CURS VALUTAR

PNL – mesaje halucinante inaintea campaniei: autostrazi din banii pentru NATO

3 comentarii / 1005 vizualizări / 22 martie 2019

Vicepreședintele PNL deputatul Ben Oni Ardelean a propus ieri, într-o conferință de presă, construirea de autostrăzi din banii reprezentînd contribuția României în cadrul NATO.

Liberalul susţine, conform Agerpres, că în acelaşi scop au folosit banii apărării şi alte state, în contextul unor situaţii de criză, când s-au construit drumuri pentru relocări de trupe.

„Propunerea foarte clară este ca guvernul să folosească cei 2%, în loc să negocieze cu ei prin Israel sau prin America, să facă autostrăzi cu banii respectivi, fiind o chestiune care ţine de apărare. Propunerea este ca Ministerul Apărării Naţionale să folosească cei 2% în contextul apărării. Au fost cazuri istorice foarte bine conturate, care au avut în istoria lor un astfel de precedent, în cel de-al Doilea Război Mondial, alte state care au fost nevoite să-şi mărească capacitatea de luptă şi au folosit banii de apărare pentru autostrăzi. Pentru că în momentul în care discutăm de mutarea trupelor de la est la vest sau invers, avem o problemă, iar transferul trupelor pe teritoriul României este cel mai lent din toate statele membre NATO”, a afirmat deputatul Ben Oni Ardelean.

Ideea lui Ardelean apare ca fiind cel puțin năucitoare, în condițiile în care președintele SUA, Donald Trump, a avertizat în repetate rînduri că țara sa, liderul de facto al NATO, va lua măsuri împotriva celor care nu își achită contribuția financiară către alianța militară. (B.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

3 Comentarii

  1. Ce idiot! I-o fi trimis si lui Trump pe Twitter acesta pseudo idee!? Si cica e pro NATO …SICTIR

  2. Iohannis si PNL-istii s-au aliniat la interesele Germaniei si ale Rusiei, asa ca nu mai tin cont de administratia americana.

  3. Ben Oni crede ca razboaiele contemporane sunt ca alea din filmele pe care le vedea el la video in anii ’80. Si mesajul lui Ben Oni, si cel al lui Iohannis despre unirea Romaniei cu Basarabia pot fi interpretate ca propaganda rusa. Nu e vorba de asta, ci doar despre niste ignoranti.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *