Toți cei care analizează prestația procurorilor DNA ajung la concluzia că investigațiile declanșate pe urmele banilor sustraşi economiei naționale se opresc, în mod straniu, undeva la început de drum. Cum este, de pildă, în cazul Udrea. Denunțătorii afirmă că i-ar fi adus și predat o sacoșă cu sute de milioane de euro. La ea în birou. Dar ce s-a întâmplat cu aceste sute de mii de euro, nu mai ştie sau nu mai vrea să știe nimeni. Monica Iacob Ridzi face ani grei de închisoare pentru , în calitate de ministru, ar fi creat, în folosul cuiva, o pagubă bugetului Ministerului. În folosul cui? Nimeni nu răspunde.
Această tăcere este etichetată de unii dintre analiști drept suspectă, partizană, părtinitoare sau chiar complice. Aceștia susțin că, de teama de a nu se ajunge la o serie de persoane sus-puse, care au încă o mare influență asupra unor procurori și judecători de la Înalta Curte sau Curtea de Apel, ancheta se oprește, pur și simplu, la jumătatea drumului. Nu se mai știe cine sunt beneficiarii. Alți analiști văd lucrurile ceva mai simplu. De pildă, eu cred, evident, fără să pun chiar mână în foc, că, aproape de fiecare dată, procurorii care anchetează nu opresc investigațiile pentru a proteja pe cineva, ci, pur și simplu, din comoditate și incompetență. Dacă merge și așa, adică dacă instanțele judecătorești, în special de la Curtea de Apel și Înalta Curte, înghit momeala și se execută, condamnând, în serie, oamenii, în baza unor probe circumstanțiale, fără a-și mai pune întrebarea unde au ajuns banii fraudaţi și ce alte infracțiuni s-au produs cu acest prilej, atunci de ce s-ar mai obosi domnii procurori să facă investigații? De ce ar mai transpira ei pentru a lua, până la ultima consecință, urmă banilor? De ce ar renunța ei la munca exclusiv de birou? De ce s-ar mai expune ei la revelații conform cărora unele denunțuri sunt mincinoase?
De ce să se chinuie bieții procurori, când merge și așa? Și, în aceste condiții, ne mai mirăm că publicații de prestigiu, cum este The New York Times, încep să fie alarmate de faptul că, în România, justiția se bazează exclusiv pe denunțuri? Și de ce să ne mai mirăm că la bugetul statului, dintre miliardele vehiculate în documentele oficiale ale DNA, se întorc, de fapt, sume infime? Și că restul banilor șifonați în deceniul corupției instituționalizate umfla, în continuare, buzunarele hoților? (Sorin Rosca Stanescu)