Presa din Canada, despre cazul României: Alegeri imperfecte sunt mai bune decît diktatul judecătorilor
1 comentariu / 3203 vizualizări / 21 martie 2025
”Este o premieră în Europa. Pe 6 decembrie anul trecut, cu 48 de ore înainte de scrutin, Curtea Constituțională a României a anulat turul al doilea al alegerilor prezidențiale, aruncînd astfel țara în stupefacție. Spre surprinderea generală, candidatul independent Călin Georgescu a ajuns pe primul loc cu 23% din voturi, fără a fi dus practic o campanie, cel puțin prin mijloace tradiționale. Cu toate acestea, rareori procedurile electorale fuseseră respectate atît de bine. De aceea, Curtea Constituțională validase rezultatul cu cîteva zile mai devreme” scrie ziarul canadian Le Devoir, într-o analiză dedicată anulării alegerilor din România.
”Fără a reuși să stabilească dovezi, judecătorii suspectează Rusia că a folosit rețeaua TikTok pentru a influența scrutinul. O sută de „influenceri” și mii de conturi care ocolesc politicile platformelor ar fi fost mobilizate pentru a susține candidatura lui Georgescu. Comisia Europeană a deschis o anchetă care încă nu s-a încheiat.
La fel ca mulți alegători din această parte a Europei, Georgescu este departe de a fi un susținător fervent al NATO și al Uniunii Europene. El apără valorile familiale și ale Bisericii Ortodoxe. Popularitatea sa a explodat în ultimele zile, cînd campania sa a pus accent pe oprirea ajutorului pentru Ucraina. Chiar dacă el are laturi neobișnuite – crede, de exemplu, că omul nu a pășit pe Lună –, nu este un novice. Numele său a fost vehiculat de mai multe ori pentru postul de prim-ministru și a ocupat responsabilități importante în Ministerul Mediului.
Georgescu nu este singurul care contestă anularea primului tur al prezidențialelor. Alți doi candidați, inclusiv liberala Elena Lasconi, ajunsă pe locul al doilea, o contestă de asemenea. Nu contează, Georgescu a fost reținut în plină stradă de poliție și adus în fața parchetului pentru a răspunde la acuzații de finanțare ilegală, apologie a crimelor de război și incitare la susținerea unei organizații fasciste.
Deși, potrivit sondajelor, este susținut de 40% dintre români, pe 9 martie, candidatura sa la noile alegeri prezidențiale din 4 și 18 mai a fost respinsă definitiv. Cinci zile mai tîrziu, aceeași curte a invalidat o altă candidatură, cea a senatoarei și europarlamentarei Diana Șoșoacă. Judecătorii consideră că opiniile sale reprezintă un pericol pentru apartenența României la Uniunea Europeană și la NATO.
Este greu să nu vedem în anularea acestui scrutin un refuz al democrației, aprobat de Comisia Europeană, precum și un alt exemplu al puterii exorbitante pe care judecătorii au dobîndit-o în democrațiile noastre în fața exprimării voinței populare. O putere pe care nimeni nu și-ar fi imaginat-o cu doar 30 de ani în urmă.
[…] Sursa: inpolitics.ro […]