Cam la asta se rezumă perspectiva internaţională a anului 2016. Dacă nu ar trebui să mai adăugăm şi câte ceva despre China. Şi, evident, sunt lucruri de spus şi de făcut şi în legătură cu Statul Islamic. Aşadar, punctele cardinale ale geopoliticii care vine ar fi Erdogan, Putin, Noul Calif şi comunismul economiei de piaţă. Să o luăm pe rând.
Anul 2015 se încheie cam aşa. Recep Tayyip Erdogan, preşedintele care se crede sultan al Turciei, îşi permite, în numele statului pe care îl conduce, dar şi a Alianţei NATO, să ameninţe Rusia. Şi nu oricum. Vezi Doamne, ea ar putea fi, într-o săptămână, îngenunchiată.
Preşedintele Federaţiei Ruse, care se crede ţar, Vladimir Putin, în timp ce îşi regizează lansarea unui parfum cu chipul său, îi răspunde, destul de prompt, preşedintelui turc. Şi anume că numai orchestra armatei ruse ar fi în stare să culce Turcia la pământ. Mai au timp diplomaţii Federaţiei Ruse să lanseze noi ameninţări, le-am pierdut numărul, la adresa României şi NATO, pentru vina de a fi instalat scutul antirachetă de la Deveselu.
Foarte aproape, Ucraina îngheaţă în cea mai călduroasă iarnă din ultimii 50 de ani şi, în acelaşi timp, se scufundă în aşa-numite zone fierbinţi ale unui straniu război.
Iar Statul Islamic clocoteşte, atât în formula lui desenată pe harta Siriei şi Irakului, cât şi în sutele de baze de antrenament pentru războiul de gherilă urbană din Europa.
America se pregăteşte intens pentru o nouă rundă prezidenţială, despre care cei mai mulţi analişti se exprimă tranşat ”din rău, înspre şi mai rău”. Se conturează o politică de clan la vârful statului care serveşte întregii lumi lecţii de democraţie. Pe ţeavă este Jeb Bush, cel de-al treilea Bush. După seniorul care a fost preşedinte, după juniorul care a fost şi el preşedinte, pe linia de stat urmează felul trei. Care ar putea să fie, de asemenea, preşedinte. După cum se vede, cei mai buni americani din ultimii 30 de ani, poartă, în mod ciudat, acelaşi nume. Iar ultra-juniorul Bush are toate şansele să câştige din simplul motiv că, după administraţia Obama, democraţii au toate şansele să piardă. Cu Hillary Clinton cu tot. Şi, evident, după ce se dezumflă balonul de săpun numit Donald Trump.
Republica Populară China nu mai este de mult un colos cu picioare de lut. A devenit prima putere economică a lumii. Şi s-a consolidat în această poziţie. Şi, în aceste condiţii, nici puternica sa armată nu stă pe loc. Experţii spun că chinezii au atins câteva performanţe notabile. Unele dintre acestea sunt în domeniul comunicaţiilor. Se mai vorbeşte despre un recent experiment făcut de China, am putea să-i spunem la scară planetară. Un exerciţiu. Un simplu exerciţiu prin care China a încercat să vadă dacă poate prelua comanda electronică a tuturor port-avioanelor americane. Şi a reuşit. Motiv care o determină să-şi lărgească substanţial teritoriul, ocupând în ritm accelerat insule sau chiar creând insule artificiale şi preluând astfel apele teritoriale şi aşa-numitele platformele continentale. Ceea ce nu-i face fericiţi pe japonezi. Şi nici pe americani. Şi, de câteva ori, nici pe ruşi.
Ruşi care nu stau nici ei degeaba în materie de teritorii. Tocmai au anexat Crimeea. Şi se pregătesc, după dezmembrarea Ucrainei, să mai anexeze nişte teritorii. Se uită cu coadă ochiului chiar la Gurile Dunării. Dar, între timp, fiindcă nimeni nu-i întreabă de sănătate, şi-au pus steagul pe calota glaciară. Care se topeşte. Iar dedesubt este încărcată, până la refuz, cu resurse energetice. Şi Rusia lui Vladimir Putin, din punct de vedere IT, este un mister din ce în ce mai mare. Nici astăzi nu înţeleg experţii americani şi nici cei britanici şi nici cei israelieni cum de a reuşit Vladimir Putin să-şi teleporteze bazele militare de rachete în Siria şi în alte părţi ale lumii, pe sub nasul tuturor. Fără ca radarele şi alte instrumente de supraveghere, inclusiv sateliţii, să miroasă mişcarea.
Dar tot în IT se mai bate şi Statul Islamic. Experţii săi în IT au rang de comandanţi militari. Şi se spune că sunt extrem de performanţi. Spre deosebire de Al-Queda, Statul Islamic se bazează pe propagandă la vedere şi pe comunicări din ce în ce mai intense pe toate reţelele sociale. Atât de intense şi atât de subtile încât experţii în antiterorism nu le mai dau de capăt.
Dar să nu creadă cineva că nu avem şi noi premianţi. Unul este domnul Victor Viorel Ponta. El lansează, nici mai mult, nici mai puţin, fără ca nimeni din propriul partid să-i dea peste gură, că preşedintele Klaus Iohannis a dat foc la Colectiv. În scopul de a schimba Guvernul. O spune atât de apăsat, atât de răspicat încât îl determină pe Dan Mihalache, şeful cancelariei prezidenţiale, să iasă la rampă pentru a-i administra o smeclă. Evident, nu este linişte nici la Bucureşti. De unde aflăm, cu stupoare, chiar din gura premierului Dacian Cioloş că România va trage, în câteva zile, linie, constatând că a pierdut între 5-7 miliarde de euro. O nimica toată!
Ce aş putea să fac în aceste condiţii, eu, un biet comentator al vieţii de zi cu zi? Să va urez, în continuare, sărbători fericite şi la mulţi ani! E tot ce pot să fac. (Sorin Roșca Stănescu)