”Războiul din Ucraina, pe lîngă toate celelalte moduri în care poate fi descris, a fost un exercițiu aparte de umilință pentru politica externă și pentru comentariile militare. Previziunile de dinainte de război privind victoria rapidă a Rusiei nu s-au adeverit și, probabil ca urmare a unui exces de corectitudine intenționat, au fost rapid înlocuite cu povești fantastice privind prăbușirea Rusiei pînă duminică (6 martie 2022, nu că ar ține cineva socoteala) și despre o petrecere pe plajă în Crimeea programată pentru vara anului 2023, cînd rușii urmau să fie expulzați din peninsulă. Previziunile privind cursul războiului au devenit mai prudente, de înțeles, cu mult mai multe precauții, dar vechile obiceiuri mor greu”, se arată într-o analiză a publicației americane Responsible Statecraft editate de think-tankul The Quincy Institute for Responsible Statecraft.

”Vestea unei încetări a focului de 30 de zile, acceptată de Ucraina și oferită Rusiei de către SUA, a fost întîmpinată cu declarații furibunde din partea tuturor părților interesate de pe ambele maluri ale Atlanticului. Foarte mulți aliați ai Kremlinului, cărora li s-au alăturat în mod curios unii neoconservatori occidentali, au afirmat că Moscova va respinge categoric propunerea. Există motive întemeiate pentru care astfel de previziuni au fost întotdeauna puțin probabile. În primul rînd, există o fisură transatlantică clară între administrația Trump și pozițiile oficiale europene cu privire la acest război. Prima susține că acesta ar trebui să se încheie cît mai repede posibil printr-o soluție negociată, în timp ce majoritatea liderilor UE și europeni continuă să ceară victoria Ucrainei pe cîmpul de luptă și susțin că „pacea în Ucraina este de fapt mai periculoasă decît războiul”.

Respingerea categorică de către Rusia a propunerii de încetare a focului risca să precipite o convergență între cei doi și să îl provoace pe președintele Trump să ia decizia fatală – de care, ne grăbim să adăugăm, s-a abținut cu tărie pînă în prezent – de a-și însuși acest conflict în același mod în care președintele Richard Nixon și-a însușit războiul din Vietnam. În plus, stimulentele pur și simplu nu se aliniază. Ce sens are pentru Rusia să pună în pericol ceea ce ar putea fi o oportunitate generațională de a normaliza relațiile cu Washingtonul și de a se reintegra din nou în instituțiile conduse de SUA doar pentru a mai cuceri cîteva sate pustii din stepele Zaporizhzhian?

Dar, deși ar fi fost absurd ca Moscova să se întoarcă cu un refuz categoric, există mai multe motive pentru care era la fel de absurd să se aștepte la acceptarea sa necondiționată. În primul rînd, există realitatea că încetările de foc sunt prin natura lor condiționate de modalități și parametri privind punerea în aplicare, monitorizarea, aplicarea și durata. Toate aceste detalii la nivel operațional vor trebui să fie discutate, chiar negociate, între Rusia, SUA și Ucraina, dacă se dorește stabilirea unei încetări a focului rezistente.

În general, încetarea focului tinde să avantajeze partea care pierde – și anume, Ucraina. În măsura în care acesta este un conflict bilateral între Rusia și Ucraina (deși există un sentiment palpabil că este mult mai mult decît atît), partea rusă se află, prin urmare, într-o poziție mai favorabilă pentru a modela termenii încetării focului sau pentru a solicita alte concesii în schimbul acceptării acestuia.

Există toate motivele să se creadă, așa cum s-a raportat deja, că Putin va încerca să obțină înghețarea livrărilor de armament ale SUA către Ucraina în timpul armistițiului. Aceste condiții vor lăsa cu siguranță biroul președintelui ucrainean Volodymyr Zelensky fără zîmbet, dar Zelensky însuși operează sub constrîngeri severe. Președintele Trump a demonstrat în mod clar că nu va ezita să tragă covorul de sub covorul Ucrainei, care este foarte dependentă de fluxul de arme americane și de schimbul de informații, dacă Zelensky încearcă să exercite un drept de veto asupra procesului de pace.

Nu mai puțin important și poate mai puțin cinic, Zelensky își dă seama, fără îndoială, că țara sa și populația sa curajoasă, dar hărțuită, ar putea beneficia enorm – în orice caz, mai mult decît rușii – de pe urma unei încetări a ostilităților, chiar și în condiții neîndurătoare. Cu toate acestea, administrația urmează să testeze dacă aceste stipulări rusești privind încetarea focului reprezintă o linie roșie sau doar o poziție de negociere.

Există o serie de contraoferte care pot fi făcute. De exemplu, Casa Albă poate susține că întreruperea completă a asistenței pentru securitate acordată Kievului compromite securitatea Ucrainei într-un mod care nu favorizează pacea pe termen lung, dar că Washingtonul este pregătit să impună restricții asupra anumitor tipuri de asistență pentru securitate și schimb de informații ca măsură de bună credință.

În mod alternativ, administrația poate spune că încetarea focului nu ar trebui să vină cu nicio condiție, dar că este pregătită să reducă perioada efectivă la, să zicem, 15 zile, ca o modalitate de a atenua îngrijorarea declarată a Kremlinului că încetarea focului poate fi folosită pentru a cîștiga timp pentru ca Ucraina să se reînarmeze în așteptarea unei noi runde de lupte. În orice caz, oficialii americani ar trebui să le transmită clar omologilor lor ruși că o încetare a focului, departe de a fi un obiectiv în sine, este doar primul pas pe calea unei soluții durabile și că sunt pregătiți să lucreze la o foaie de parcurs pentru un acord de pace atît înainte, cît și în timpul încetării focului.

Într-adevăr, unul dintre cei mai importanți pași pe care îi poate face SUA este să semnaleze, atît public, cît și în spatele ușilor închise, tuturor celor trei părți interesate – Europa, Ucraina și Rusia – că este pe termen lung cînd vine vorba de asigurarea unei păci durabile nu doar pentru Ucraina, ci pentru întreaga Europă. De asemenea, transmite Moscovei mesajul că este mai înțelept să lucreze cu Trump decît să încerce să aștepte mai mult decît el și că Washingtonul este pregătit pentru un angajament serios pe termen lung în ceea ce privește chestiunile mai ample și chiar mai dificile ale relației Rusia-NATO și locul Moscovei în arhitectura securității europene” se mai arată în analiză. (Traducere și adaptare B.T.I.)

Foto: Grok AI