Judecînd după ultimele evenimente, partidul lui Băsescu nu are cum să evite o rupere la apropiatul congres, ceea ce va împlini atît visul lui Macovei, tot mai des enunțat în ultimul an, privind lansarea unui nou partid, curat, cît și profeția lui Lăzăroiu, cea cu partidul ”Albă ca zăpada”.

Mișcarea din toamna trecută operată de Băsescu, prin care cei trei mari baroni Blaga-Videanu-Berceanu au fost scoși din guvern, era debutul unei operațiuni mai ample, prin care aceștia trebuiau scoși mai ales din cărțile partidului, astfel încît la congres să nu mai prindă posturi grele. Ofensiva a fost derulată pe mai multe planuri, ”reformiștii” lui Băsescu au fost împinși să ceară împrospătarea, fie și parțială, a conducerii PDL printr-un Consiliu Național, pentru a limita forța tripletei BVB, deputatul Gelu Vișan a fost împins să candideze contra lui Berceanu la șefia PDL Dolj șamd. (Nu întîmplător Vișan a fost dat exemplu pozitiv de Băsescu la recenta întîlnire cu parlamentarii partidului. Nu aparițiile sale televizate i-au adus aprecierea președintelui, ci curajul de a înfrunta fățiș un membru al tripletei BVB).

Manevrele au eșuat, însă, pentru că baronii se țin bine și au o susținere puternică în teritoriu, ceea ce a dus la o amînare sistematică a congresului, din toamna trecută pînă la finalul primăverii.
Nu numai că baronii nu sunt KO, dar ei dau semne că se regrupează puternic, mai ales după anunțul lui Frunzăverde privind candidatura la șefia partidului. Blaga îl contrează puternic pe Băsescu, în presă, spunînd că el ”nu primește ordine de la nimeni”, Berceanu iese și el la atac spunînd că Blaga trebuie să candideze la șefia PDL etc. Situația se complică dramatic. De acum, chiar dacă nu se știe clar cine va conduce PDL, sigur e că vechea gardă va avea un cuvînt greu în partid, pe mai departe. Dacă Blaga rămîne, spre exemplu, fie și numai secretar general, el va fi desemnat aproape cert șef al campaniilor de anul viitor ale PDL, va dirija, pe mai departe, marea finanță a partidului, va influența desemnarea candidaților, ca și desenarea colegiilor electorale.

De ce este atît de vital pentru Băsescu să lichideze complet influența în partid a tripletei BVB? Simplu: viitorul congres ordinar al PDL va avea loc în 2015, la un an după expirarea mandatului lui Băsescu. După Cotroceni, Traian are două variante: a) pleacă să se relaxeze pe mare, profitînd de faptul că DNA nu are șalupe; b) încearcă să revină triumfal în PDL, ca președinte, pentru a-și asigura un viitor politic și a limita pe cît posibil prigoana din partea adversarilor.

În ce ne privește, înclinăm spre a doua variantă.
Caz în care se ridică următoarea întrebare: unde ar fi mai comod pentru Băsescu să revină, într-un partid controlat în bună măsură de baronii care nu îl înghit, ori într-unul condus de oamenii săi de suflet Udrea, Macovei, Preda, Turcan șamd?
Experiența prin care a trecut Iliescu după terminarea mandatului e suficient de ”însuflețitoare” pentru Băsescu, pentru a nu dori să riște o soartă asemănătoare.
Cum nu sunt șanse ca el să radă baronii la congres, soluția e ruperea partidului, după modelul FSN, în 1992.

După congres, oamenii lui Băsescu, la semnal, vor invoca incapacitatea de reformă a PDL pentru a demisiona și a înființa rapid un alt partid, cum a făcut, spre exemplu, gruparea Meleșcanu din PSD, în 1997. E probabil că noul PDL va îngloba o mare parte din cel actual, la care s-ar putea ralia încă un grup disident din PNL. (Poate nu întîmplător, de cîteva zile, Ludovic Orban face eforturi, prin declarații încinse, în interviuri, să fie exclus din partid ori măcar să își creeze o platformă de „rebel”.) Ar însemna ruperea PDL și schimbarea actualei majorități guvernamentale? Nu în mod necesar, dar nici nu e exclus.

Noul partid ar putea, de asemenea, să încorporeze și o serie de nume sonore din afara politicii momentului, profitînd de închistarea manifestată de PDL, în ultimii ani, cînd singura ”achiziție” de luat în seamă a fost Teo Trandafir.
Nu în ultimul rînd, el va încerca să ocupe locul liber de pe eșichier al acelei noi forțe dorite de români, despre care a vorbit des Sebastian Lăzăroiu, dar și alți sociologi și politologi. Pînă la alegerile parlamentare a mai rămas un an și șapte-opt luni, deci timp ar fi pentru popularizarea noii formațiuni, mai ales că locomotiva va fi la Cotroceni, în loc vizibil.

Că se apropie vremuri tensionate în PDL o recunoaște și Valeriu Stoica, într-o declarație dată ieri, la RFI, în care experimentatul politician mai spune: ”Nu cred însă că ele vor fi atât de grave, încât să pună în pericol unitatea partidului”. Interesant: de ce evocă Stoica unitatea partidului, în condițiile în care nimeni nu vorbește, deocamdată, public, de spargerea PDL? Un răspuns ar fi că Stoica știe mai multe decît poate admite oficial în acest moment.

Cîrcotașii ar putea susține că un nou partid nu ar putea obține într-un răstimp atît de scurt anvergura necesară cîștigării viitoarelor alegeri. Un răspuns pentru ei ar, fi, însă: de ce ar dori Băsescu neapărat cîștigarea viitoarelor alegeri, știut fiind că revenirea la șefia unui partid aflat la guvernare ar fi încă și mai complicată decît în cazul unuia plasat în opoziție? Nu de alta, dar puterea s-a dovedit că transformă peste noapte chiar și cei mai docili politicieni.

Pe de altă parte, amintim că PD avea, în 2003, un scor în sondaje între 6 și 13%, în funcție de institut, dar a ajuns, un an mai tîrziu, să dea președintele și jumătate din guvern. Dovadă că în politică, artimetica simplă nu e întotdeauna valabilă. (Bogdan Tiberiu Iacob)