Dacă deschizi programul de guvernare 2026-2028, ai impresia că citești o lucrare de doctorat scrisă de robotul ION: e plină de cuvinte mari precum „jaloane PNRR”, „OCDE” și „indicatori de performanță”. În realitate, textul este un hibrid clasic românesc. Partea de sus e îmbrăcată la costum tehnocratic, dar dedesubt se ascunde vechea listă lungă de promisiuni faraonice, menită să pară serioasă prin numărul uriaș de pagini, nu prin realism. Blablabla, mai pe scurt.

Program-de-Guvernare-Adrian-Veștea-2026-2028

Să o luăm metodic.

Premierul Adrian Veștea s-a trezit nominalizat pentru Palatul Victoria fără să fi trecut prin testul urnelor de vot, fiind numit în urma unui blocaj politic și a unor lucrături murdare, așa că tonul general al programului este unul destul de timid și defensiv, mergînd pe ideea: „Nu am inventat noi roata, doar promitem să o rostogolim cît mai frumos”.

Ce e de lăudat?
Spre deosebire de alte guverne care ne spuneau că duduie economia în timp ce buzunarele erau goale, programul acesta are un moment de sinceritate brutală: recunoaște că suntem corigenții Europei la deficit, cu o gaură în buget imensă. De asemenea, planul de a pune camere video pe inspectorii ANAF și de a-i lăsa pe politicieni fără controlul pe vămi sună chiar bine pe hîrtie, nu-i așa?

Marea problemă a programului:
Suferă grav de „sindromul listei de cumpărături la supermarket”. Se vede de la o poștă că fiecare minister și-a aruncat acolo dorințele fără ca cineva să numere mărunțișul din portofel. Să promiți în același timp miliarde în plus pentru armată, reducerea datoriei statului, spitale noi, autostrăzi, 100 de trenuri, extinderea metroului, digitalizare și bani pentru mămici – fără să spui de unde scoți un leu din totalul necesar – nu e program de guvernare, e o scrisoare trimisă lui Moș Crăciun.

Să vedem topul populismelor și al sloganurilor.

Banii de la UE, de la mersul melcului, la viteză de rachetă. Ce ni se promite: atragerea absolut tuturor banilor europeni pînă în 2029.
Realitatea din teren e că guvernul recunoaște singur în document că, pînă acum, am reușit să luăm sub 40% din respectivii bani. Să crezi că administrația noastră, faimoasă pentru dosarul cu șină, va recupera restul în doar doi ani, înseamnă să crezi în Zîna Măseluță.

„Firma într-o zi” – visul frumos de pe hîrtie. Ce promite: deschizi firma azi, iar tot azi tai și prima factură. Plus jumătate din statul român digitalizat complet pînă în 2027.
Realitatea din teren: ca să faci asta, ar trebui ca ANAF-ul, Registrul Comerțului și băncile să comunice instant. În condițiile în care aceste instituții se luptă cu sisteme informatice din anii ’90 care „pică” din trei în trei zile, termenul de 2027 e doar un slogan bun de pus pe pliantele electorale.

Salvarea demografică cu mărunțiș. O strategie națională care să oprească scăderea populației și să-i convingă pe români să facă mai mulți copii, oferind prime de 1.000 de lei pentru mamele active.
Realitatea din teren: nicio țară din Europa nu a reușit să întoarcă declinul populației în cîțiva ani indiferent de stimulente financiare oferite (ori legalizînd pornografia, precum țările nordice în anii 60). Să crezi că românii vor face copii pentru o primă care abia acoperă scutecele pe o lună înseamnă să ignori realitatea economică. E doar o pomană electorală ambalată frumos.

Armata ca „motor economic” și 5% din PIB pentru Apărare. Ce promite ex-primarul Rîșnovului: să creștem bugetul apărării „pînă la 5% din PIB” și să folosim fondurile europene speciale, gen SAFE ca să reînvie industria românească de armament.
Poanta e că 5% din PIB înseamnă o sumă uriașă pe care nu avem de unde să o tăiem fără să închidem spitale sau școli. În plus, fabricile noastre de armament abia își duc zilele, nu au cum să devină giganți industriali peste noapte. Polonezii au avut nevoie de 20 de ani și munți de bani ca să ajungă acolo.

Dublarea producției de materiale de construcții. Pînă în 2028, să producem de două ori mai multe materiale (ciment, oțel etc.) pentru autostrăzi.
E o dorință de tipul „vrem să fie bine, ca să nu fie rău”, cum ar zice Gicuță Hagi. Nu se explică nicăieri cum va convinge statul fabricile private să producă dublu sau de unde vor avea acestea energie ieftină și materie primă.

„5 milioane de cetățeni cu identitate digitală” și „50% din serviciile publice complet digitalizate”.
Obiective DESI (Indicele economiei și societății digitale ) transpuse mecanic din documentele europene, fără o analiză a stadiului actual. România e ultima sau penultima în UE la indicatorii DESI de ani de zile, fără alocare bugetară specifică și fără o reformă a achizițiilor publice IT care a produs sisteme incompatibile și abandonate de două decenii. Sunt prezentate ca angajamente ferme, nu ca aspirații.

Categoria ”Misiuni imposibile”:
Aici nu vorbim de populisme, ci de lucruri bune în teorie, dar care se lovesc de realitatea dură. Aderarea la OCDE în 2026: acest „Club al țărilor bogate” ne vrea doar dacă facem reforme reale pe mediu, corupție etc. Decizia e la ei, nu la noi. Cînd zilele astea Moody’s ne-ar putea trimite la junk, să spui sigur că intrăm în 2026 e ca și cum ai spune că iei examenul auto înainte ca polițistul să se urce în mașină.

Spitalele regionale (Iași, Cluj, Craiova) – acestea sunt „vedetele” fiecărui program de guvernare din ultimii 15 ani. Proiectul din Iași are deja istorie, procese și amînări demne de o telenovelă. Să promiți că le termini în perioada 2026-2028 denotă un optimism exagerat.

Legea salarizării unitare prin care salariile de la stat ar trebui să fie corecte și clare e blocată de vreo 8 ani. De ce? Pentru că dacă o aplici, unora trebuie să le scazi salariile, iar aceia vor bloca totul prin greve și procese. E un cartof atît de fierbinte încît e greu de crezut că acest guvern îl va curăța în doi ani. Deocamdată, gheață la mal.

Verdictul pe scurt

Programul Veștea încearcă o echilibristică demnă de circ: promite că va strînge cureaua ca să scadă datoria țării, adică austeritate, ne place, nu ne place, dar în același timp promite că va cheltui sume uriașe pe investiții faraonice. Cum banii nu cresc în copaci, singurul colac de salvare rămîn fondurile europene. Care nu prea ajung la noi, în mod tradițional.
Riscul cel mai mare al acestui program nu este că are idei rele, ci că promite prea multe deodată. Iar cînd absolut totul devine o prioritate, în realitate nimic nu mai este o prioritate. Cele mai multe reforme grele cerute (pensii speciale, codul muncii, companii de stat) au nevoie de 4-5 ani de liniște și stabilitate, nu de un mandat scurt și fragil de doar doi ani. (Bogdan Tiberiu Iacob)