”Democrația în Europa nu o duce bine. Dar în loc să se ocupe de cauzele acestei stări de lucruri proaste, oamenii sunt mulțumiți să vindece simptomele, ba chiar să spargă termometrul care indică febra. Unii sunt tot mai tentați să salveze democrația prin mijloace nedemocratice, cum ar fi invalidarea alegerilor dacă învingătorul nu se conformează ideilor mainstream-ului european sau consensului de la Bruxelles” scrie azi politologul Armand Cleese într-un articol intitulat ”Criza democrației europene: cum își afectează Europa în mod sistematic cultura politică” publicat azi în al doilea mare ziar luxemburghez, Tageblatt.

”Conformismul și căutarea armoniei: Oricine se abate de la discursul „corect” este marginalizat, dacă nu chiar ostil. De fapt, există întotdeauna ceva pentru a-i ataca pe cei care nu sunt de acord. În același timp, politica este judicializată: În locul poporului, instanțele trebuie să decidă cine este eligibil sau dacă rezultatele alegerilor sunt acceptate. Partidele politice marginale pot fi interzise prin mijloace juridice, cum ar fi AfD în Germania. În Franța, justiția trebuie să decidă că Marine Le Pen este neeligibilă. În România, în urma unor „dezvăluiri” ale serviciilor secrete, primul tur al alegerilor prezidențiale, în care s-a clasat în frunte un candidat antipatizat de partidele consacrate, a fost anulat de Curtea Constituțională.

Un miros mocnit de Securitate impregnează scena politică din România. Candidata liberală Elena Lasconi, care s-a calificat în turul doi în urma candidatului de dreapta Călin Georgescu, a declarat indignată: „Astăzi, statul român a călcat în picioare democrația”. Această abordare, în România și în alte părți, înseamnă, de asemenea, o politizare a sistemului judiciar, care nu se limitează la sarcinile sale reale, ci crede că poate, chiar trebuie, să contribuie la modelarea viitorului politic.

Se face tot posibilul pentru discreditarea premierului ungar Viktor Orban și a omologului său slovac Robert Fico și pentru izolarea lor în cadrul Uniunii Europene și al NATO. Alegerile din afara UE, cum ar fi cele din Turcia sau Georgia, în care partidul „greșit” a câștigat din punctul de vedere al celor bine intenționați, sunt contestate masiv. Defăimare în loc de discurs. Nu este nimic în neregulă cu alegerile în care câștigă partidul „corect” și nicio influență externă nu este criticată.

Aproape nimeni nu pare să realizeze, sau cel puțin aproape nimănui nu pare să-i pese, că democrația este distrusă în acest fel. Europa politică, democrația europeană, își dăunează sie însăși, instituțiilor sale, în timp ce acestea se destramă, oricum, din ce în ce mai mult, de mulți ani. Nu pare să existe vreun singur partid politic major care să fi recunoscut pericolele, semnele dezastrului. Complacere în loc de auto-reflecție critică. Două evoluții de fapt contradictorii au loc în același timp: pe de o parte, un fenomen care ar putea fi numit aglomerare, adică majoritatea forțelor politice majore sunt împinse într-un centru amorf și nesubstanțial și, pe de altă parte, disoluția țesutului politic. Amestecarea și estomparea tot mai accentuată a diferențelor dintre cele trei puteri de bază – legislativă, executivă și judiciară – reprezintă o amenințare majoră la adresa democrației.

În Franța, acest lucru aduce aminte de instabilitatea celei de-a Patra Republici, iar în Germania de instabilitatea Republicii de la Weimar. Dacă, potrivit unui sondaj recent, aproximativ patru cincimi dintre cetățenii francezi nu au încredere în politicieni, îi consideră coruptibili și sunt convinși că aceștia au la inimă doar propriile lor interese, atunci ceva este profund putred în sistemul democratic: cetățenii votează fără să creadă în semnificația votului lor. Între timp, în loc să încerce să reconcilieze taberele ostile pentru a obține cel puțin o coexistență civilizată și chiar un minim de unitate, Macron toarnă gaz pe foc, vorbind despre „Rassemblement national”, adică partidul cel mai puternic numeric, și despre „La France insoumise” ca un „front antirepublican”.

Sănătatea unei democrații depinde în mod natural și de satisfacția materială a cetățenilor săi. Cu toate acestea, există multe temeri existențiale și viitoare. Acestea pot fi respinse ca „plângeri la nivel înalt”. Dar întrebarea subliminală, neliniștită a multor cetățeni rămâne: modelul politic și socio-economic nu mai funcționează cum trebuie, există modele de societate care ar putea aduce mai multă prosperitate, mai multă justiție socială și mai multă securitate, adică bunurile pe care democrația le promite?

Dar ce s-ar putea întâmpla dacă tot mai mulți cetățeni consideră că democrația nu-și mai poate îndeplini promisiunile, dacă maltratează, dacă nu chiar subminează, cel mai mare bun al său, libertatea? Consensul minim, esențial pentru guvernabilitate, riscă atunci să se prăbușească? Semnele de degradare sunt întărite și accelerate de gestionarea autoritară și paternalistă a pandemiei și a războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Spiritul cenzurii și al autocenzurii, de cele mai multe ori invizibile, se răspândește în discursul public și pătrunde chiar și în sfera privată.

În prezent, democrația este abuzată și afectată nu numai de „dușmanii” săi, ci și de „prietenii” săi. Din ce în ce mai mult, spiritul critic care este vital pentru o democrație vitală se pierde, iar conformismul, represiunea, albirea și lașitatea sunt în creștere. Mult lăudata „societate civilă” degenerează într-un vas gol. Isterizarea discursului și a dezbaterilor politice: acuzații, denunțuri, suspiciuni, insinuări, exagerări. Aproape nimeni – acest lucru este valabil pentru politicieni, dar și pentru jurnaliști și majoritatea așa-zișilor experți – nu face un efort pentru a prezenta lucrurile obiectiv, sobru, faptic. Cum ar putea fi revitalizate structurile și mecanismele politice, cum ar putea fi restabilită încrederea în practicile și procesele democratice? La urma urmei, încrederea este elementul vital al democrației” conchide publicația. (Traducere și adaptare B.T.I.)