Politician ungar, la Tușnad: UE se va destrăma dacă încearcă să dicteze în domeniul legislației
14 comentarii / 3410 vizualizări / 21 iulie 2023
Uniunea Europeană se va destrăma dacă Bruxelles-ul va încerca să dicteze în domeniul legislaţiei, deoarece procesul va avea ca rezultat nerespectarea de către statele membre a deciziilor UE – a declarat ieri, la Tușnad, Bence Tuzson, secretar de stat pentru guvernare în cadrul Cancelariei Prim-ministrului şi viitor ministru al justiţiei, citat de Hirado.hu.
Politicianul a subliniat că UE vrea să îşi impună voinţa asupra statelor naţionale prin intermediul unei legislaţii ascunse, prin slăbirea conceptelor juridice şi revendicând respectarea unor principii ale statului de drept care nu pot fi definite, vrea să impună legislaţia europeană împotriva celei naţionale prin mijloace judiciare. Dreptul unional însă poate fi aplicat doar dacă nu intră în conflict cu constituţiile naţionale, astfel încât curtea constituţională este cea care poate opri această tendinţă dăunătoare – a arătat ministrul. (B.T.I.)
Urmați pe maghiari și pe Orban Viktor, ei sunt apărătorii civilizației europene, propagată și la români in secole de Regatul Ungariei.
Politicienii AUR ar trebui să le pupe tălpile ungurilor care vor să scape România de UE.
”MAE român mi-a zis să nu vorbesc despre unități teritoriale inexistente în România, dar noi n-am zis că Ardealul și Ținutul Secuiesc sunt teritorii românești”, a declarat Viktor Orban, sâmbătă, la Școala de Vară a maghiarilor de la Tușnad.
Generalul Rog m-a programat digitalo-mental sau mentalo-digital sa indic etnia domnului prim ministru Maricel Ciolacu, Scuze, am gresit, Marcel. Maricel il cheama pe altul care detine un post suveranist TV. Noi sintem rromanni. Noi sintem rromanni, Noi sintem aici pe veci tirani.
Orban a dovedit inca o data ca suntem niste idioti,il primim la „dejun”,ospitalitate ‘ROMANEASCA”si dupa cateva ore ia in zeflemea pe „bune”pe Onanis,Ciolacu,MAE,chiar si pe romanii de „rand”cand spune ca ne „baga”el in Senghen?iar noi cu toate televiziunile de rahat ne dam de ceasul mortii,ai vazut ce a zis,ce a jignit ,”nationalistii”cu tricolorul nu au acces la drumurile publice vezi doamne Europa e cu ochii pe noi si sa nu „gafam”cumva sa dam apa la moara ocidentului ” ïmpartial” ca suntem ,ce suntem? niste „vai de noi”slugi americane si europene.Nu avem nimic de spus prin amaratii de conducatori cu care ne-am pricopsit prin alegeri”libere”si nu vom avea nicicand.Cu parere de rau nu cred ca se mai poate face ceva sa ne revenim ca natie.
Fiecare este obligat acum să se mândrească cu etnia din care provine. Etnia sașilor sau a rromilor sunt vrednice de cinstire și de respect. Prin urmare, etnicul ungur Viktor Orban a fost primit de un etnic sas și de un altul rrom. Românii stau ascunși sau au fost programati de generalul Rog să stea în banca lor.
sa-i doara in kur de prosti
Amice Ospitalitate Romaneasca era intre ghilimele daca pricepi.Iar „romul „Ciiolacu” nu a optat ptr. o etnie.In ce priveste pe etnicul sas Onanis nu te supara dar e departe de orice cinstire si respect. Are el grija sa fie respectat prin gongul care-i anunta prezenta.Acest profesoras reprezinta nimicnicia in toata splendoarea ei,e mai rau decat Basinescu,macar asta era istet,tantalalul actual pres. in afara de vacante ,plimbari la Sibiu,hrana moleculara ,spa,vopsit parul si alte fapte de” ärme”a produs „Romania needucata asa ca mai usor cu pianul pe scari cu etniile de „respectat”.Nu inseamna ca toti sasi sunt la fel dar el e portfanionul etniei.Ca o concluzie ptr. a arata cat suntem de toleranti ne trebuie un viitor prim-ministru evreu sau rrom,ulterior un turc,tatar si asa mai departe..Sa auzim de bine pana la alegerile din 2024 care nu vor rezolva nimic.Aferim.
NU VA PLACE ORBAN V. DAR VA PLACE CE ZICE ARE COAIE SE VEDE NU CA AI NOSTRI CARE SUNT CASTRATI DE UEMUE ,NATO SUA ATI ALES 10 +10 DOI NENOROCITI UNULTURNATOR ,BETIV,MINCINOS SI CURVAR ALTUL PUTUROS HOT[CUNEVASTA] MINCINOS INGINFAT CARE A VINDUT SI BRUMA DE PATRIOTISM PE CARE O MAI AVEA POPORUL RO. SAI IA DRACU CARE MAI VOTEAZA ASA CEVA .
,,A fost multă panică în UE și S.U.A. din cauza temerilor ca Ucraina va adera la NATO.
TURCIA NU A PERMIS UCRAINEI aderarea la NATO!!!!
TURCIA are legaturi foarte puternice cu RUSIA și așteaptă în secret să intre în BRICS.
UNGARIA NU A PERMIS UCRAINEI SA INTRE IN NATO! Ungaria a fost pusă în garda cu mult timp în urmă pentru a opri avansarea NATO. Jumătate din JDP din Ungaria depinde de Rusia și de alianța lor, și se știe că Ungaria blochează intenționat operațiunile NATO. Acest lucru a împiedicat declansarea celui de-al treilea război mondial dacă UCRAINA era primita în NATO.
S.U.A. NU VREA CA UCRAINA SĂ SE ALĂTURE NATO.! (Nici și sistemul de complex industrial militar Deep State nu vrea Ucraina… Pentru că ei fac deja sute de miliarde din război și asta fără soldați militari americani dislocați și uciși… Complexul industrial militar zâmbește pentru că ei detin deja cel mai mare teren militar în Ucraina.
Armata SUA practic nu are tancuri în UE. doar câteva pentru antrenament.
Flotele de luptă submarine rusești și chinezești nu vor permite SUA să traverseze Oceanul Atlantic cu sute de tancuri și flote grele de vehicule militare de luptă și forțe MILITARE complete. Câțiva coloniali și comandanți au declarat deja că un război mondial împotriva RUSIEI nu VA avea loc (dacă ar avea loc) pe uscat în Europa, dar nu ar vrea să se întâmple Războiul cu SUA pe ocean, care s-ar termina cu bombardamente NUCLEARE.
Munții Cheyenne care controlează mai multe baze generale și coloniale și militare prin SUA are o ALIANȚĂ cu PĂLĂRII Albe militare ruse / chineze / UE, si nu vor permite un razboi împotriva RUSIEI..
Tot ceea ce se vrea este să doboare CIA/DEEP STATE ROCKEFELLERS…
Acest RĂZBOI care are loc în Ucraina este vital pentru EXPUNEREA CIA, si Deep State care controlează NATO, ONU, UE.
Prăbușirea SISTEMULUI MONETAR DE VEST FIAT este vital pentru doborarea STATULUI PROFUND CARE CONTROLEAZA BĂNCILE MONDIALE, REZERVA FEDERALA SI FAKE WALL STREET
Planul de salvare a lumii se desfășoară în timp real…’’
Astea nu sunt comentarii, ci voma de frustrat.
Nici macar nu stii ce sunt aceia Palariile Albe,
Whites Hats au un sens doar in engleza, dar sunt un mit.
Nu exista decat in presa anglo-saxona fake de senzatie
E o performanță cum Orban și-a menținut și discursul și postul. Mă uit în Romania și văd doar oportuniști fara principii in fruntea statului.
Dacă Ardealul s-ar reunifica cu Ungaria ar avea un Prim-ministru ca Orban Viktor!
tu tot prost ai fi