O informație de-a dreptul explozivă a apărut în presa de ieri și merită, credem noi, analizată cu toată atenția, pentru că ar putea scoate la iveală elemente extrem de importante, din perspectiva viitoarelor alegeri: e vorba de misterioasa solicitare a lui Sorin Frunzăverde de a obține de la OSIM drepturile asupra titulaturii Partidul Național Popular Liberal.

Contactat de presă, Frunzăverde a explicat, sec, că a făcut asta pentru a proteja PNL de o eventuală constituire a unui partid cu o denumire similară, de către adversarii politici.
O parte a presei s-a repezit să înșface explicația respectivă cu fulgi cu tot.
Numai că, analizînd la rece, explicația lui Frunzăverde scîrțîie din toate încheieturile. Să o luăm metodic.
În primul rînd, pentru a ”proteja” PNL de asemenea manevre, Frunzăverde ar fi trebuit să ceara copyrightul pentru cîteva zeci de denumiri cu titulatura de ”liberal” în componența, lucru imposibil. La urma-urmei, de ce nu ar boteza cineva un nou partid ”popular național liberal”, sau ”liberal popular național”, avînd în vedere cîte combinații se pot face. Și de ce ar fi musai să aibă cuvîntul ”popular” în nume?

Pe de altă parte, un partid care se revendică de sorginte populară și vrea în PPE nu are nevoie de un nume care să conțină aceste cuvinte, se poate numi, liniștit, și ”Gruparea lui Bulă”. Importantă e doctrina, ponderea politică, seriozitatea etc, numele nu are nicio semnificație. Sugestiv e faptul, spre exemplu, că partidul lui Voiculescu se revendică mai degrabă de stînga, dar are exact numele purtat în secolul 19 de formațiunea marilor capitaliști și moșieri români, adică Partidul Conservator.

În fine, trebuie remarcat că apariția unor partide care calchiază numele ori simbolul altora deja existente e o manevră la care se recurge atunci cînd timpul rămas pînă la alegeri nu mai permite popularizarea eficientă a noii formațiuni, ori cînd o formațiune de buzunar vrea să fure voturi de la una mai mare. Cum, însă, un partid popular-liberal nu mai poate apărea decît după aceste alegeri, e timp suficient, patru ani, să popularizezi inclusiv ”Gruparea lui Bulă”.

Însăși istoria PNL a dovedit că brandul e suficient de puternic pentru a rezista atacurilor unor PNL-AT, NPL, PL 93, PNL-Câmpeanu, PLD șamd.

Și atunci, ce rost are să rezervi numele de PNPL?
O întrebare fierbinte, la care nu suntem în măsură să oferim un răspuns clar în acest moment.

Putem, în schimb, formula o modestă ipoteză: de frică!

Să ne întoarcem în timp cu un an și ceva, mai precis în primăvara lui 2011.
În PDL e agitație mare. Criza economică și măsurile pe care guvernarea Boc e obligată să le ia mușcă adînc în sondaje din procentele grupării. Premierul, totodată președintele PDL, e criticat tot mai vehement în interiorul PDL, la fel și ministrul Elena Udrea. Congresul, care trebuia să aibă loc încă din vara lui 2010, se tot amînă, mai degrabă nejustificat.

În realitate, motivul e știut de toată lumea: așa-zisa echipă a reformiștilor PDL, dar și Traian Băsescu, se tem de creșterea influenței vechii gărzi din partid, cu Blaga, Berceanu și Videanu în frunte. În toamna anului anterior, cei trei fuseseră debarcați din guvern, primul, chiar cu acuzația de tentativă de lovitură de stat atîrnată de gît. Acum, vechea gardă vrea să își ia revanșa în fața oamenilor lui Băsescu, profitînd de căderea PDL în sondaje.

Luînd serios în calcul o debarcarea a echipei Boc la congresul programat, în cele din urmă, în luna mai 2011, Băsescu recurge la o manevră disperată: el își trimite fiica, pe Ioana Băsescu, să depună ostentativ la OSIM, în aprilie, solicitarea privind numele ”Mișcarea Populară”.

Mesajul e clar: dacă în PDL nu iese la congres cine vrea Zeus (iar alegerea Ioanei se vrea a indica precis originea planului), el e gata să rupă partidul și să își facă propria grupare. Cum asta ar însemna, automat, pierderea guvernării și, implicit, a ciolanului, grupările din PDL bat în retragere, iar la congres sunt aleși oamenii dragi președintelui, cu Boc și Udrea în frunte. Vechea gardă avea să mai aștepte un an pentru a-și lua, măcar parțial, revanșa.

Revenind în prezent, nu e imposibil ca cererea lui Frunzăverde privind denumirea PNPL să reprezinte un mesaj similar transmis partidului de către Crin Antonescu.

Situația liberalului nu e deloc roză în acest moment. El cade tot mai mult în sondaje, cum cade și USL, dar mai ales PNL, care estimează că ar putea scoate un număr de parlamentari egal sau chiar mai mic decît cel de la ultimele alegeri. Numai în București se aude că USL a pierdut cca.10 procente în ultima lună, în sondajele de sertar.
Antonescu e nervos și speriat și pentru că îl suspectează pe Ponta că ar avea un plan de rezervă – de aici și brusca apropiere de Dragnea.

În fine, liderul PNL se confruntă cu critici tot mai dure din interior legate de calitatea și originea oamenilor propulsați pe liste: zeci de dezertori de la PDL, prieteni personali, figuri jalnice precum Gigi Becali șamd.
Tot mai multe voci din vechea gardă în special, Tăriceanu, Orban, Vosganian, Chiliman șamd se ridică împotriva sa.
Un eșec sau semi-eșec la alegeri poate conduce la un congres rapid în urma căruia Antonescu să fie debarcat. Odată cu el, și-ar pierde influența toată gașca de transfugi pedeliști, cu Frunzăverde în frunte, inși pe care Crin i-a folosit ca pe o gardă pretoriană.

Fluturînd ostentativ ideea unui nou partid, minuțios și discret pregătit din timp și în care să își aibă locul în special foștii pedeliști, s-ar putea ca Antonescu să încerce aceeași strategie ca Băsescu, sperînd, poate, ca teama ruperii PNL să îl conserve în fruntea partidului pînă cînd va depăși hapul alegerilor.

Dacă e sau nu așa vom vedea peste cîteva săptămîni.

Pînă atunci, însă, firesc ar fi ca anumite figuri grele ale PNL să pretindă ceva mai multe explicații oficiale din partea lui Frunzăverde legate de demersul său decît a oferit presei pînă acum fostul aghiotant al lui Băsescu. Nu de alta, dar s-ar putea ca miza să fie însăși existența PNL. (Bogdan Tiberiu Iacob)