De ceva vreme, românii asistă, stupefiați, la un spectacol nou: dacă pînă acum, presa avea misiunea de a pune la zid răul din țară, începînd cu merele putrede din politică, lucrurile se schimbă. Acum, presa e cea executată de politicieni, de aici ori de aiurea, și, culmea, totul cu ajutorul chiar al presei. Pare că s-a identificat, finalmente, răul suprem și acela e amărîta de mass media, sau mai bine zis ce au mai lăsat din ea criza și jocurile politicianiste.

Raportul MCV șochează prin criticile dure la adresa presei din România, chiar dacă nu în ansamblul ei. Doar la adresa presei care are patroni cu interese politice. De parcă ar mai rămîne ceva din media dacă elimini organele care se încadrează în respectiva categorie.
Imediat, vin reacții din interior.
Președintele Traian Băsescu iese la rampă și denunță public prezumtivul infractor Dan Voiculescu de la Intact, care se servește de trustul său pentru a face presiuni asupra mimozelor din justiție. Nu îl uită nici pe Sebastian Ghiță, senatorul puterii care patronează noua vedetă a televiziunilor mioritice, RTV. De Vîntu și Patriciu nu mai spune nimic, despre ”morți” numai de bine. Sau deloc.
Credeți că adversarii lui Băsescu stau cu mîinile în sîn? Ei aș.

Ponta se înfoaie și trage o scrisoare năprasnică la adresa Evenimentului zilei.
Antonescu se repede în beregata ziariștilor de la ”Răitaru Teve”, cum numește liberalul România TV. OTV e lichidată, în numele unor principii cam discutabile.
Alți și alți lideri politici la urmează exemplul, dînd cu presa de toți pereții prin studiourile TV unde adastă ca invitați.
Pentru ca ridicolul să fie maxim, organele de presă încep, ele însele, să-și dea în cap unele altora, să execute ziariști din trusturi adverse, să sară cu dezvăluiri.
Atacul deșănțat al Antenei 3 la adresa lui Ion Cristoiu de duminică seara e doar un exemplu, nici măcar nu a fost invocat în clar vreun pretext pentru linșarea acestuia pe post. La aceeași oră, un june umflat, precum broasca din fabulă, cu pompa propagandei portocalii de odinioară pînă la dimensiunile de mare condeier politic amenință, pe postul B1TV, că se va răzbuna cu vîrf și îndesat pe cei de la Antene.
Circul e complet.
Politicul își freacă mîinile de mulțumire.
Lumea nu mai vorbește de lichidarea sărăciei și a corupției, ci de metehnele presei.
Cine a urmărit filmul regretatului regizor Sergiu Nicolaescu, pomenit în titlul acestui material, revede fără să vrea, probabil, finalul comediei: după ce întregul sistem de stat își bate capul ce corupt să sacrifice pentru a satisface pofta de sînge a Bruxellesului, se găsește ”ultimul corupt din România”: un amărăștean care dă o șpagă de cîțiva euroi pentru o autorizație de chioșc. E arestat în obiectivele camerelor de luat vederi, toată lumea oftează și jubilează. În spate, adevărații rechini rînjesc fericiți. Au dus proștii de nas încă o dată.

Și o observație de final pe care nimeni nu s-a grăbit să o facă: Traian Băsescu a avut grijă să dea asigurări, în ultima sa ieșire la rampă, că raportul MCV nu a fost nici pe departe realizat pe baza unor sugestii venite din țară, cum au acuzat voci din USL. E strict opinia experților Comisiei Europene.

Numai că, nu știm cum se face, dar atacurile la adresa trusturilor de presă care ar periclita stabilitatea țării prin presiunile făcute la adresa magistraților și politicienilor pare decupat minuțios din celebrul proiect de acum cîțiva ani al strategiei de apărare, moșit la Cotroceni, și care a stîrnit atîtea valuri.
Vă mai amintiți?
Campaniile de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, diminuarea capacităţii de aplicare a legii de către unele instituţii şi presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice, toate erau stipulate ca vulnerabilităţi în Strategia de Apărare discutată în CSAT.

La vremea respectivă, prestigioasa televiziune France 24, spre exemplu, era nemiloasă cu Băsescu: ”În loc să lupte împotriva corupţiei, preşedintele român a ales un inamic mai vulnerabil, iar pentru mulţi împiedicarea libertăţii de exprimare reînvie amintiri negre legate de cenzura din perioada comunistă”.
E de urmărit dacă se vor relua criticile respective, de această dată, la adresa înalților oficiali europeni. Pînă atunci, vom continua să asistăm, neputincioși, la spectacolul prin care presa, mai ajutată de criză, mai de politicienii din Vest, mai de cei autohtoni, se scufundă tot mai rău într-o mocirlă din care nu se știe cînd și cum va mai ieși. (Bogdan Tiberiu Iacob)