CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Ponta: ”Daca Basescu isi incalca obligatiile trebuie suspendat”

0 comentarii / 1619 vizualizări / 31 august 2010

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, azi, că în cazul în care şeful statului îşi încalcă obligaţiile constituţionale el trebuie suspendat.

„Dacă Traian Băsescu îşi încalcă îndatoririle de preşedinte – îndatorirea sa principală este aceea nu de a crea criză politică, ci de a opri crizele politice – sigur că da, trebuie sancţionat şi sancţiunea pentru un preşedinte este suspendare şi retrimiterea la votul cetăţenilor. Traian Băsescu ne-a tot vorbit despre întoarcerea la oameni. Acum văd că îi este foarte frică de oameni şi poate îl întoarcem noi la oameni”, a afirmat Victor Ponta, citat de Agerpres.

Potrivit liderului PSD, „luptele” cele mai importante pe care le vor da în această toamnă social-democraţii vor fi cele din Parlament.

„Bătăliile cele mai vizibile şi esenţiale le vom da în această toamnă în Parlament, deşi munca şi viaţa cea mai grea o au colegii noştri din teritoriu, cei care sunt ameninţaţi cu dosare, sunt daţi afară din serviciu, sunt pur şi simplu terorizaţi. Ceea ce vom putea să schimbăm cu adevărat vom schimba cu adevărat. Trebuie să dăm jos Guvernul Boc, trebuie să sprijinim un Guvern care să oprească aceste măsuri ale lui Boc şi să pregătească alegerile anticipate şi, dacă va fi cazul, să ne batem cu Traian Băsescu, dacă nu-şi va îndeplini obligaţia de preşedinte şi va încerca să perpetueze împotriva voinţei populare şi împotriva voinţei parlamentului un Guvern corupt şi incompetent şi o criză politică pe care a declanşat-o din ziua pe care l-a numit pe Emil Boc prim-ministru”, a adăugat Ponta.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998