CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Palitura de la Snagov: Mihaela Geoana, Nastase si Tariceanu, pe cale sa ramina fara fundatii

0 comentarii / 1791 vizualizări / 21 iunie 2010

„Nu e normal ca un ONG să fie subvenţionat de stat”, a declarat președintele Traian Băsescu duminică seara, la reuniunea de la Snagov, conform ”Evenimentului zilei”, iar premierul Boc a tăcut și notat. Pe lîngă alte sugestii date guvernanților, cea de mai sus amenință să tensioneze la extrem, dacă mai era posibil, relațiile dintre putere și opoziție, mai ales că președintele s-a referit cu precădere la fundațiile care au primit statut de utilitate publică în timpul guvernării Tăriceanu.

Dacă va urma ordinele lui Zeus, guvernul Boc va tăia, în perioada următoare, legătura ombilicală dintre bugetul statului și o droaie de ONG-uri care, în ultimii ani, au primit statut de organizații de utilitate publică. Cum, între premierii care au excelat în acordarea unui asemenea statut s-au numărat Năstase și Tăriceanu, rezultă că între primele victime ale deciziei de la Snagov se vor contabiliza grei ai opoziției. Cine sunt, însă, fericiții lideri de ONG-uri alimentate de bani publici? La loc de cinste stă Mihaela Geoană, cu a sa Fundație ”Renașterea pentru Educație, Sănătate și Cultură”, care a devenit de utilitate publică acum doi ani, ca unică metodă de salvare a celor două sedii ale RAPPS în care își desfășura, cam imoral și incorect, activitatea. De altfel, există peste 170 de ONG-uri care își desfășoară activitatea în sedii ale RAPPS, rostul multora dintre ele fiind doar justificarea deținerii spațiului respectiv, cel mai adesea vile centrale.

O victimă de calibru ar fi și Adrian Năstase, care patronează „Institutul Social-Democrat Ovidiu Șincai”, Fundația Europeană ”Titulescu” ori Asociația de Drept Internațional și Relații Internaționale, adică trei dintr-un foc. Nici Varujan Vosganian nu se simte prea bine, cu a sa Uniune a Armenilor, care a dobîndit statutul de utilitate publică tot de la Tăriceanu, decizie aspru criticată de pedeliști, cu Raluca Turcan în frunte, la vremea respectivă. Tăriceanu a avut aceeași grijă și față de Institutul pentru Studii Liberale, al carui fondator este. Pesedistul Sergiu Nicolaescu ar trebui să fie, și el, îngrijorat pentru Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România, ca și conservatorul Ioan Pop de Popa (Fundația “Pop de Popa” pentru Ocrotirea Bolnavilor cu Afecțiuni Cardiovasculare), ori fostul parlamentar PSD Viorel Ștefan, cu a sa Asociație a Armatorilor și Operatorilor Portuari.

Probabil cele mai scandaloase atribuiri ale statutului respectiv au fost cazurile Marii Loji Naționale a României, recte masoneria, și Yacht Clubul Regal, adică ceea ce am putea numi asociația-miliardarilor-cu-mîna-întinsă-la-bugetul-statului-alimentat-de-taxele-amărăștenilor.

E interesant de urmărit totuși, dacă ”execuțiile” vor atinge și ONG-ul “George C. Marshall” România, controlat de directorul SRI, George Maior, printr-un apropiat al său, ori Fundaţia Communitas, înfiinţată de UDMR și condusă de Takacs Csaba, fost președinte executiv al uniunii, prin care sunt derulate fonduri alocate minorităţii maghiare din România, după ce a fost declarată, și ea, de Guvern ca fiind de utilitate publică. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998