CURS VALUTAR
1 EUR = 4.98 RON UP | 1 USD = 4.54 RON UP | 1 GBP = 5.84 RON DOWN

UPDATE – Ponta și bomba: Ministrul USR al Economiei a cerut de la obraz saudiților să-i deconteze cheltuielile

1 comentariu / 3542 vizualizări / 19 noiembrie 2025

Ministrul USR al Economiei, Radu Miruță a fost pe 10 noiembrie într-o vizită în Arabia Saudită, unde s-a văzut cu ministrul Economiei și Planificării din Arabia Saudită, la sediul ministerului omolog de la Riad. La întoarcere, a informat, mîndru, că nu s-a „plimbat” pe banii României, iar costurile deplasării au fost acoperite chiar de statul care l-a invitat. Declarația sa a provocat stupefacție și a atras nenumărate critici, inclusiv din partea experților anticorupție, dar fostul premier Victor Ponta aruncă azi o veritabilă bombă, spunînd că Miruță a cerut de la obraz gazdelor să-i deconteze toate cheltuielile, ceea ce e complet neuzual.

”Din sursă 100% sigură: nu s-au trezit saudiții să zică ”dle ministru, vă plătim noi”. Dl ministru le-a cerut lor, ceea ce e foarte neuzual. Le-a zis ”dle, ca să reduc cheltuielile bugetare, vă rog să-mi plătiți voi”, ceea ce la ei e neuzual. E normal să-ți plătească, adică să te invite să stai la hotel. Că și ei când vin la noi, le plătim noi hotelul. Niciodată n-am auzit însă ca un oficial al statului român, președinte, prim-ministru, ministru, să zică celui la care se duce în vizită oficială, ”băi, plătește-mi și biletul”…I-or fi dat și diurnă? El a cerut în scris să-i se plătească drumul, ceea ce pentru statele respective a fost oarecum penibil. Și în Corea de Sud a fost la fel (vizită în octombrie n.n.). E penibil, că ei n-au o asemenea procedură. ”Adică, cum dom’le să plătim?” ”Plătim, că e unul un amărât care a zis că nu vine dacă noi plătim avionul. Bine mă, plătiți-i și avionul”” a spus Ponta la podcastul EVZ Hai live. (B.T.I.)

 

UPDATE:
Referitor la afirmațiile făcute de domnul Victor Ponta în cadrul podcastului „EVZ Hai live”, preluate în articolul „Ponta și bomba: Ministrul USR al Economiei a cerut de la obraz saudiților să-i deconteze cheltuielile”, publicat la data de 19 noiembrie 2025 de publicația Inpolitics, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului aduce următoarele clarificări, pentru corecta informare a publicului:

Participarea ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), în calitate de conducător al degelației României la cea de-a 26-a întrunire a Adunării Generale a Organizației Mondiale a Turismului – UN Tourism, desfășurată la Riad în perioada 7–11 noiembrie 2025, a fost aprobată de Prim-ministrul Ilie Bolojan prin Memorandumul nr. 5/10753/06.11.2025, avizat de Ministerul Afacerilor Externe.
Documentul precizează expres că:
„Indemnizația de deplasare și alte cheltuieli, inclusiv asigurarea de sănătate, vor fi suportate din bugetul MEDAT, conform legislației în vigoare”;
„Cazarea și transportul se suportă de Ministerul Turismului din Arabia Saudită”.
Această structură a costurilor a fost propusă de Ministerul Turismului din Regatul Arabiei Saudite în cadrul corespondenței purtate pentru pregătirea participării delegației române, nu de partea română.
Precizăm că atât ministrul Radu Miruță, cât și secretarul de stat Laurențiu Gîdei, responsabil de domeniul turismului, au călătorit la clasa economică.
Subliniem, totodată, că așa cum rezultă din controalele anterioare ale Curții de Conturi, situațiile în care instituțiile publice din România au acoperit cheltuieli de deplasare, deși partea gazdă se angajase să le suporte, au fost considerate cheltuieli nelegale și prejudicii imputabile ordonatorului de credite, conform art. 38 și art. 64 din Legea nr. 94/1992.
În acest context, acceptarea acoperirii costurilor de transport și cazare de către partea saudită nu doar că nu este „neuzuală”, ci reprezintă procedura corectă și prudentă pentru a evita prejudicierea bugetului public.
MEDAT rămâne deschis la furnizarea tuturor informațiilor de interes public, cu respectarea principiilor transparenței și legalității, și solicită publicarea prezentului drept la replică în aceleași condiții de vizibilitate precum materialul care l-a generat, conform prevederilor legale.
Mulțumim!
Cu stimă,
Serviciul Comunicare și Protocol
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

Nu sunt permise comentariile.

STRTIME=1662721998