Pe mîna lui Boc, Primăria Cluj pierde milioane pe bandă rulantă
0 comentarii / 2592 vizualizări / 23 februarie 2026
Milionarul clujean Sile Pușcaș i-a aplicat o nouă lovitură financiară primarului Emil Boc. Tribunalul Cluj a decis zilele trecute că Primăria Cluj-Napoca trebuie să îi plătească firmei PSC Imobiliare SA o sumă suplimentară de peste 27 de milioane de lei, reprezentînd doar inflația acumulată pentru despăgubirile din exproprierile pentru Parcul Observator, scrie Ziarul de Cluj.
După ce Curtea de Apel Suceava a stabilit despăgubiri colosale de peste 15 milioane de euro pentru exproprierea terenului din Zorilor, Sile Pușcaș a obținut la Tribunalul Cluj și actualizarea sumei cu rata inflației, o decizie care riscă să blocheze conturile municipalității.
Printr-o sentință pronunțată joi, 19 februarie 2026, magistrații clujeni au obligat UAT Municipiul Cluj-Napoca să achite firmei PSC Imobiliare SA suma halucinantă de 27.005.868 de lei, reprezentînd exclusiv actualizarea cu rata inflației a unor datorii mai vechi. La această sumă astronomică se adaugă și cheltuielile de judecată de 5.950 de lei, decontate tot din taxele clujenilor.
Emil Boc are termen de plată de 30 de zile de la definitizarea sentinței Tribunalului Cluj, care mai poate încă fi atacată cu apel. Dacă hotărîrea rămîne definitivă, lipsa plății atrage executarea silită și blocarea fondurilor publice ale orașului.
Factura incompetenței: 5 milioane de euro din aer, mai scrie publicația. (B.T.I.)