CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9495 RON UP | 1 USD = 4.2188 RON UP | 1 GBP = 5.7509 RON DOWN

Post-Covid: nota de plata

4 comentarii / 6389 vizualizări / 20 mai 2021

Anul care s-a scurs începând din martie 2020 şi până în primăvara lui 2021 pare să fi fost cel mai rău din 1945 încoace. Foarte mulţi, pe toată planeta, gândesc astfel. A fost un an dominat de boală, frică, umilinţă, sărăcie şi moarte. Cei care vor supravieţui îşi vor aminti până la capătul zilelor.
Straniu e că încă nimeni nu poate să spună cu certitudine cum s-au întâmplat lucrurile. Toate istoriile cu lilieci, cu pangolinul, cu piaţa de animale vii din Wuhan au rămas în urmă şi mai nimeni nu le mai ia în serios. Nici scăparea din neglijenţă, din eroare a virusului din laboratorul din Wuhan nu a fost demonstrată convingător până azi, deşi fostul preşedinte american Donald Trump o repeta aproape zilnic în conferinţele sale de presă.
Atunci ce a fost? O ipoteză înspăimântătoare îşi face loc încet-încet. Şi dacă toată afacerea covid a început ca un război biologic pentru supremaţie mondială între SUA şi China în toamna anului 2019? Un război biologic scăpat de sub control şi care a produs imense daune şi unora, şi altora? Deocamdată s-au făcut cercetări împinse foarte departe în ceea ce priveşte rolul Chinei. Dar s-a cercetat foarte puţin eventuala implicare a SUA şi a fostului preşedinte Donald Trump. Cu excepţia, desigur, a acuzelor aproape oficiale (un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe) aduse de China Statelor Unite. Rămâne întreg şi misterul alegerilor americane în urma cărora Donald Trump a fost înlăturat, deşi, după numeroşi observatori, ar fi câştigat clar alegerile. A contat anul covid în SUA, cu foarte mulţi morţi, cu mari pierderi economice şi sociale, pentru pierderea alegerilor, dar altfel decât s-a tot scris şi spus?

Laboratoare care lucrează cu viruşi periculoşi (de grad 4) se găsesc şi în SUA sau în Franţa, nu numai în Wuhan (China). În plus, toate armatele sunt pregătite să facă faţă unui război biologic şi au trupe special antrenate pentru asta de multă vreme. Ce e sigur pentru moment e că atât SUA, cât şi China ştiu mai multe decât declară oficial. Şi politicile lor ţin cont de toate informaţiile pe care le deţin. Dar deocamdată nici unii, nici alţii nu par interesaţi să spună mai mult.

Dincolo de pandemie, marile probleme economice sunt abia la început. În 2020 s-a trăit foarte mult pe datorie, pe scutiri de taxe sau amânări, pe ajutoare guvernamentale (acolo unde au existat). În SUA a plouat cu bani pentru toată lumea. De unde? De la Rezerva Federală şi de la Ministerul de Finanţe. La fel s-a întâmplat şi în multe ţări europene, unde băncile centrale şi BCE au dat drumul la tiparniţă. Ce urmează după o atare răspândire a unor bani fără acoperire (zişi „fiduciari”)? Evident, inflaţia. Inflaţia va fi unul dintre următoarele subiecte despre care se va tot scrie. Şi, când apare inflaţia, vorbim de scăderea puterii de cumpărare, care poate atinge cote dramatice.

Pe tot cursul anului trecut, Bursele din toată lumea, mai ales cele americane şi cele chineze, au bătut toate recordurile. În vreme ce se declarau falimente şi şomajul creştea spectaculos, activitatea era închisă sau diminuată drastic, investiţiile pe Bursă atingeau niveluri nemaivăzute. Când se va sparge cea mai mare bulă din toate timpurile? Suntem la începutul unui ciclu de genul 1929-1933? Indicatorul Buffett (Warren – indicatorul împarte valoarea toală a pieţei bursiere la valoare PIB-ului) ne spune că piaţa bursieră nu a mai fost atât de supraevaluată din 1970. Indicele CAPE Shiller (preţul unei acţiuni în raport cu beneficiile) este de două ori mai ridicat decât media obişnuită. NASDAQ a crescut cu 49 % anul trecut, anul coronavirusului. La fel şi alte Burse: AEX olandez (37 %) sau BEL20 belgian (34 %).

În 2021 şi 2022, crizele politice se vor ţine lanţ. Nici unul dintre politicienii care au administrat (cum au administrat…) pandemia şi vaccinarea nu va mai reuşi să-şi înnoiască mandatul. Primul a fost Donald Trump, pentru că SUA conduce încă lumea. Vor fi alegeri în Germania (septembrie 2021) şi în Franţa (aprilie 2022). Angela Merkel va pleca la pensie şi nu e exclus să vedem în Germania un cancelar ecologist. Emmanuel Macron va avea un an foarte greu şi, la fel ca Nicolas Sarkozy sau François Hollande, nu e deloc sigur că va obţine un al doilea mandat, deşi are doar 43 de ani. Ce sa va întâmpla în România? Depinde foarte mult de ce se va petrece în Germania şi în Franţa. Dar nu numai. Jocurile geopolitice foarte mari (SUA / Germania / Rusia) pot produce mari schimbări şi în România.

Politicienii care au devenit medici infecţionişti, microbiologi „competenţi” şi medicii care au devenit politruci de televizor şi dictatori improvizaţi vor fi chemaţi să dea socoteală. Un şir nesfârşit de procese intră pe rol şi va face pâinea cea de toate zilele a presei. Chiar şi a mediei mainstream. Un an întreg, Constituţiile au fost puse în paranteze şi s-au dat stări de urgenţă şi ordonanţe de frică sau din interese mizerabile. Se anunţă chiar un Nürnberg al pandemiei. O echipă de peste 1000 de avocaţi şi jurişti şi de peste 10000 de experţi medicali, condusă de germano-americanul dr. Reiner Fuellmich, a început procedurile contra CDC (Centers for Disease Control), OMS şi Forumul de la Davos pentru crime împotriva umanităţii, considerând că au fost încălcate articole ale Convenţiei de la Geneva 1949 („mutilare şi experimente medicale sau ştiinţifice nenecesare pentru tratamentul medical şi pentru protecţia persoanei”) şi, în ceea ce priveşte vaccinul „experimental”, că au fost violate toate cele 10 puncte ale Codului de la Nürnberg 1947. Asemenea încălcări atrag pedepse maxime pentru făptuitori (după Aletho News).

Cum vor reveni la normal şcoala, cultura, arta, spectacolele şi sporturile? Cât de mari sunt pierderile? Vom vedea în anii următori. Sigur e deja că foarte mulţi mici întreprinzători din domeniul culturii, artei, spectacolului au fost puşi la pământ şi nu-şi vor mai reveni, probabil, niciodată. Dezastrul din învăţământ va avea consecinţe pe termen lung. Marile scoruri financiare din sporturi vor fi sigur afectate, dar multe, mai ales în fotbal şi în tenis, erau, oricum, supradimensionate, neruşinate.

Epoca postcovid abia începe. Şi, oricât şi-ar dori Big Pharma noi „valuri” (al patrulea, al cincilea…), noi „varianţi” ai virusului, ca să-şi vândă statelor vaccinurile pe miliarde şi miliarde, nu va mai reuşi să-i bage pe oameni din nou în case, în ciuda complicităţilor corupte ale guvernelor, OMS şi ale altor organizaţii internaţionale compromise. Se prevăd ample mişcări sociale, chiar revoluţii. Marile averi, inclusiv cele ale Big Pharma, Big Tech sau Big Media, vor fi puse serios în discuţie. Sociologul francez Michel Maffesoli avertizează: „Va înceta strategia fricii. Elita actuală, bazată pe individualism, raţionalism, progresism, moare, s-a terminat. Va fi înlocuită de comunitate – „noi” în locul lui „eu”. „Noi” e important, a fi împreună e ceea ce constituie o societate” (în emisiunea L’Heure des Pros, pe canalul de ştiri CNEWS, 14.05.2021). (Petru Romoşan)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

4 Comentarii

  1. Raed Arafat si toata gasca Aspen la puscarie!

  2. […] Epoca postcovid abia începe. Şi, oricât şi-ar dori Big Pharma noi „valuri” (al patrulea, al cincilea…), noi „varianţi” ai virusului, ca să-şi vândă statelor vaccinurile pe miliarde şi miliarde, nu va mai reuşi să-i bage pe oameni din nou în case, în ciuda complicităţilor corupte ale guvernelor, OMS şi ale altor organizaţii internaţionale compromise. Se prevăd ample mişcări sociale, chiar revoluţii. Marile averi, inclusiv cele ale Big Pharma, Big Tech sau Big Media, vor fi puse serios în discuţie. Sociologul francez Michel Maffesoli avertizează: „Va înceta strategia fricii. Elita actuală, bazată pe individualism, raţionalism, progresism, moare, s-a terminat. Va fi înlocuită de comunitate – „noi” în locul lui „eu”. „Noi” e important, a fi împreună e ceea ce constituie o societate” (în emisiunea L’Heure des Pros, pe canalul de ştiri CNEWS, 14.05.2021). (Petru Romoşan)Sursa: inpolitics.ro […]

  3. Felicitari pentru articol!

  4. […] Epoca postcovid abia începe. Şi, oricât şi-ar dori Big Pharma noi „valuri” (al patrulea, al cincilea…), noi „varianţi” ai virusului, ca să-şi vândă statelor vaccinurile pe miliarde şi miliarde, nu va mai reuşi să-i bage pe oameni din nou în case, în ciuda complicităţilor corupte ale guvernelor, OMS şi ale altor organizaţii internaţionale compromise. Se prevăd ample mişcări sociale, chiar revoluţii. Marile averi, inclusiv cele ale Big Pharma, Big Tech sau Big Media, vor fi puse serios în discuţie. Sociologul francez Michel Maffesoli avertizează: „Va înceta strategia fricii. Elita actuală, bazată pe individualism, raţionalism, progresism, moare, s-a terminat. Va fi înlocuită de comunitate – „noi” în locul lui „eu”. „Noi” e important, a fi împreună e ceea ce constituie o societate” (în emisiunea L’Heure des Pros, pe canalul de ştiri CNEWS, 14.05.2021), scrie inPolitics. […]

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *