CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

PNL și PSD în șah etern

0 comentarii / 1970 vizualizări / 18 octombrie 2019

Puțini sunt cei care s-au gândit la un scenariu de șah politic etern. PNL inițiază o moțiune de cenzură împotriva Guvernului PSD și are câștig de cauză în votul din Parlament. Dar este incapabil să-și treacă, tot prin Parlament, un guvern propriu. Nu pentru că nu obține numărul suficient de voturi. Ci dintr-un alt motiv. Ceva mai neobișnuit. Pentru că nu are loc procedura de vot. Pur și simplu. Și atunci guvernul Orban nu poate fi instalat. Dar nici nu se cheamă că e respins de Parlament. Mult și bine Clasa politică poate încremeni în această poziție de șpagat. De șah etern.
Artizanul acestei nebunii este Klaus Iohannis. El este artizanul integral al dezastrului. E rău cu un guvern, Guvernul Dăncilă, care, după opinia președintelui României, repetată cu insistență, e un guvern rău. Va fi rău și cu un guvern Orban, după opinia unei părți și ea importante a clasei politice și a cetățenilor României. Dar e infinit mai rău fără rău. Fără niciunul dintre cele două rele.
Scenariul anticipatelor, de care tot vorbesc unii care habar nu au de Constituție, în frunte cu Klaus Iohannis și cu Dan Barna, hăituit astăzi de o parte a sistemului, nu poate avea loc decât dacă și numai dacă în Parlamentul României un guvern este respins o dată. Și are loc și o a doua respingere a unui nou guvern propus. Un premier desemnat în termen de zece zile trebuie să își alcătuiască echipa, să-și prezinte programul și să se prezinte în Parlament pentru a obține investitura. Investitură se face prin vot. Prin votul majorității calificate. 233. Dar, atenție. Înainte de a se produce votul, trebuie asigurată prezența. Prezența în Parlament nu este obligatorie pentru parlamentari. În schimb, cvorumul este indispensabil pentru trecerea la procedura de vot. Este o condiție sine qua non. Nu există cvorum, nu se votează. Nu se votează și Ludovic Orban nici nu este respins de Parlament, dar nici nu ajunge vreodată premier. Șahul este etern.
Guvernul Dăncilă, așa știrb cum este, funcționează în continuare la Palatul Victoria. Funcționează cum funcționează. Și de acolo tună și fulgeră împotriva președintelui Klaus Iohannis, care a creat aceast situație unică în întreaga istorie a României, emblematică pentru criza politică profundă în care a scufundat țara după aproape cinci ani de mandat. Poate fi făcut PSD responsabil de această situație nemaiîntâlnită?
Categoric nu. Indiferent de faptul că simpatizăm sau antipatizăm acest partid, pentru a da un verdict trebuie să facem un raționament la rece. Printr-un vot democratic, PSD a obținut 46% dintre locurile din Parlamentul României. În urmă cu trei ani. Acum după ce a suferit unele pierderi, administrate nu de către reprezentanții opoziției ci, culmea, chiar de fostul președinte al acestui partid, a mai rămas cu 40%. În timp ce PNL este un partid de 20%. Un partid de 20% și candidatul acestuia la prezidențiale afirmă repetat că Guvernul PSD este rău și că trebuie dat jos. În interesul poporului. Pe care îl reprezintă în proporția pe care îl reprezintă. Din acest moment, președintele tuturor românilor se opintește și, în numele unei bucăți din România, reușește să convingă peste 233 de parlamentari, adică o majoritate absolută, să trântească Guvernul PSD printr-o moțiune de cenzură. Operațiunea reușește. Este un succes. Dar reprezintă doar un preludiu. Actul în sine al schimbării nu poate avea loc decât dacă în locul Guvernului Dăncilă este pus alt guvern. Tot prin Parlament. Tot cu votul unei majorități absolute. Între timp, îmbătat de victorie, președintele României țopăie și prin viața publică și prin Constituție și își anunță intenții și mai ambițioase. PSD nu trebuie doar înfrânt. El trebuie pur și simplu să dispară din politică. Să fie cu desăvârșire eliminat. Nu numai Guvernul a fost rău și trebuie dat jos. Și PSD a fost rău și trebuie exmatriculat. Ce se poate întâmpla în acest sens de acum încolo?
Inițial, doamna Viorica Dăncilă a recunoscut cinstit că a fost înfrântă printr-o moțiune de cenzură și s-a arătat dispusă să le ceară colegilor parlamentari să voteze pentru un guvern Orban, dacă președintele Klaus Iohannis și PNL semnează pactul propus de PSD, angajându-se să nu taie pensiile și creșterile salariale. Aceștia nu i-au acordat nicio atenție. Așa că acum PSD anunță că nu va susține prin vot instalarea guvernului Orban. Nici nu este nevoie, au spus inițial adversarii PSD. Se vor duce în Parlament și îi vor convinge pe cei care au votat pentru moțiune să voteze tot cu o majoritate calificată și pentru guvernul Orban. Ei bine, aici intervine marea supriză. PSD anunță că nu se duce în ziua respectivă în Parlament. Și nici nu este obligat să se ducă. În definitiv, Klaus Iohannis și-a anunțat triumful. A anunțat că există numărul necesar de voturi pentru a-l instala la butoane pe Ludovic Orban. Dacă PSD în merge în Parlament, nu există însă cvorum. Și nici nu poate fi vorba de a se trece la procedura de vot. După trecerea a zece zile, din nou Klaus Iohannis trebuie să organizeze consultări. Le-a spus apropiaților că îl va propune tot pe Ludovc Orban premier interimar. Nu are decât să o facă. Deși constituționaliștii spun că un eșec obligă la schimbarea candidatului. Numai că istoria se poate repeta. La infinit. Fără nici cel mai mic risc de a se ajunge la anticipate. Pentru că la anticipate, conform Constituției, nu se poate merge decât dacă două guverne consecutiv cad în Parlament. Dar nu cade niciunul. Pentru că pur și simplu nu se poate ajunge la procedura de vot.
Poate fi acuzat PSD că nu a asigurat cvorumul de ședință? Are PSD această obligație? În definitiv, ce este PSD din perspectiva lui Klaus Iohannis? Un partid rău. Care trebuie măturat de la guvernare. Care trebuie măturat de tot. Scos din viața politică. Și, în aceste condiții, de ce s-ar comporta PSD ca o oaie beată, care merge singură la tăiere? Dacă Klaus Iohannis are mușchi și dacă PNL are mușchi, nu au decât să strângă numărul necesar de parlamentari pentru cvorum și să treacă la fapte. Nu pot avea pretenția unei complicități a PSD pentru execuția politică a acestui partid.
Și, iată, se poate ajunge la șahul etern. Într-o situație infinit mai rea decât cea generată de Guvernul rău. Actul moțiunii de cenzură nu poate fi împlinit decât prin actul instalării unui alt guvern. Dacă această a doua parte nu se întâmplă, actul moțiunii de cenzură nu e împlinit. Iar responsabil este în primul și în primul rând Klaus Iohannis. El a creat o criză guvernamentală, refuzând să-i schimbe pe unii miniștri la propunerea premierului. Tot el a generat o criză politică, în tentativa pe care și-a asumat-o integral de a da jos Guvernul PSD printr-o moțiune de cenzură. Tot el, Klaus Iohannis, a negociat în două reprize la Cotroceni cu partidele politice condițiile în care va fi instalat guvernul Orban. Pe Ludovic Orban l-a transformat în tot acest timp într-un simplu spectator. Un spectator în postură de valet. Iar acum statul numit România se scufundă într-o situație fără precedent. Klaus Iohannis nu poate obliga sub nicio formă un partid de 40% să execute ceea ce îi cere el în numele unui partid de 20%. Dacă a măsurat de 100 de ori pentru a tăia odată, așa cum face gospodarul „lucrului bine făcut”, atunci îi va ieși cvorumul în Parlament. Și succesul va fi deplin. Și-l poate asuma. Dar dacă a măsurat de 100 de ori sau nu a măsurat niciodată și a tăiat prost, atunci e obligat să-și asume răspunderea. (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998