Suferim ca în vreme de război, trăind în timp de pace. Război fără război? Suportăm zbateri grele, dar nimic bun nu se naşte… E războiul nevăzut pentru perpetuarea răului ce provoacă chinurile nefacerii: România îşi avortează viitorul… Mâine va fi o zi mai disperată ca azi, ieri eram încă un popor.

Miza războiului nevăzut este enormă: libertatea celor aflaţi la putere. Traian Băsescu şi mafia pe care o patronează (Bordura e un element cu care a apărut civilizaţia – Adriean Videanu – B1TV) ştiu că dacă vor fi dislocaţi de la guvernare vor lua, mai devreme sau mai târziu, drumul puşcăriei. Doar ei cunosc cu adevărat dimensiunea jafului pe care l-au făptuit. Noi, oricât de intuitivi am fi, zărim doar o mică parte (Când mă uit la oamenii din jurul lui Blaga văd 300 de ani de puşcărie – Cozmin Guşă – Evenimentul zilei). Rămânerea la putere este vitală nu doar pentru politicienii portocalii, ci şi pentru unii judecători şi procurori, parte din serviciile secrete, funcţionari publici şi oameni de afaceri branşaţi la resursele statului pentru a le transforma în bani personali şi de partid. Piramida obedienţei cointeresate (Discursul preşedintelui mi s-a părut unul echilibrat, nu pot decât să-l aplaud şi nu doar din slugărnicie – Andreea Vass – TVR Info) ce constituie elita prădalnică a ţării. Având ca miză propria existenţă, au devenit mai puternici şi cu mare capacitate de regenerare. Dobândind conştiinţa haitei, nici nu vor fisura uşor (Nu putem spera să fim atât de norocoşi să găsim tot în PDL şi imediat încă un Traian Băsescu – Elena Udrea – România liberă). Expansivi şi tenaci ca buruiana, vor năpădi peste tot sufocând, se vor agăţa de orice posibilitate de a supravieţui în detrimentul celorlalţi.

Alternativa e să jefuiască în continuare, să încalce orice regulă, orice lege, să distrugă chiar şi România dacă e nevoie, dar să rămână la guvernare. Altfel, ani grei de pârnaie îi aşteaptă, în van vor fi fost viloaiele şi banii strânşi (Clasa politică nu vrea să se ducă la închisoare, vrea să fure în continuare – Monica Macovei – Deutsche Welle). Nu au scrupule, nici logică, nu mai există limite. Totul sau nimic! Mai multă prăduire, mai mari nelegiuiri. Ori vor supravieţui îngenunchind o ţară întreagă, ori, după ei, potopul. Pe viaţă şi pe moarte! – este jocul în care ne-au împins şi pe noi. Miza pare infinit mai mică pentru noi încât o bagatelizăm (E plină piaţa de foarte mulţi oameni care l-au făcut pe Băsescu preşedinte – Traian Băsescu – România liberă) ca pe o boală care nu omoară abrupt, ci năruie câte puţin în fiecare zi. Când ne vom da seama că şi pentru noi miza a fost tot viaţa ori moartea, va fi prea târziu, istoria este incurabilă.

Atât de multe, de grave şi de dese sunt ştirile despre hoţiile puterii, încât, prin suprasaturaţie, pe cele mai multe ajungem să le considerăm banale. Ceea ce acum câţiva ani ne-ar fi scandalizat, astăzi ne lasă reci. Furtul şi ilegalitatea sunt la ordinea zilei, fac parte din cotidian. Când jaful este dublat de incompetenţă, tabloul spolierii devine delirant (Toate curvele s-au apucat de guvernat. Sunt multe al dracului, din păcate – Radu Mazăre – TVR1). Delirul maxim apare din disperare, precum propunerea reorganizării teritoriale. 8 din 41 e cacealmaua prin care Băsescu forţează din nou şansa de a fura la vot în marea harababură stârnită de schimbările aiurea făcute. Aparent, o mişcare cu scopul doar de a scoate UDMR-ul din cărţi, în fapt, o manevră cu efect direct în trucarea cifrelor la următoarele alegeri. Ce contează că soarta României e pusă la bătaie şi că cine va şti să-l şantajeze eficient va umfla potul cel mare – dezmembrarea ţării?! Contează doar că portocaliii au o schemă de joc la care, adăugând bancnote de 50 sau de 100 de lei, pachete cu zahăr-ulei-făină, câteva flăcări violet şi alte „argumente” electorale, şansa se transformă în plan ce poate fi împlinit. Pentru că în vreme de criză şi parte din popor este la ofertă, cea ieftină, ocultă şi iubitoare de bingo (E paranormal că am avut de ales la prezidenţialele noastre între doi angajatori ai lui Aliodor Manolea – Alina Mungiu – România liberă).

Trăim cu toţii un final de poveste, într-o post-societate, o post-democraţie şi o post-economie. Până şi războaiele au ajuns postmoderne, cu armele ce nu mai sunt vizibile, ci subtile precum epidemiile, naturale precum cutremurele devastatoare şi extremele climatice dezlănţuite local. Doar politica (Am devenit normal, am apucat să vă spun? – Marean Vanghelie – Mediafax) şi dictatura rămân la fel de barbare, disimularea lor ce s-a mai rafinat. (Valentin Nicolau)