Premierul Marcel Ciolacu joacă cu demisia pe masă. Își asumă răspunderea. În numele său și al Guvernului. Pentru legea austerității. Cu care mulți dintre peneliști sunt în dezacord. Dar totuși, sub presiunea lui Ciucă, au aprobat. Și, după, unii liberali s-au opărit. Și transmit avertismente de tot râsul.
Degringolada PNL nu mai poate fi oprită. Ea a început de mult. Procesul de prăbușire în sondaje s-a consolidat. El nu este nicidecum conjunctural. „Guvernele lui” au făcut praf „partidul lui”. Artizanul scoaterii de pe hartă a PNL este Klaus Iohannis. Dar, evident, o vină grea poartă și liberalii de toate categoriile. Pentru că l-au susținut. Pentru că nu au mișcat în front, nici atunci când deciziile lui Iohannis erau în mod clar periculoase pentru partid, pentru imaginea acestuia. Iar imaginea s-a deteriorat odată cu degringolada economiei României. Au existat patru guverne „ale lui”. De două ori Guvernul Orban, odată Guvernul Cîțu și ultima dată Guvernul Ciucă. Toate au tras România în jos. Toate au afectat grav existența unor segmente semnificative ale populației. Toate cele patru guverne le-au ridicat liberalilor populația în cap. Cercetările de piață nu mint. Cel puțin în această privință. Observați cum toate sondajele, indiferent de către cine sunt comandate, demonstrează nu numai o scădere dramatică a credibilității PNL, care se duce undeva spre 15%, dar mai ales – și asta este mai important – un trend constant decrescător. Și ce soluție au găsit unii dintre liberali pentru a remedia această situație?
Aceștia și imaginează că în conjunctura actuală mai este posibilă scamatoria aplicată în trecut cu succes. De către PSD. Adică să facă un fel de opoziție din interior. Să stea la guvernare, să beneficieze de toate avantajele accesului larg la resurse, dar, în același timp, să vocifereze împotriva măsurilor adoptate de Executiv. A ținut în trecut, dar astăzi nu mai ține. Situația gravă în care se află România are drept efect penalizarea unor asemenea trucuri politice. Cum-necum, într-un trecut mai îndepărtat, cu Crin Antonescu la butoane, liberalii s-au descurcat, făcând opoziție din interior în cadrul USL. Ulterior s-au descurcat și social-democrații, sub guvernele conduse de premieri PNL. Dar PSD avea câteva atuuri. Primul și cel mai important este că știa să controleze și să cenzureze în mod inteligent informațiile. În al doilea rând, s-a priceput să atragă o serie de voci din presă de partea lui. În al treilea rând, obiectiv vorbind, ca parte a Executivului sub Guvernul Ciucă, miniștrii PSD au gestionat în așa fel situația, încât nu au turnat sare pe rănile deschise ale populației. A se vedea de pildă cazul Virgil Popescu. În mod cert, acesta a gestionat dezastruos domeniul energiei. Motiv pentru care, iată, nu am îndeplinit niște jaloane, iar România pierde zeci de milioane de euro. Cu o încrâncenare demnă de o cauză mai bună, liberalii au continuat însă să-l susțină pe acesta din punct de vedere politic, transformând partidul în paratrăsnet. Astăzi românii nu mai sunt în situația de a accepta asemenea jocuri, în care demagogia să țină loc de pâine.
Degringolada PNL nu mai poate fi oprită prin demagogie și hămăială. Ci doar în măsura în care reprezentanții din Executiv ai acestui partid, în măsura în care sunt capabili, vin cu proiecte viabile, care în mod vizibil aduc guvernării valoare adăugată. Și feresc populația de consecințele crizei. Dar acest lucru nu se întâmplă. Și nici nu se poate întâmpla. Cel puțin atâta timp cât cei mai mulți dintre miniștrii liberali sunt înșurubați în Guvern de către Klaus Iohannis, execută dispozițiile acestuia și se manifestă ca niște pafariști în materie de administrație publică centrală. PNL nu are resursele interne necesare pentru a stopa acest fenomen. Pentru a produce o revoluție în Executiv, promovându-i în funcție pe cei mai competenți dintre liberali, pe liberalii care au refuzat să lingă clanța la Cotroceni.
Ultimele reacții ale liberalilor sunt de tot râsul. Mai întâi au declanșat o falsă furtună, anunțând că refuză să se conformeze promovării legii austerității pe calea asumării răspunderii. Și că vor merge pe o moțiune de cenzură. Apoi, din două direcții, acestor contestatari, transformați în clănțăi, li s-a pus pumnul în gură. O dată de la Cotroceni, de către Klaus Iohannis. Și a doua oară de la conducerea PNL, de către generalul cu patru stele Nicoale Ciucă. Și, spre hazul general, nimeni nu a mai mișcat în front. Au aprobat în forul lor de conducere cu ochii închiși asumarea de răspundere, angajându-se să o susțină în Parlament. Și culmea este că nimeni nu văzuse încă textul de lege. Și astfel s-au făcut prima dată de râs. Iar a doua oară, imediat după aceea, când câțiva clănțăi liberali au amenințat că de acum încolo PSD a încurcat-o. Că va fi în mod sever cenzurat. Că socialiștii nu-și vor mai putea face de cap. Nu este deloc clar însă în ce fel va fi susținută respectiva amenințare. Cum? Când? Unde?
Nu-mi iese din cap modul în care s-a jucat aceast comedie în PNL. Cum adică? Urlii de-ți pesnesc plămânii contra asumării răspunderii, apoi o aprobi și imediat începi să ameninți, în condițiile în care, până la urmă, nimeni nu cunoaște, decât cu mare aproximație, conținutul viitorului act normativ. Au validat pe neve și apoi invalidează tot pe neve. Și mai au pretenția ca oamenii să-i creadă.