Politico: Trump a introdus legea junglei, iar Europa trebuie să riposteze. Dacă își va găsi curajul!
0 comentarii / 2884 vizualizări / 31 ianuarie 2025
”Europa ar fi trebuit să se maturizeze cu mult timp în urmă – acum, cu Trump, nu mai are de ales” scrie azi, într-o analiză extrem de lucidă, influenta publicație europeană Politico. Un material care confirmă începutul dezmeticirii bătrînului continent în ceea ce privește soarta sa după începutul epocii Trump și al fenomenului Make America Great Again. O revenire care dă toate semnele că se va face pe cîrca Europei, iar aceasta nu a dat semne pînă acum că ar înțelege ce o așteaptă. Europa ar avea mijloace să-l pună la punct pe Trump, dar întrebarea e dacă are și curajul de rigoare, iar printre rîndurile analizei se citește că nu prea.
”Cine și-ar fi imaginat vreodată că ne vom afla în circumstanțe care vor determina Franța să ofere Danemarcei sprijin militar, sperînd să descurajeze amenințările din partea unui președinte beligerant al Statelor Unite?
După doar cîteva zile de șoc și groază din ceea ce va fi aproape sigur un al doilea mandat care va distruge o eră, președintele american Donald Trump ne-a aruncat înapoi în viitor; într-o eră a amenințărilor și a forței brute, fără niciun drept internațional stabilit care să încerce să țină sub control agresiunea interstatală sau să încurajeze soluționarea prin diplomație.
În urmă cu doar trei ani, lumea a rămas îngrozită de invazia la scară largă a Rusiei într-o națiune suverană vecină. Dar acum, se pare că Trump, liderul lumii libere, și președintele rus Vladimir Putin sunt de aceeași părere: Puterea face regulile – și are și prerogative.
Europa a avut numeroase avertismente cu privire la ceea ce ar putea implica un al doilea mandat al lui Trump. Cu toate acestea, pe fondul ochilor dați peste cap, al fluturării de mîini și al visurilor optimiste, nu a reușit să pună la punct un plan care să minimizeze impactul unui om care pare să se bucure de perspectiva de a-l imita pe fostul președinte american William McKinley. Al 25-lea președinte al Americii a impus, și el, tarife de protecție și a extins teritoriul SUA, obținînd controlul asupra Hawaii, Puerto Rico, Guam și Filipine în timpul mandatului său.
Și în semn de recunoaștere a spiritului său politic înrudit, Trump l-a omagiat pe McKinley în discursul său de inaugurare, lăudîndu-l pe predecesorul său pentru că a deschis calea pentru Canalul Panama. „Îl luăm înapoi”, a spus Trump, care a semnat ulterior un ordin executiv prin care a anulat decizia fostului președinte Barack Obama de a redenumi cel mai înalt vîrf din America de Nord după numele său străvechi, „Denali”, și l-a restaurat ca Muntele McKinley.
Așadar, ce învățăminte ar trebui să tragă aliații occidentali ai Americii din primele cîteva zile de reintroducere a legii junglei de către Trump? În primul rînd, desigur, cel evident: Trump 2.0 este o schimbare derutantă în raport cu primul mandat al președintelui – mai triumfalist, mai încrezător și mai hotărît să ignore barierele de protecție; mai revoluționar în modul în care își propune să pună în aplicare agenda „America First”.
Dezasamblarea a ceea ce a fost înainte este strategia aleasă pentru ceea ce va fi o realiniere masivă atît în țară, cît și în străinătate, iar urletele de dezaprobare ale criticilor nu vor face decît să încurajeze o administrație care vede în proteste dovada că este pe drumul cel bun. Doctrina Trump aplicată acasă sau în străinătate este croită din aceeași pînză. Ceea ce dorește președintele e să obțină ce vrea fără constrîngeri din partea Congresului sau chichițe juridice – de aici, suspendarea arbitrară și probabil ilegală a ajutorului extern, înghețarea bruscă a programelor de asistență și a împrumuturilor federale și concedierea în masă a funcționarilor publici, inclusiv a inspectorilor generali.
Ambiția este de a înlocui o administrație publică aparent profesionistă – cel puțin la nivelurile superioare – cu un sistem înțesat de oameni de casă. Pe plan internațional, dacă Trump ar invada cu adevărat Groenlanda este, într-o anumită măsură, irelevant. Dar el este serios cu privire la achiziționarea insulei, refuzînd să excludă o invazie și amenințînd un stat membru NATO.
Și în era Trump 2.0, este în regulă să încerci să furi un teritoriu folosind amenințări militare sau tarife zdrobitoare pentru a face acest lucru. Prea des, Trump a fost caracterizat în mod eronat ca fiind un izolaționist – nu este așa. În fond, el a fost întotdeauna un afacerist, iar expansionismul său brusc este legat de ambiția sa de a spori puterea economică a SUA. Groenlanda are o bogăție minerală enormă neexploatată, iar 40 % din traficul maritim de containere al SUA trece prin Canalul Panama.
Acest lucru ne conduce la a doua lecție pentru aliații occidentali ai Americii: Opțiunile lor sunt limitate și, într-un fel sau altul, vor costa o Europa deja sărăcită. Blocul comunitar trebuie să înceapă să aibă grijă de el însuși – America nu mai plătește pentru apărarea sa așa cum o făcea înainte, iar mercantilismul lui Trump îl va împinge să facă tot ce-i stă în putință pentru a se asigura că SUA își mărește averea vînzînd mai mult decît cumpără de la alte națiuni. Să ne amăgim și să credem că totul se va reseta peste patru ani nu va fi suficient.
În prezent, există puține puncte comune între establishmentul european și puterea de la Washington. Transatlantiștii primei administrații, precum Mike Pompeo, James Mattis și H.R. McMaster, sunt demult plecați. În loc să se prezinte la o reuniune a miniștrilor de externe din cadrul NATO pentru a începe cu dreptul noua relație transatlantică, noul secretar de stat Marco Rubio a dat pur și simplu un telefon. Nu există nimeni la Washington care să poată sau să dorească să îl modereze pe Trump.
În replică, Europa ar putea pur și simplu să o dea la întors și să îi facă pe plac lui Trump. Dar atunci ar trebui să îndure fără să crîcnească insistențele și înțepăturile sale derutante, urmate probabil de cereri tot mai mari. În mod cert, ar trebui să dea curs cererii justificate a Statelor Unite de a crește dramatic cheltuielile de apărare și de a suporta o povară mult mai echitabilă pentru apărarea Occidentului. În acest scenariu, blocul ar trebui, de asemenea, probabil, să copieze Arabia Saudită și să achiziționeze mai multe sisteme de arme, în loc să se concentreze pe dezvoltarea propriilor industrii de apărare.
Pe această cale, Europa ar trebui să aleagă pe deplin între Trump și China – nu ar mai trebui să stea deoparte sau să încerce să obțină ambele avantaje în numele creșterii economice. Alternativ, însă, Uniunea Europeană ar putea să se pregătească împotriva uraganului și să devină la fel de rece și hotărîtă tranzacțională ca Trump. Să riposteze cu aceleași măsuri atunci cînd îi sunt impuse taxe și să ia în serios autonomia strategică. Europa are o anumită influență economică proprie – dacă este suficient de hotărîtă să o aplice.
După cum a subliniat Rym Momtaz de la Carnegie Europe: „Țările UE au reprezentat 45 % din toate investițiile străine directe care s-au vărsat în Statele Unite în 2023, potrivit Biroului de analiză economică al SUA – în valoare de 2 400 de miliarde de dolari. Conturile de economii private și întreprinderile europene investesc de trei ori mai mult în Statele Unite decît următoarea regiune. Acest lucru nu numai că creează și menține milioane de locuri de muncă în SUA, dar contribuie și la alimentarea inovației și a avantajului industrial al Americii în competiția cu China.”
În plus, Europa este responsabilă pentru cumpărarea a 50% din toate exporturile de gaze naturale lichefiate ale SUA și a 28% din toate exporturile de gaze naturale ale SUA. Între 2019 și 2023, a primit mai mult de un sfert din exporturile americane de arme – o creștere de la 11 % între 2014 și 2018, și cumpără 17 % din exporturile americane în general. Astfel, exportatorii americani ar urla dacă ar începe să se confrunte cu tarife de retorsiune. (Interesant este faptul că McKinley – care a fost supranumit „Napoleon al protecției” – s-a răzgîndit în privința tarifelor la sfîrșitul celui de-al doilea mandat și și-a anunțat sprijinul pentru tratatele comerciale reciproce cu o zi înainte de moartea sa).
Dar dincolo de aceasta, confruntarea cu Trump ar necesita o regîndire totală a geopoliticii și a locului Europei în lume. Ar fi nevoie de o remodelare a relației transatlantice, în timp ce Washingtonul caută în mod activ să divizeze blocul abordînd membrii săi pe o bază bilaterală și încurajînd aliații ideologici de pe continent – precum Viktor Orbán din Ungaria și Robert Fico din Slovacia – să perturbe unitatea UE.
Liderii europeni au multe să-și reproșeze. Au pierdut timp și au vorbit despre un joc măreț, dar au făcut prea puțin pentru a proteja blocul de Trump. Au analizat scenariul de coșmar al revenirii lui Trump doar în mintea lor, în loc să se pregătească pentru el, iar indecizia lor a agravat eșecul de a întări forțele militare ale blocului și de a înceta să trateze relația transatlantică ca pe un meniu à la carte – alegînd delicatese fără a achita întreaga notă de plată”. (traducere și adaptare B.T.I.)
foto: magnuscmd.com