Profetie liberala: scumpirea carburantilor va trimite transportatorii in Ungaria si Bulgaria
0 comentarii / 2559 vizualizări / 9 august 2017
Majorarea accizelor la carburanți este aspru criticată de liberali, care, prin vocea deputatului Ioan Bălan, profețesc că scumpirea banzinei și a motorinei va împinge românii să-și facă plinul în țările vecine.
”Prin creşterea nivelului accizelor se dă o lovitură cruntă nu numai consumatorilor, dar, mai ales, agenţilor economici români. Benzina şi motorina din România sunt oricum scumpe şi fără o majorare suplimentară de acciză. O scumpire suplimentară a acestora i-ar îngenunchea pe exportatorii români, pentru că le-ar scumpi produsele, iar acestea nu vor mai fi competitive pe pieţele externe. Aş vrea să-l văd pe domnul Tudose, măcar pentru o zi, în pielea agenţilor economici români, şi aş vrea să aud ce ar avea de spus faţă de o astfel de măsură a Guvernului. Aş vrea să văd, dacă ar fi transportator domnul Tudose, dacă ar mai alimenta cu benzină în România sau ar fugi la pompele din Ungaria şi Bulgaria?” afirmă Bălan, într-o declarație remisă presei. (B.I.)
Comenteaza