În premieră post-decembristă absolută, Parlamentul României a fost adus în situația să voteze într-o singură zi mai multe moțiuni de cenzură, în urma angajării multiple a răspunderii pentru cinci pachete diferite de legi. Problema e că s-ar putea ca CCR să fi creat printr-o decizie de acum mai mulți ani o situație cu potențial exploziv, creînd ceva ce ar putea fi numit ”paradoxul moțiunilor”.

La ora redactării acestor rînduri e scandal în parlament pentru că opoziția refuză să intre în sală asigurînd cvorumul legal, pentru a forța amînarea votului pentru ziua de luni. (Fără succes, s-a trecut la votarea moțiunilor)
Fără suveraniști, există un așa zis cvorum de ședință asigurat de membrii coaliției la putere prin prezență fizică și online.
Numai că regulamentul ședințelor comune ale Parlamentului, actualizat în decembrie 2023, scrie clar:

Art. 54
(1) În toate cazurile în care Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţe comune, adoptă legi, hotărîri sau moţiuni de cenzură, trebuie să fie prezenţi cel puţin jumătate plus unu din membrii care compun cele două Camere ale Parlamentului.
(2) Înaintea votului final, ce va fi exprimat asupra iniţiativelor legislative, hotărîrilor sau asupra moţiunii de cenzură, preşedintele de şedinţă va verifica, prin apel nominal, întrunirea cvorumului legal, dacă un lider de grup solicită acest lucru.
(3) Dacă în sală nu sunt prezenţi cel puţin jumătate plus unu din numărul deputaţilor şi senatorilor, preşedintele care conduce şedinţa comună a celor două Camere amînă votarea pînă la întrunirea cvorumului legal.
Deci, nu e cvorum fizic, nu e vot, punct.

Problema adevărată vine, însă, din altă direcție.
Ce se întîmplă, ipotetic vorbind, dacă guvernul cade la prima moțiune votată, iar pachetul asumat devine nul? Mai pot fi puse la vot restul de trei moțiuni care să demită un guvern deja demis? Ar fi complet absurd.
Dar, în acest caz, ce se întîmplă cu celelalte trei pachete de legi? Pică de la sine?
Greu de dat un răspuns categoric.

Constituția spune la art.114, ce se întîmplă la votul pentru o angajare de răspundere:

”(2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113. Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern”.

Dacă nu se mai pun la vot restul moțiunilor se poate interpreta că pentru respectivele pachete, guvernul nu a fost demis, deci legile intră în vigoare.
Cineva ar putea obiecta că, odată guvernul căzut la prima moțiune, e de la sine înțeles că procedura se oprește și pentru restul moțiunilor.
Da, dar ce se întîmplă dacă guvernul e demis, să zicem, doar la votul celei de a doua sau a treia moțiuni, iar eșecul demiterii la primul pachet face ca el să fie considerat adoptat, conform Constituției?
Vom avea teoretic un pachet adoptat, unul respins prin votarea moțiunii, și două pachete incerte?

Sau demiterea după oricare moțiune va duce automat la anularea tuturor pachetelor pentru care guvernul și-a asumat răspunderea? Și dacă da, ce se întîmplă cu pachetul al cincilea, pentru care nu s-a depus moțiune: va mai fi el dezbătut pe 24 septembrie la CCR, în urma sesizării ÎCCJ sau dezbatarea se va anula plecînd de la premisa că și acel pachet a căzut odată cu executivul?

Această situație bizară a fost provocată, în opinia noastră, de CCR din perioadă guvernării Boc-Băsescu, cea mai neagră componență după cea a curții Enache, printr-o decizie care a sfidat efectiv Constituția.
Care Constituție spune clar la art.114: ”Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege”.

În toate cele trei situații se folosește singularul: ”unui”, ”unei”, ”unui”. Nu ”unor” și ”unora”.
Grație acestei formulări avem situația de paradox din acest moment, cu patru moțiuni care pot dărîma un guvern într-o singură ședință, care guvern, însă, nu poate fi dărîmat decît o dată.

CCR a interpretat altfel, însă, în 2009, sesizată că guvernul Boc și-a asumat răspunderea pentru trei legi diferite, simultan.

Examinînd criticile, Curtea a statuat atunci că nu sunt încălcate dispozițiile art. 114 din Constituție, deoarece, pe de o parte, expresia „unui proiect de lege” trebuie înțeleasă în sens larg, iar, pe de altă parte, dintr-o interpretare sistematică a art. 114 alin. (1) coroborat cu art. 113 alin. (4) din Legea fundamentală, rezultă fără echivoc că legiferarea pe calea angajării răspunderii Guvernului se poate face teoretic de mai multe ori, pentru orice număr de proiecte de lege, fără a fi limitată la una în cadrul aceleiași sesiuni.

Înțelegerea ”în sens larg” din 2009 care a eliminat restricția unui singur pachet legislativ s-ar putea să fi pus bazele situației de acum, care creeză un precedent și generează o situație care, la un moment dat, ar putea ajunge să fie descîlcită tot de Curtea Constituțională. (Bogdan Tiberiu Iacob)