CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

PSD cere audierea conducerii TVR in scandalul Cornea-Paunescu

0 comentarii / 1331 vizualizări / 8 noiembrie 2010

La o zi după ce Inpolitics a relatat despre atitudinea jenantă a TVR, care a realizat o emisiune anti-Păunescu, cu eseistul Andrei Cornea pe post de inchizitor, exact în momentul în care avea loc înmormîntarea acestuia, PSD se sesisează și cere explicații oficiale.

Astfel, preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunțat azi că cere audierea în comisiile Parlamentului a conducerii TVR pentru ca aceasta să dea explicații legate de emisiunea în cauză. „Am solicitat colegilor noştri din Comisia de cultură a Senatului să interpeleze conducerea TVR şi să solicite audierea preşedintelui şi a celorlalte persoane cu funcţii de conducere faţă de atitudinea profund, profund nedemocratică şi antiromânească a TVR. Faptul că ieri TVR, nu numai că nu a transmis momentul înmormântării lui Adrian Păunescu, ci dimpotrivă, a aranjat în mod evident o emisiune de denigrare a memoriei acestuia este un act de slugărnicie politică şi un act antiromânesc, care din punctul nostru de vedere trebuie să nu treacă fără a fi sancţionat”, a spus liderul PSD. (B.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998