CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

”Ponta pierde prin insusirea limbajului basescian, trebuie un candidat diferit”

0 comentarii / 1521 vizualizări / 19 decembrie 2010

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, consideră că este prea devreme ca Victor Ponta să se înscrie în cursa viitoarelor alegeri pentru funcţia de preşedinte al României. Acesta a subliniat că viitorul şef al statului trebuie să fie o persoană ”total diferită de actualul preşedinte”, o persoană care să respecte legea, fiind de părere că Victor Ponta ”pierde prin însuşirea limbajului băsescian”.

”Este prea devreme să desemnăm nominal care va fi preşedintele României. Sper totuşi să fie un om diferit de actualul preşedinte, care să respecte Constituţia, să îşi îndeplinească atribuţiile care îi revin prin lege, care să conlucreze cu instituţiile statului şi care să nu fie în război permanent cu toată lumea, (…) ceea ce Traian Băsescu nu face. (…) Tinerii politicieni trebuie să îşi însuşească aceste calităţi”, a menţionat preşedintele de onoare, citat de Agerpres.
În ceea ce-l priveşte pe Mircea Geoană, Ion Iliescu a precizat că acesta ”şi-a torpilat singur şansele reale” la alegerile prezidenţiale din 2009. ”Mircea Geoană a reuşit să îi torpileze şansele lui Adrian Năstase, spunând că nu avem nevoie de voturile PRM. Apoi, şi-a torpilat singur şansele reale pe care le-a avut la alegeri. (…) Eu sunt un om realist şi tolerant şi ştiu că nimeni nu e perfect, dar în momentul în care Mircea Geoană a preluat conducerea PSD, atunci partidul a pierdut, nu eu, iar el nu a câştigat nimic”, a afirmat Iliescu.
Preşedintele de onoare al PSD s-a referit şi la calităţile liderului PNL, Crin Antonescu, precizând că acesta ar fi ”un bun om de stânga”. ”Crin Antonescu nu prea are virtuţi de om de dreapta care să îl motiveze ca om politic pur sânge de dreapta. Chiar este deschis către problematica socială”, a spus Ion Iliescu.
Preşedintele de onoare al PSD a mai declarat că, deşi un referendum pentru suspendarea şefului statului Traian Băsescu ”ar avea succes”, liderii opoziţiei ar trebui să aştepte configurarea unei noi majorităţi parlamentare înainte de a iniţia un astfel de demers.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998