La treizeci și cinci de ani după căderea dictaturii, tot mai multe semne indică faptul că dorul de epoca Ceaușescu nu este un fenomen izolat. De la rețelele de socializare pînă la generațiile tinere, se conturează un val de nostalgie ale cărui rădăcini sociale sunt mai adînci decît am crede la prima vedere, se arată într-o analiză a ziarului ungar Mandiner.

Partidul USR prevede măsuri stricte împotriva propagandei comuniste într-un proiect de lege depus la sfîrșitul lunii decembrie. Propunerea ar pedepsi cu închisoare de la trei luni la trei ani promovarea în orice formă a doctrinelor comuniste. În cazul înființării sau susținerii organizațiilor cu caracter comunist, prevede pedepse cu închisoarea de la trei la zece ani și, în plus, ar interzice expunerea publică a statuilor care înfățișează personalități comuniste – cu excepția muzeelor.

De asemenea, ar fi interzisă denumirea străzilor, piețelor, parcurilor sau organizațiilor după personalități comuniste responsabile de crime împotriva umanității. Potrivit politicienilor care au depus proiectul de lege, nostalgia față de comunism nu este un fenomen inofensiv, ci unul dintre motoarele curenților extremiști care promit „ordine” în zilele noastre. Scopul legii este să împiedice reabilitarea regimului terorist și să asigure că România rămîne clar ancorată în valorile europene. Un alt politician a caracterizat „ceaușismul” drept o „boală mintală”, pe care, în opinia sa, sistemul securist l-a cultivat după 1989.

O manifestare spectaculoasă a fenomenului a avut loc la festivalul Beach, Please! din Costinești de anul acesta, unde un grup de adolescenți a început la un moment dat să scandeze: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. La treizeci și cinci de ani după execuția dictatorului, intensitatea acestei nostalgii este greu de înțeles, deoarece acești tineri nu au trăit în regimul anterior, totuși au aclamat numele fostului lider.

Rezultatele unui sondaj național reprezentativ realizat la comanda Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și a Memoriei Exilului Românesc au arătat că aproape două treimi din populația României consideră că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun.
Acesta este un fenomen care zguduie stabilitatea societății, deoarece construiește memoria comună pe baze false. Se vede că statul, instituțiile publice, mass-media și organizațiile civice nu au făcut suficient pentru a stopa sau corecta dezinformarea, astfel încît aceste narațiuni s-au răspîndit nestingherite.

Pe TikTok, sub hashtag-ul #nicolaeceausescu, circulă mii de videoclipuri cu mesaje precum că Ceaușescu a lăsat țara fără datorii, a construit țara, România era independentă și suverană sau că țara funcționa ca grînarul Europei. În unele înregistrări vorbește o voce similară cu a lui Ceaușescu despre importanța independenței, în altele se susține că România nu are datorii externe și că este cu adevărat independentă atît economic, cît și politic.

La persoanele de peste 65 de ani, nostalgia este încă de înțeles, deoarece ei au fost tineri în perioada regimului comunist. Însă este greu de explicat de ce apar aceleași mituri pozitive și în rîndul tinerilor.

Potrivit lui Pászkán Zsolt, expert extern al Institutului Maghiar de Politică Externă, nostalgia reapărută față de epoca Ceaușescu nu este un fenomen special sau unic, ci o nouă manifestare a unui mecanism vechi și bine cunoscut.
Promisiunea „societății perfecte” este una dintre cele mai periculoase și persistente iluzii ale istoriei, care se răspîndește și astăzi nestingherită în Occident, deoarece acolo nu au experimentat direct încotro duce ingineria socială în numele egalității. Egalitarismul dus la extrem, lichidarea individualității și centralizarea politică totală au dus întotdeauna în istorie la suferințe în masă, prăbușire economică și distrugere socială: acestea nu sunt interpretări, ci fapte istorice – consideră cercetătorul.

Expertul subliniază: în timp ce în mediile universitare occidentale și în think-tank-urile „morale” continuă să trăiască fanteziile despre omul nou și comunitatea ideală, a crescut o generație care nu a învățat că drepturile există doar împreună cu obligațiile.
Această generație „educată în drepturi” devine deosebit de receptivă la utopiile simple și radicale atunci cînd se confruntă cu crizele reale ale maturității – probleme locative, inflație, incertitudine globală. Potrivit lui Pászkán, istoria nu se repetă exact, dar logica ei este constantă: incertitudinea favorizează întotdeauna răspunsurile extremiste.

În Europa de Est, nostalgia față de comunism se hrănește din altă experiență istorică, dar funcționează pe același mecanism psihologic. Expertul identifică trei grupuri distincte:
– bătrînii, care idealizează nu sistemul, ci propria tinerețe;
– „generația cu cheie la gît”, care a fost simultan beneficiar și victimă a sistemului și poartă și astăzi deformările acestuia;
– și tinerii, care nu au trăit comunismul și își extrag cunoștințele din legende familiale, cultură pop și rețele de socializare.

Situația este agravată de faptul că Occidentul exportă din nou utopii de stînga în regiune, relativizînd trecutul cu mesaje simplificate. Nostalgia față de Ceaușescu, potrivit lui Pászkán Zsolt, nu este o ideologie politică, ci un simptom social: o evadare emoțională dintr-un prezent incert și greu de înțeles. Idealizarea trecutului nu judecă sistemul, ci dezvăluie crizele prezentului, unde sentimentul de haos amplifică iluzia „ordinii”.

Nostalgia se naște acolo unde confruntarea dintre imaginea de sine colectivă și realitate devine insuportabilă și unde explicațiile simple, false promit o liniște temporară. Experiența istoriei rămîne însă neschimbată: nu a fost mai bine, doar mai simplu – și tocmai aceasta o face periculos de atractivă.
„Oare nu era mai bine pe vremuri?” Răspunsul este, potrivit tuturor experiențelor istorice, același: Nu, nu era mai bine. Doar mai simplu. Și simplitatea este întotdeauna înșelător de atractivă – mai ales cînd prezentul este complicat – și-a încheiat gîndurile expertul în România, mai scrie publicația ungară. (Traducere și adaptare B.T.I.)