Problema ruseasca – dovada ca Basescu a fost un vizionar
4 comentarii / 3462 vizualizări / 19 martie 2015
Lovit din toate părțile pînă la a-și pierde controlul nervilor și al spuselor, Traian Băsescu își vede destrămate multe dintre realizările cu care se mîndrea în timpul mandatelor prezidențiale. Mai ales dinspre justiție îi vin o droaie de necazuri, mai nou, fostul președinte căpătînd și calitatea de urmărit penal. Și totuși, unele merite nu i se pot lua lui Băsescu, iar unul dintre acestea e viziunea extrem de lucidă în ce privește pericolul rusesc, ceea ce se petrece azi fiind anticipat aproape la virgulă de el, cu 7-8 ani în urmă.
Scandalul de acum cîțiva ani al documentelor wikileaks scurse în presa mondială releva, pentru cei care își mai amintesc, o preocupare obsesivă a lui Traian Băsescu vizavi de pericolul rusesc. Asta, într-o vreme cînd puține lucruri ar fi trezit suspiciunea că Rusia lui Putin ar putea declanșa un conflict militar la frontiera Europei, să nu mai vorbim de un al treilea război mondial.
Se dezvăluia, astfel, faptul că, la o întîlnire din august 2008 cu un senator american, la București,
Băsescu își exprima cât se poate de serios temerile că România ar putea fi atrasă într-un conflict militar cu Rusia, în Transnistria, după un scenariu similar cu cel petrecut în cazul Georgiei, la începutul aceleiași luni, conform unei telegrame a Ambasadei SUA de la Bucureşti, intrată în posesia Wikileaks şi făcută publică pe 1 septembrie.
Dacă Rusia ar fi lansat provocarea în Transnistria, Traian Băsescu spunea, conform ziarului Gîndul, că România ar fi fost pusă în faţa unor „opţiuni foarte dure”. În comentariul său personal, ambasadorul SUA de la acea vreme, Nicholas Taubman, afirmă că Traian Băsescu „este în mod clar îngrijorat” de această posibilitate şi că o astfel de provocare din partea Rusiei „ar necesita practic un răspuns militar al României”.
Același Taubman mai constata că Băsescu şi-a exprimat îngrijorări „aproape de paranoia” cu privire la ameninţarea flotei ruseşti găzduite de Ucraina la Sevastopol, în Marea Neagră.
Președintele insista să semnaleze cancelariilor occidentale, Washingtonului în primul rînd, asupra consecințelor lipsei adecvate de reacție în fața unor provocări ale Kremlinului de la acea vreme:
„Rusia va continua sistematic să exploateze astfel de situaţii, pentru a-şi reexercita influenţa asupra fostelor state sovietice şi chiar a Europei de Est, dacă NATO şi UE, împreună cu restul comunităţii internaţionale, nu pregătesc o reacţie viguroasă şi coordonată”, îi transmitea el senatorului american Richard Lugar.
”Caracterizând incursiunea Rusiei în Georgia drept parte a unui nou efort îndrăzneţ de reafirmare a controlului Rusiei asupra „străinătăţii apropiate” inclusiv asupra Europei de Est, Băsescu a susţinut că Vestul trebuie să contracareze Rusia cu un efort reîntărit, în vederea rezolvării conflictelor îngheţate şi reinstaurării respectului pentru legea internaţională, prin Consiliul de Securitate al ONU (UNSC). Băsescu şi-a exprimat neliniştea faţă de vulnerabilităţile de securitate ale României la Marea Neagră şi faţă de implicaţiile evenimentelor din Georgia pentru Moldova/Transnistria, spunând că orice provocare a Rusiei împotriva „celor 4,5 milioane de cetăţeni români” ai Moldovei va pune România într-o dilemă serioasă. Băsescu a susţinut că acţiunea NATO şi a UE de a confrunta Rusia trebuie să meargă dincolo de „declaraţii” şi că o politică mai robustă faţă de regiunea Mării Negre ar trebui să includă repoziţionarea resurselor militare ale NATO” se mai arata în documentele Wikileaks publicate de Gândul.
Basescu „vizionar” si Elena Udrea fata mare.
bai, BTI, tu ai boala pe iohannis, dar , GHINION, ponta al tau a pierdut alegerile. voi, pesedistii, ati plans 3 zile si 3 nopti dupa 16 noiembrie
Mai omule nu trebuie sa fii presedinte ci doar un pic de cunascator de istorie ,ca sa stii ca Rusia a fost ,este si va fi un pericol pt pacea omenirii in general si unul groaznic pt Romania in special!Tine de natura lor de nomazi care n-au iesit din Comuna primitiva!
Dl. Iacob, te cream un jurnalist mai rasarit! Lui Basescu i s-a spus de la inceputul primului sau mandat ca Occidentul va ataca Rusia. Dovada: „Patriciu also said that in a discussion with Băsescu in October 2005, the latter advised him to invest in any country in the Black Sea basin except Russia. According to Patriciu, Băsescu said „(…) because we must do so that Russians invest in Romania, in order to have them hostages, because we certainly will have a conflict with Russia”. (Wikipedia) Acum, ce ar face SUA daca Canada, Guatemala si Mexicul ar deveni pro-ruse? Rusia nu ar fi avut nicio treaba cu Romania, daca in loc sa devina pionul Statelor Unite, statea in banca ei. Daca alegea neutralitatea, acum Romania era din nou Mare. Cine este principalul vinovat pentru razboiul iminent cu Rusia? BASESCU! Cat despre Iohannis, el este slugoiul perfect care sa execute fara cracnire ordinele venite de la Casa Alba si Berlin. Vai de tara si poporul asta, ca va plati cu varf si indesat pentru lasitate si prostie.