Undeva, pe șoseaua Ștefan cel Mare din București, aproape de un fost cinematograf comunist convertit în restaurant de fițe pentru interlopi, adastă un salon de frizerie-coafură, mic, dar extrem de stilat. Nimeni nu ar bănui că acolo lucrează și își rotunjește oleacă pensia nimeni altul decît autorul celebrelor bucle ale lui Ceaușescu, care erau la fel de naturale precum silicoanele vedetelor din showbizul de azi.

Nu îi place publicitatea și nu vrea să dea interviuri, deși e conștient că televiziunile s-ar bate pentru un interviu cu el. Nu spune clar de unde discreția asta – altminteri omul e vorbăreț și simpatic foc, cu mustăcioara lui a la Raj Kapoor cu tot – dar dă de înțeles că sunt motive independente de voința lui. Cine știe, poate unii dintre binefăcătorii lui de altă dată trăiesc încă, și țin la secretele lor. Îl vom numi, simplu, Frizerul, omul care i-a aranjat buclele fostului dictator pînă aproape în ultima clipă.
A lucrat timp de patru decenii bătute pe muchie, din 1964, pînă în 2004, în același loc, celebrul salon de frizerie de cinci stele de pe Calea Victoriei, lîngă Hotelul Continental. După pensionare, patroana micului salon de pe Ștefan cel Mare, care îl cunoștea, a insistat să lucreze pentru ea, mai ales că omul se ține bine, deși bate spre a doua jumătate a deceniului șapte. ”M-a băgat numai în tura de după-masă, că eu am copiii mari și nu am treabă acasă” rîde el, cu aerul unui om împlinit.

Cum a ajuns să îi lucreze părul celui mai iubit fiu al poporului?
Povestea începe cel mai probabil în 1975 – nu mai reține nici el exact, dar știe că în acel an a avut șansa să fie luat de Ceaușescu în Iran, iar asta s-a întîmplat în acel an – atunci cînd frizerul dictatorului, un om în etate, s-a îmbolnăvit.

La salonul de lîngă Continental, unde lucra Frizerul, se tundeau mulți mahări din Comitetul Central, aflat la doi pași, ca și cîțiva bolovănoși din Securitate. Printre clienții lui preferați era Constantin Radu, secretar al PCR și tatăl Danei Radu, una dintre marile iubiri ale lui Nicu Ceaușescu. ”M-am pomenit într-o zi cu un telefon de la el, care îmi spunea să mă prezint urgent la C.C. că m-a recomandat pentru o operațiune ”specială”. Cînd am ajuns acolo, m-a luat în primire generalul de Securitate Stan, unul dintre aghiotanții Tovarălului, și am aflat că era vorba despre aranjarea părului lui Ceaușescu însuși. M-am executat, omului i-a plăcut, și așa am ajuns să lucrez permanent pentru el. De fapt, am împărțit sarcinile cu frizerul său personal: acesta îl tundea la fiecare două săptămîni, era o regulă de fier, în timp ce eu doar îi aranjam buclele la fiecare două zile”.

Care e treaba cu buclele dictatorului, însă?
”Nu știu cine îi băgase în cap că îi stă mai bine cu părul buclat, părerea mea e că îi stătea oribil, am încercat să îi și sugerez un alt aranjament, dar asta e, nu aveam ce face. El avea părul perfect lins, așa că buclele trebuiau făcute complet artificial. Nu se făceau cu drotul, sau ondulatorul, cum mai cred unii azi, ci numai din perie si fohn. El se spăla pe cap la fiecare două zile, singur se spăla, nu apela la noi, și atunci se alegea praful de bucle, așa că trebuia, cum am spus, să vin la CC din două în două zile să i le refac”. Frizerul povestește că nu lucra cu sculele proprii, din motive de securitate, singurul accesoriu permis fiind fohnul propriu, un aparat excelent, pe care îl are și astăzi, și e perfect funcțional. ”După prima ședință m-au pus să fac o listă cu tot ce îmi trebuie, iar cei de la cooperativa Higiena s-au ocupat de achiziționarea lor”.

O altă șmecherie la care recurgea fostul dictator, obsedat de propria imagine, era închiderea la culoare a părului tot mai cărunt. ”Foloseam o soluție englezească, Ascot, cu care frecționai părul și îl făceai din alb, cenușiu. Era foarte scumpă pentru vremurile alea, cîteva sute de lei pentru un flacon din care îl făceam cam de 14-15 ori, și se aduce numai pe comandă, doar pentru Tovarășul. Aveam și eu partea mea, îi puneam pe ăia de la Higiena să comande de afară cîte două flacoane, iar unul îl opream pentru mine, că doar aveam și eu clienții mei de marcă, nu-i așa?” mai spune omul.

Ce discuta Frizerul cu Ceaușescu în timp ce îl aranja la păr? Răspunsul e foarte simplu: nimic. ”Era mut ca un pește, nu spunea niciodata un cuvînt. Țin minte că la sfîrșit, nu uitam să îi urez ”Să vă fie de bine, tovarășe secretar general!”, sau ”tovarășe președinte”, cum îmi venea pe moment, dar el nu mi-a răspuns niciodată. Se ridica pur și simplu de pe scaun și asta era tot. Nu spun că era mitocan pe față, dar probabil așa era firea lui”.
Pe Elena Ceaușescu nu a văzut-o decît accidental, de vreo două ori, cînd a intrat în cabinetul soțului, așa că nu are nicio părere despre ea. Susține însă că tovarășa academician avea o relație amoroasă de taină cu Radu Constantin, ”care era un bărbat bine, prezentabil, impunător…Așa se bîrfea pe vremea aia, tocmai de asta nu am crezut niciodată în povestea cu Emil Bobu, cred că a fost doar o anecdotă de după revoluție, pentru că Bobu era prea umil pentru una ca tanti Leana, nu ar fi ridicat el nasul la ea”.

Cu cît îl plătea Ceaușescu pentru serviciile lui? Zero lei, zero bani. ”Nu mi-a dat niciodată nimeni vreun ban, mă rog, Ceaușescu nici nu știa cum arată banii, dar nici aghiotanții lui. Uneori îmi mai scăpa generalul Stan cîte o sticlă de whisky, dar atît”.
A fost, per ansamblu, o afacere păguboasă?
”Ooo, nici pomeneală, m-am scos înmiit. În primul rînd am primit nu una, ci două repartiții de apartament, pe bd.1 Mai, unul pentru mine, iar apoi altul, chipurile, pentru copii, dar tot pentru mine, copiii erau mici atunci. Și apoi erau aprobările pentru mașini. Eu aveam o Lada 1500 pe vremea aia, și îmi dăduseră ”băieții” un număr șmecher, cu 1-B și trei cifre, era aur pe atunci. Am luat, însă, de mai multe ori, aprobări pentru mașini, peste rînd, pe care le-am vîndut cu 20.000 de lei bucata, erau bani pe vremea aia. 5.000 lua intermediarul, aveam pe unul care găsea clienți disperați și care plăteau gros. O dată țin minte că m-a și întrebat Constantin Radu, rîzînd, cît iau pe o aprobare de aia și cînd i-am spus a replicat că e puțin, că puteam să iau mai mult. Am scos bani grei din chestia asta, nu mi-e rușine să recunosc”.

Un alt avantaj a fost că a apucat să facă o călătorie, să zicem exotică, într-o vreme cînd și o vizită în Ungaria era dificilă: ”M-au sunat la scurtă vreme după ce începusem să lucrez pentru Ceaușescu, să îmi spună să mă prezint urgent la C.C. că plec cu Tovarăul într-o deplasare. Cînd am ajuns acolo am aflat că plecam în Iran, să ne vedem cu Șahul Mohammad Reza Pahlawi, care era, de asemenea, un bărbat înalt și prezentabil, l-am văzut cu ochii mei, iar Ceaușescu nu voia să apară neîngrijit în fața lui. Atunci am scos și eu prima oară nasul din țară”.
Mai norocoși au fost cei doi copii, băiatul și fata, pe care i-a trimis, prin UTC, în cîteva excursii în țări vestice, să vadă și ei lumea. ”Au fost în Grecia și Franța, că le-am aranjat eu cu oamenii mei, au primit și aprobare, iar pașapoartele le-au fost scoase de pe o zi pe alta. M-am învîrtit și de niște valută de le-am dat să aibă la plecare, că era belea pe vremea aia dacă te prindea și nu aveai relații. Atîta țin minte că mi-au spus: ”Vezi să nu îți rămînă vreunul pe afară, că ne supărăm după aia!”, dar le-am dat asigurări că nu e cazul, mai ales că erau amîndoi studenți în țară”.
De plecat au plecat, dar imediat după revoluție, și azi sunt bine mersi, la casele lor.
E conștient că are povești spectaculoase pentru presa de azi, dar, cum spuneam, nu vrea să audă de asta. ”Odată am vrut să mă prezint, totuși, la TV. Era acum cîțiva ani, cînd un post TV organizase un concurs cu premii, de bancuri comuniste. Eu le știu pe toate, sunt o arhivă vie, că le aflam direct de la ăia care le lansau, adică de la securiști. Cînd îi tundeam, îi întrebam ce bancuri au mai apărut și ei vărsau tot. Eram sigur că le iau ălora banii fără probleme, dar m-a sunat în ultima clipă fiică-mea, din străinătate, și mi-a zis că îmi dă ea dublu, numai să nu apar la TV. Așa că nu m-am mai dus”.

Cînd s-a terminat relația cu nea Nicu? Cam cu două săptămîni înainte de execuție. ”Atunci i-am făcut buclele pentru ultima oară, după care nu m-a mai chemat, pentru că izbucniseră evenimentele de la Timișoara și nu îi mai ardea de aspect. Țin minte că atunci cînd l-au văzut românii în scena aia, după arestare, cînd iese din tanchetă și își aranjează căciula pe cap, mai toți erau șocați: vaaai, dar ce lațe de păr are! Eu auzem și rîdeam pe înfundate, păi cum să nu aibă lațe, dacă nu îl mai lucrase băiatul de atîtea zile?”.

O amintire nostimă, din acele vremuri? ”M-a amuzat de mai multe ori, că aveam niște prieteni buni care mă întrebau, mai în glumă, mai în serios, cînd eram între noi, de ce nu îi iau gîtul lui Ceaușescu cu briciul, dacă tot e în mîna mea juma de oră, să scap țara de necaz? Păi sigur, lor le dădea mîna să mă întrebe asta, dar nu se gîndeau că securiștii mi-ar fi stîrpit tot neamul pînă la a 15-a spiță? De pe margine sunt toți eroi în țara asta!”. (Bogdan Tiberiu Iacob)