CURS VALUTAR
1 EUR = 0 RON DOWN | 1 USD = 0 RON DOWN | 1 GBP = 0 RON DOWN

”Privilegiatii”: romanii carora guvernul nu are ce sa le taie

0 comentarii / 1388 vizualizări / 21 mai 2010

Într-o vreme în care o țară întreagă se tânguie amarnic din cauza iminenței tăierii celor 15 și 25 % din venituri, există o categorie socială pe care măsurile de austeritate luate de guvernul Boc o lasă absolut rece. Nu e vorba de managerii din firmele multinaționale sau odraslele de parlamentari ci de alți oameni, cu câte două mâni și două picioare, pe care semenii, în goana lor după asigurarea propriei lor existențe au uitat demult să-i mai considere de-ai lor.

M-am născut între cartoane…

În zona căii ferate industriale ce trece pe lângă Plaza România se află câteva gospodării improvizate, un adevărat cartier al oamenilor străzii. Unii dintre ei, chiar între cartoane s-au născut. Înainte de culcare, n-au văzut cerul vreodată prin altceva decât printr-o folie jegoasă din plastic, ciuruit pe alocuri. La ei n-a venit niciodată Moș Crăciun, iar iepurașul care țopăie cu ciocolată și ouă de Paște în orice casă, i-a ocolit întotdeauna. Poate din cauza noroaielor…
Georgiana, Lorena, Robert și Alexandru, sunt bucureșteni cu care te poți întâlni în metrou, într-un supermarket, îți pot fi vecini de apartament sau colegi de clasă. Pentru patru dintre ei, care poartă aceleași nume, însă, șansa e în altă galaxie. Două mame tinerele, Lorena și Georgiana, au fiecare câte un băiețel de grădiniță: Robert și Alexandru. Și bărbații prin pușcării. Două familii incomplete, refuzate de societate, fără nicio speranță în viață, patru oameni care trăiesc din…nimic și care nu așteaptă de la nimeni nimic. ”Io am fugit d-acasă pentru că ai mei nu m-au lăsat să mă mărit cu iubitu` meu, cu care l-am făcut pă Alex, zice Lorena. Așa că am plecat. Am stat în 20 de barăci până acum. Pe copil l-am și crescut în cartoane. E greu, da` te obișnuiești, că n-ai încotro, nu te ajută nici dracu`.
Tinerele mai scot un ban strângând fier vechi sau muncind cu ziua, spală, mătură, ”pe la particulari”. Știu că România e lovită de criză, dar asta nu le afectează mai mult decât înainte. Nici nu le pasă. ”Ce să-mi facă mie criza?, râde Lorena. Mă pupă-n c…! N-are ce să-mi ia, iar guvernu` sau Băsescu n-are ce să-mi taie.” Lorena e slabă-moartă: oase care scârțâie când se mișcă și-un suflet vesel, inconștient. Când vorbește, ai impresia că-i poți vedea și inima prin țoale.

”Mamăă, da` ruju` ăla se mănâncă?”

La căderea serii, Lorena și Georgiana se strecoară printre pubelele de gunoi din Militari, după o zdreanță sau un coltuc de pâine mucegăită. Când găsesc e bine. Când nu, rabdă. Acum, de când cu criza nici gunoaiele nu mai sunt așa bogate ca altădată! ”Ieri, am scotocit pân tomberoane dă ne-a luat amețeala, sare și Georgiana. Io nu mâncasem dă 2 zile, îmi venea să cad pă jos. Noroc cu o băbuță, a venit cu o strachină dă macaroane, bune, bune, să-i dea Dumnezeu sănătate! Azi am mâncat cartofi, uitați, acolo, pe aragaz.” Intru, gata să mă lovesc la cap, bojdeuca e pentru liliputani. Miroase înfiorător a urină și-a fum înăuntru. ”Aragazul” e făcut dintr-o bucată de BCA, cum aveau pe vremuri studenții în camerele de la cămin, ca să se încălzească. Lângă el e patul, o măsuță șchioapă și mică, iar pe jos, o bucată de linoleum, încă bun, aruncat de vreun locatar ”boie” care și-a pus gresie sau parchet. Copiii nu intră încălțați în ”casă” pentru că…nu au pantofi. Stau desculți pe afară. Nu au nici chiloți, dar asta e o altă mâncare de pește. La ce bun să-i mai poarte și pe ăia?
După ce-mi relatează rapid, în 2 minute, totul despre viața ei, Georgiana scoate de sub păturile împuțite o oglindă spartă și se privește atentă, când dintr-o parte, când dintr-alta, de parcă acum ar trebui să intre în direct, la o emisiune TV. Apoi, justificându-și gestul inutil, spre mine: ”Am găsit o pungă în gunoaie, pliiină cu d-astea dă machiaj. Le-a aruncat fro femeie. Și ne-am aranjat dă dimineață, parcă am știut că veniți să ne faceți poze! În fiecare zi ne facem frumoase, dă ce să stăm nemachiate? Ce, dacă suntem amărâte tre` să fim urâte și neîngrijite?”
Sunt perfect de acord cu ea, nu pot s-o contrazic sau s-o dojenesc, sunt la ea în ”casă”. Dar copilul o întreabă mereu, flămând: ”Fă, mămică, da` ruju` ăla se mănâncă, e bun?”(Răzvan Mateescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *