CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Ponta – acuzatii grave: ”Blejnar e seful mafiei din Romania si sponsorul lui Basescu!”

0 comentarii / 1365 vizualizări / 14 iunie 2011

Scandal: liderul PSD, Victor Ponta, îl acuză public, în mod direct, pe șeful ANAF că este șeful mafiei din România și omul care coordoneaza corupția din vămi, dar și sponsorul președintelui Băsescu. Acuzații extrem de grave, date fiind pozițiile de greutate ale celor doi: unul, șeful opoziției, celălalt, mai-marele fiscului, ceea ce ar putea avea drept consecință sporirea problemelor de imagine ale țării în ochii cancelariilor vestice.

Prezent la B1TV, luni seara, Victor Ponta a reproșat realizatorilor Ion Cristoiu și Robert Turcescu, textual, că ”Aţi stat la masă cu oameni care au făcut lucruri mult mai rele, începând cu preşedintele Băsescu, sau cu un om care e şeful mafiei din România, l-am văzut acum o săptămână. la dumneavoastră la emisiune, pe domnul Blejnar”. Ponta a completat spunînd că Blejnar, șeful ANAF, ”este omul care coordonează evaziunea fiscală şi corupţia din vămile din România. Aşa au spus procurorii în nenumărate dosare, dar, sigur, în cazul dânsului, încă este intangibil”.

Liderul PSD a declarat că își bazează afirmațiile pe datele existente în dosarele de la Parchet, dar ”şi pe ceea ce eu ştiu, şi pe ceea ce Uniunea Europeană ne spune, de ce nu intrăm în Schengen…”(…) Procurorii din această ţară – nu eu, cei din opoziţie – au afirmat aceste lucruri în multe dosare. Nu cu termenul: „şeful Mafiei”, ci cu domnul Blejnar care merge în America, în Florida, se întâlneşte cu cei care dau mită, cu Said Baaklini, cu domnul Borcea, cu alţii”.
Ponta a mai spus că procurorii nu pot să îl condamne pe Blejnar, pentru că ”el este cel care finanţează campania domnului Băsescu, i-a finanţat-o în 2009. El este cel care-i protejat de domnul Moldovan, şeful Comunităţii Naţionale de Informaţii, el este cel care vine de la Arad, de la domnul Falcă, de la domnul Igaş, de la toţi ceilalţi. Deocamdată, nu, dar în 2012, în 2013, va răspunde pentru faptele astea”.(B.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998