În ultima vreme, scenele politice din România și Turcia sunt zguduite de evenimente care ridică semne de întrebare serioase cu privire la sănătatea democrației în cele două țări. Anularea alegerilor pe motiv de Călin Georgescu, eliminarea lui din cursa prezidențială, reținerea în plină stradă și anchetarea apropiaților săi, prezintă similitudini izbitoare cu situația din Turcia, unde primarul Istanbulului, Ekrem İmamoğlu, a fost arestat, i s-a anulat diploma universitară ca să nu mai poată candida, stîrnind proteste masive și acuzații de lovitură împotriva opoziției șamd. Aceste cazuri, deși distincte, sugerează un model tot mai îngrijorător de utilizare a instituțiilor statului pentru a neutraliza adversarii politici. Pare că România a devenit un model de inspirație pînă și pentru regimuri autoritare, nu doar pentru cele democratice.

Modelul Călin Georgescu în Turcia: Ekrem İmamoğlu, primarul Istanbulului și principalul rival politic al președintelui Recep Tayyip Erdoğan, a fost arestat ieri sub acuzații de corupție și legături cu grupuri teroriste. Partidul său, CHP (Partidul Republican al Poporului), a catalogat acțiunea drept „o lovitură de stat împotriva viitorului nostru președinte”. Alături de İmamoğlu, peste 100 de persoane, majoritatea angajați ai municipalității, au fost reținute, iar protestele au izbucnit în Istanbul și Ankara, în ciuda interdicțiilor impuse de autorități.

Arestarea lui İmamoğlu, care urma să fie desemnat peste cîteva zile drept candidat prezidențial al opoziției la viitoarele alegeri prezidențiale, este percepută pe scară largă ca o încercare a lui Erdoğan de a elimina din timp un adversar redutabil.

După arestare, au venit evenimente în avalanșă.
În Istanbul s-a impus o interdicție de patru zile asupra tuturor demonstrațiilor, justificată prin necesitatea menținerii „ordinii publice” și prevenirea „acțiunilor provocatoare”. Străzile spre sediul poliției și alte locații simbolice, precum Piața Taksim, au fost baricadate, iar poliția și camioanele cu tunuri de apă au fost desfășurate pentru a bloca accesul.

Autoritățile au restricționat accesul la platforme majore de socializare, inclusiv X, YouTube, Instagram și TikTok, imediat după arestare. Restricțiile au generat critici internaționale, fiind văzute ca un atac la libertatea de exprimare.
Mai multe stații de metrou, linii de tramvai și șosele importante din Istanbul au fost închise temporar pentru a împiedica adunarea mulțimilor. Aceste măsuri au afectat în special zonele centrale, unde susținătorii lui İmamoğlu au încercat să se mobilizeze, cum ar fi în fața Universității din Istanbul.

Pe lîngă arestarea lui İmamoğlu, autoritățile au reținut peste 100 de persoane, inclusiv politicieni din opoziție, jurnaliști și oameni de afaceri, în cadrul aceleiași anchete. Ulterior, 37 de indivizi au fost ridicați pentru postări „provocatoare” pe rețelele sociale, ministrul de interne Ali Yerlikaya raportînd că au fost identificate 261 de conturi suspecte, dintre care 62 cu sediul în străinătate.

Protestele imense izbucnite imediat în Istanbul, Ankara și alte orașe au fost întîmpinate cu o prezență masivă a poliției, cu ciocniri careau amplificat tensiunile; deocamdată nu au atins nivelul revoltelor majore din trecut, precum cele din Gezi Park, dar nu e timpul pierdut.

Aceste măsuri au avut un impact semnificativ asupra piețelor financiare, lira turcească depreciindu-se cu peste 10% (atingînd 40 de lire pentru un dolar), iar Bursa din Istanbul înregistrînd o scădere de pînă la 7%, necesitînd intervenția Băncii Centrale și suspendarea temporară a tranzacțiilor. Reacțiile internaționale, inclusiv din partea Human Rights Watch și a liderilor europeni precum Ursula von der Leyen, au condamnat acțiunile ca fiind un „abuz flagrant al sistemului de justiție” și un semn al regresului democratic al Turciei.

Pe fondul acestor evenimente, guvernul Erdoğan a susținut că măsurile sunt legale și necesare pentru a combate corupția și terorismul, acuzații pe care opoziția le consideră fabricate politic pentru a elimina un adversar redutabil înaintea alegerilor anticipate speculate. Situația rămîne tensionată, cu potențialul de a escalada dramatic în funcție de evoluția protestelor și de presiunile externe.

Atît cazul Călin Georgescu de la noi, cît și cel al lui İmamoğlu ilustrează utilizarea aparatului judiciar, a serviciilor secrete ori a forțelor de ordine pentru a înlătura figuri politice care amenință status quo-ul regimurilor de la putere. În România, excluderea lui Georgescu a fost justificată prin argumente pseudolegale și acuzații nedovedite de influență externă, prin conexiuni imaginare cu mercenari interesați să răstoarne ordinea constituțională, iar lipsa transparenței și rapiditatea măsurilor au alimentat speculațiile despre o vendetă politică. În Turcia, arestarea lui İmamoğlu e o mișcare similară, cu măsuri de forță care reflectă un regim care nu-și mai ascunde intențiile de a suprima disidența și a-și prezerva puterea.

Evenimente care ridică întrebări fundamentale despre fragilitatea democrației în contexte marcate de polarizare și influențe externe. Atît Georgescu, cît și İmamoğlu, au fost văzuți ca outsideri capabili să mobilizeze masele împotriva unui sistem perceput ca autoritar. Eliminarea lor din jocul politic, fie prin decizii judiciare, fie prin forță, arată că instituțiile statului pot fi instrumentalizate pentru a proteja interesele celor aflați la putere.

Pe măsură ce România și Turcia se adîncesc în crize, ochii lumii rămîn ațintiți asupra lor. Desigur, Uniunea Europeană e foarte vehementă privind situația din Turcia, dar tace mîlc și complice legat de România. Unele dictaturi sunt bune și democratice, altele sunt rele și trebuie înfierate.

Marile întrebări de final: Își va regăsi România calea spre un regim democratic, în contextul alegerilor prezidențiale tensionate care se anunță?
Va putea opoziția turcă să reziste abuzurilor lui Erdoğan? Răspunsurile la aceste întrebări vor modela nu doar viitorul celor două țări, ci și situația democrației în Europa. Care începe să nu se mai prezinte prea bine. (Bogdan Tiberiu Iacob)