitul pentru refugiați. În definitiv, de ce au fost aceștia somați să meargă în sud, garantându-li-se astfel speranța de viață? Pentru a fi decimați acolo? Să revenim deci. Partea de nord în scurt timp va fi soluționată din punct de vedere militar. Zona de centru nu este considerată prea periculoasă, întrucât acolo nu există mari aglomerări urbane. Iar partea de sud, atâta timp cât nu se găsește o soluție pentru refugiați, nu poate fi sub nicio formă atacată.
În aceste condiții, soluția care se întrevede, nu neapărat o soluție definitivă, dar totuși o soluție pe termen mediu și lung, este încheierea unui armistițiu sub asistență internațională, garantat atât de Occident, respectiv de aliații Israelului, cât și de statele arabe și musulmane, prin care Fâșia Gaza să-și piardă autonomia și să intre sub jurisdicția directă a Autorității Palestiniene. Care, la rândul ei, să devină stat recunoscut de Israel și de întreaga comunitate internațională.
După cum se vede, porumbelul păcii se poate cel puțin teoretic înălța în plin război.