CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Provocarea Pivniceru

0 comentarii / 1625 vizualizări / 8 noiembrie 2012

Doamna Mona Pivniceru este unul dintre cei patru ministri tehnocrati ai Guvernului Ponta, ultimul numit dintre acestia fiind Arafat. Sarcina ei este uriasa. Si nu si-o poate duce la indeplinire fara ca o puternica vointa politica sa se exercite si sa-i sustina demersurile. Mona Pivniceru trebuie sa scoata intreg sistemul de justitie din Romania din uriasul impas in care se zbate de atata vreme. Misiune imposibila? Dimpotriva. Dar este necesar, asa cum spuneam, nu numai de tenacitatea pe care acest demnitar a dovedit ca o are, ci si sustinerea in forta din partea unui guvern si a unei majoritati parlamentare.
Justitia din Romania este la pamant de multi ani. Si in loc ca lucrurile sa se indrepte, ele s-au complicat si mai mult sub regimul Traian Basescu. Este motivul pentru care, la acest capitol, continuam sa fim monitorizati. Faptul ca fostii sefi ai marilor parchete, dintre care unul mai este inca la conducere, au fost laudati in analizele Comisiei Europene reprezinta doar rezultatul unei dezinformari. Grosiere. De genul celei pe care a facut-o Monica Macovei si Traian Basescu atunci cand au vorbit de fraude de proportii catastrofale la referendumul pentru demiterea Presedintelui. Si oricum cele doua parchete, DIICOT si DNA, nu reprezinta decat o mica parte din ceea ce inseamna ansamblul justitiei din Romania. Si asta numai in masura in care continuam sa sustinem ca procurori ai statului sunt magistrati.
In ultimele iesiri publice, Mona Pivniceru a insistat asupra modului in care sunt incarcati magistratii. Au atat de multe dosare pe cap, incat nu pot judeca procesele cu celeritate. Iar procesele, indiferent de natura lor, civile, penale, comerciale, de dreptul familie, etc., daca dureaza, pana la o hotarare sau pana la o sentinta definitiva, ani si ani de zile nu fac decat sa-i traumatizeze pe cetateni. Ca sa nu mai discut de drama pe care o traiesc cei condamnati penal, care degeaba muncesc pentru a-si reduce pedeapsa, daca procesul prin care se stabileste reducerea este programat nu in cateva zile, ci in zeci de zile.
Dar de ce au judecatorii atat de multe procese pe cap? Din mai multe motive. In primul rand, fiindca avem in continuare o legislatie incalcita, inadecvata realitatilor sociale si care este de natura a genera fel de fel de cauze. Care ar putea bine mersi sa lipseasca. In baza acestor acte normative, ca sa dau un singur exemplu, procurorii au construit, numai in cursul anului trecut, 2 milioane de dosare. Si, fiindca tot vorbeam despre procurori, iata si o alta cauza a excesului de dosare. Multi dintre cei 5 mii de magistrati, dintre care circa jumatate sunt procurori numiti de Traian Basescu sub mandatul sau, sunt slab pregatiti profesional. Si, in conditiile in care fac si exces de zel, incarca inutil tribunalele cu procese penale, pe care magistratii sunt siliti sa le respinga fie din lipsa de probe, fie din cauza viciilor de procedura.
M-am referit la o singura provocare din multele cu care se confrunta ministrul tehnocrat al Justitiei. Dar nimic nu este imposibil. Daca vrem ca Mona Pivniceru sa reuseasca, daca vrem sa avem o altfel de justitie, daca vrem sa scapam de monitorizarea Uniunii Europene, care, daca se lungeste prea mult, ne transforma intr-un experiment, atunci Mona Pivniceru trebuie sa ramana si in Guvernul Ponta 2. (Sorin Rosca Stanescu)

Sursa: http://www.corectnews.roCorectNews

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998