Piedone antiamericanul
2 comentarii / 5136 vizualizări / 28 iunie 2016
A murit Piedone. De fapt nu îl chema Piedone, în filme, ci Manuelle Rizzo. Actorul se numea Bud Spencer. De fapt, nu îl chema așa, ci Carlo Pedersoli. Nume de scenă americănesc pentru un italian neaoș. Culmea, personajul lui cel mai faimos era nițel cam antiamerican. Iar unele din filmele lui de început, revăzute azi, cu ochi de adult, arată mai mult decît o ploaie de pumni, Arată ceva care ar putea da de gîndit, azi, românilor.
Să luăm, bunăoară, ”Piedone la Hong Kong”, unde Piedone e inspector de poliție la Napoli.
Situația din Italia e agitată, politic, economic, social. Infracționalitatea e mare, poliția are mereu de lucru. Piedone e nemulțumit de mersul anchetelor. El crede că poliția ar trebui să se ocupe de marea infracționalitate, nu de cea măruntă, pentru că șomajul e mare și sunt oameni necăjiți care trăiesc doar dintr-o amărîtă de contrabandă cu țigări.
Piedone însuși cumpără țigări pe sub mînă și eliberează hoți de buzunare, țigănci ghicitoare etc, infractori mărunți prinși de ”bravii” săi colegi. Nu astea sunt țintele, pare să spună inspectorul. O țintă adevărată ar fi traficul de droguri, care e în creștere explozivă.
Numai că de acest aspect se ocupă un ditami agentul american de la Biroul Antidrog (DEA) de peste ocean, trimis să-i ”păstorească ” pe mai tolomacii colegi italieni. Nimeni din poliția autohtonă nu trece peste cuvîntul americanului. În afară de Piedone, care ia pe cont propriu niște anchete anti-drog, dar e avertizat că își riscă pielea pentru asta.
Piedone se enervează și bate cu pumnul în masă: ”Din cîte știu eu, Italia nu e colonie!”.
Finalmente, se dovedește că agentul american e, de fapt, exact cel care coordonează transporturile de droguri din orient. Filmul nu explică dacă o face pe cont propriu sau la ordinul biroului din care face parte. Interesantă omisiune!
Mesajul ar fi că americanii țin poliția italiană ocupată cu fleacuri în timp ce, pe la spatele ei, derulează mega-afaceri murdare. Și cam toată poliția italiană se supune orbește, în afara lui Piedone, antiamericanul. Poate aceste e și motivul pentru care personajul nu a avut viață lungă, doar vreo patru filme, din ce în ce mai cuminți, după care Bud Spencer a trebuit să intre în pielea unor personaje mult mai caricaturale.
Doar un film, lipsit de semnificații ascunse?
Posibil.
Să nu uităm, totuși, că seria Piedone începe cam pe la jumătatea anilor 70, cînd Italia are probleme majore, așa numita perioadă a ”anilor de plumb” cum i s-a spus. De la finele anilor 60 pînă în anii 80, peninsula a fost teatrul unor evenimente dramatice: atentate teroriste, răpiri, jafuri bancare. Mai toate operate de așa-zise grupări teroriste, de stînga, precum Brigăzile roșii, Linia frontului, Grupul Octombrie 22, PAC, Lupta continuă, PO-AO sau de dreapta, precum National Vanguard, Black Order, NAR, Third Position.
Despre primele, se spune că sunt susținute discret de Kremlin, celelalte, de SUA.
Timpul trece și teoriile conspirației se înmulțesc. Apare zvonul că așa zisele atentate, mai ales ale extremei drepte, sunt de fapte regizate, iar cele ale extremei stîngi încurajate, ca modalități de a ține electoratul italian departe de orientarea spre Partidul Comunist și Partidul Socialist, apropiate de Moscova și care au o susținere puternică în peninsulă. Ideea că PCI ar putea cîștiga alegerile din Italia dă frisoane americanilor, Italia avînd o serie de importante baze NATO pe teritoriul său și înconjurată fiind de dictaturi (Spania, Grecia, Iugoslavia, Portugalia).
Răpirea și uciderea reputatului politician creștin-democrat Aldo Moro, în 1978, e pusă, spre exemplu, azi, pe seama faptului că avusese nefericita inspirație de a rupe Partidul Comunist de Moscova și de a-l alia cu Creștin-Democrații, chestie primită prost de sovietici, dar, mult mai prost, de americani, care considerau că intrarea comuniștilor la guvernare va crea vulnerabilități pentru NATO. Răpirea sa a rămas controversată pînăazi și sunt toate șansele să fi fost, de asemenea orchestrată politic.
Se vorbea chiar că ar exista un plan neoficial bine pus la punct, numit ”strategia tensiunii”, care vizează controlul opiniei publice prin manipulare, dezinformare, false atentate teroriste șamd, menită să țină populația sub control. Apar, în fine, referiri la așa-numita Operațiune Gladio, considerată cel mai secret plan al NATO de după război. Un plan controlat de NATO, de CIA și de serviciile secrete autohtone, care include trupe paramilitare plasate în mai toate statele europene occidentale, dotate cu arme, provizii, sedii secrete etc și care aveau menirea ca, în cazul unei invazii sovietice, să ducă o politică de gherillă, de hărțuire a invadatorilor. O operațiune deloc străină, însă, de organizarea unor atentate.
Nimic nu e recunoscut oficial.
Populația Italiei, însă, începe să miroasă, cum spuneam, că lucrurile nu sunt chiar ceea ce se vede ori se prezintă oficial.
Și începe să bombăne tot mai tare.
Filme precum cele din seria Piedone, disimulate în comedii, sintetizează, într-o oarecare măsură aceste temeri în creștere.
Spre sfîrșitul regimului comunist și imediat după, încep să apară primele informații oficiale care confirmă că nu a fost vorba doar de teorii ale conspirației. Premierul italian Giulio Andreotti vorbește, în premieră, parlamentului italian, în octombrie 1990 despre existența Operațiunii Gladio. Drept urmare, alți înalți oficiali europeni își dau drumul la gură și confirmă tot mai multe elemente.
Parlamentele mai multor state europene, Italia, Belgia, Elveția fac anchete oficiale pe subiect, în anii 90, Parlamentul European emite o declarație în care critică operațiunea Gladio, dar administrația americană tace mîlc.
În 2001, în timpul unui proces, fostul general de contrainformații Gianadelio Maletti confirmă, în premieră, că CIA a sprijinit grupări teroriste de dreapta, în anii 70, pentru a bloca ascensiunea comuniștilor.
Azi, e aproape unanim acceptat faptul că agitația din Italia anilor 60-80 a fost în mare parte creată artificial de NATO și CIA.
Scopul nu a fost de neglijat, pericolul ascensiunii comunismului în peninsulă, ca și în alte state europene fiind real.
Istoria e singura în măsură să decidă dacă, pentru Italia a fost bine sau rău că s-a întîmplat așa.
Mai în glumă, mai în serios, personajul Piedone se dovedește a fi fost, însă, un vizionar, îndreptățit să nu ”muște” tot ce i se arunca în față de către oficialii vremii. Comedii precum seria Piedone veneau, prin anumite mesaje strecurate printre ploile de pumni și palme, în întîmpinarea suspiciunilor unei părți importante a publicului italian, care începuse să aibă propriile bănuieli că ceva e putred în peninsulă.
Seamănă, cît de cît, Italia anilor 70, în care SUA încerca să țină departe influența URSS de peninsulă, cu România zilelor noastre, în care aceeași americani încearcă să elimine influența Rusiei lui Putin?
Lăsăm răspunsul pe seama cititorilor.
Dar dacă da, cam lipsește vocea unui Piedone.
O fi bine, o fi rău că e așa? (Bogdan Tiberiu Iacob)
si daca si atentatele islamiste din occident sunt cumva organizate in realitate de ……. hmmm….. oare cu ce scop? pentru ca sa ajunga la putere un johnson, un trump, o marine le pen?
Mai există şi alte aberaţii de tastat? Sau Moscova a plătit doar pentru un arrticol? Că dacă n-ar fi plătit, atunci e jale! Că vă dovediţi cretini de-a dreptul, instrumentalizând moartea unui actor foarte iubit pentru nişte interese obscure, fără să vă fi documentat. De exemplu, să fi văzut… filmul. Şi să constataţi că Piedone era secondat în acţiunea sa de misiunea unui agent… american! Sau să trecem la alte filme. „Un şerif extraterestru” (şi continuarea) ori „I se spunea Buldozerul”, în care acţiunea e cam americană. Sau legată de un sport americănesc, în al doilea caz. Aşa că lăsaţi-o jos că măcăne cu imbecilităţile voastre plătite de rusnaci.
Apropo, şi România a avut formaţiunea sa „Gladio”. Echipa filorusă a lui Iliescu şi Militaru tocmai de aia a înscenat mitul „teroriştilor”, ca să lichideze orice posibilitate de opoziţie faţă de rusnaci.