CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9491 RON UP | 1 USD = 4.3869 RON UP | 1 GBP = 5.8407 RON DOWN

PSD – Partidul Speriatilor De Bombe

2 comentarii / 6168 vizualizări / 26 august 2014

După ce a fost FSN, FDSN și PDSR, PSD are trebui, poate, să-și schimbe numele în PSDB, Partidul Speriaților De Bombe, judecînd după modul în care acționează, și asta nu de ieri, de azi. Un partid care pare incapabil să se concentreze vreodată și la altceva decît la gigantizare, pe principiul ”avem mult, hai să avem tot”.

Din acest punct de vedere, chiar putem spune că PSD e un partid de largă inspirație rusească, fără legătură neapărat cu vederile comuniste.

Cu decenii în urmă, genialul Emil Cioran observa, cu referire la Rusia, că se ”revarsa peste Europa dintr-o fatalitate fizica, din automatismul masei sale, din preaplinul vitalitatii sale morbide, atît de prielnica zamislirii unui imperiu (în care se întrupeaza tot­deauna megalomania unei natiuni), din acea sanatate numai a ei, plina de neprevazut, de spaime si de enigme, pusa în slujba unei idei mesianice, germene si prefigurare de cuceriri. Cînd sustineau ca Rusia trebuie sa mîntuie lumea, slavofilii foloseau un eufemism: nu poti s-o mîntui fara s-o domini”.

PSD, ca partid, are un comportament asemănător: nu se poate concentra niciodată suficient la problemele țării, pentru că are nevoie, în permanență, de mai mult. Dacă nu are tot, nu merită efortul…
Are majoritatea parlamentară simplă? O vrea pe cea constituțională, de două treimi. O are și pe aia? Vrea și președinția. Și serviciile. Absolut toate.
Și trebuie avută și Justiția, Voiculescu dixit…
Și toată administrația locală, dacă se poate. Și toate posturile externe. În absența lor, se simte neputincios. Nu poate guverna ca la carte fără hegemonie totală.
O observație dramatică e că, de-a lungul timpului, deși a făcut tot posibilul să șteargă impresia de izolare prin tot felul de alianțe politice, PSD a dovedit mereu că nu poate fi un partener loial. Nu știe, mai pe românește, să lucreze în echipă.
Pentru parteneri, indiferent care, nu are decît un dispreț suveran, profund. Niște tolerați care trebuie învățați să-și vadă lungul nasului.

Între 1990-92 avea, spre exemplu, o majoritate de 66% în parlament, care i-ar fi permis multe decizii guvernamentale reformiste, curajoase. În loc de asta, s-a betonat cu sprijinul minerilor, a forțat guvern de uniune națională (?!!) și a făcut de așa manieră încît a pierdut suficient electorat cît să fie nevoit să guverneze minoritar între 1992-96. În 2000, a revenit cu un scor excelent, parlamentar și prezidențial, cu o opoziție aproape inexistentă, dar asta nu a condus decît la ideea alegerilor anticipate în 2002-2003, ca să obțină încă și mai mult, și pentru și mai mult timp. A mărit și mandatul prezidențial la cinci ani, în noua Constituție, tocmai pentru a sta și mai mult în post – nimeni nu credea că Năstase va rata – și e de mirare că nu a gîndit o perioadă chiar mai lungă, după modelul celor șapte ani francezi.
Pentru a fi sigur că e uriaș în sondaje, a făcut mereu tot posibilul să controleze cît mai multe institute sociologice, pînă a ajuns să le dețină aproape pe toate. Nu contează că a pierdut în momente-cheie, cînd sondajele nu dădeau nicio șansă adversarilor; importantă e fie și numai iluzia creșterii.

În 2012, a cîștigat zdrobitor, cu USL, dar cele două treimi din parlament nu au reușit să ducă la reformarea Constituției, un eșec de-a dreptul nepermis.
A ajuns la guvernare cu mai mult de jumătate de an înaintea alegerilor, supliment de mandat care nu pare de natură să ajute în vreun fel, pasul pe loc se bate pe mai departe, iar energiile sunt dedicate tot alegerilor. Veșnica obsesie a alegerilor.

În loc să promită în campanie și să facă treabă în mandat, pesediștii procedează exact invers: aruncă pe piață măsuri concrete în campanie – cu iz electoral, desigur – apoi, restul mandatului, se umflă prin orice metode pentru a fi siguri că vor cîștiga iar.
PSD stă excelent în acest moment în administrația locală, dar pregătește o siluire teribilă a democrației pentru a sta și mai bine, vezi ordonanța lui Dragnea. Ce are nu e suficient.
Spaima viscerală că ar putea pierde prezidențialele aduce cu sine o opacitate incredibilă: prezumtivul candidat al partidului, Victor Ponta, face tot posibilul să nu intre în pielea personajului, așteptînd, probabil, ultima clipă. Tot el vorbește de un viitor premier, dar nu îi dezvăluie numele, tot de teamă. Totul e secretizat, militarizat, robotizat. Nici nu e de mirare că ședințe de partid au ajuns să se țină în foste unități militare, ori în zone izolate precum Delta Dunării, pe unde au loc în general aplicații militare ale ostașilor NATO.
Ieșit din pușcăria care lui Steinhardt i-a schimbat religia și modul de percepție a lumii, Adrian Năstase nu are în cap decît lansarea urgentă a unui mesaj de maximă importanță pentru poporul pesedist: e nevoie de anticipate anul viitor.
Raționamentul e simplu: dacă PSD cîștigă președinția, încasează imediat un bonus în sondaje care e păcat să nu fie convertit rapid în voturi. Le trebuie mai mult decît au acum, mult mai mult.

Cînd și cînd, liderii social-democrați au pusee de sinceritate și admit că nu mai știu cu precizie, de mulți ani, care le mai e bazinul electoral, dar nu au timp să se concentreze pe studii de piață, pentru că trebuie pregătite pomenile electorale viitoare; cu ele se merge, oricum, mai la sigur decît cu analizele sociologice.

O altă direcție de acțiune a PSD a fost, dintotdeauna, fărămițarea, subminarea, opoziției, în numele aceleiași dorințe de mărire, fără a mai vorbi de fuziunile pe bandă rulantă pe stînga, pînă a ajuns singur pe palier.

Ajuns în punctul ăsta, a început să ia în calcul absorbția și a celor de pe dreapta, că tot vorbește Ponta de modul în care partidul de stînga al lui Blair s-a tras mai spre centru la un moment dat. Iar ceea ce au făcut britanicii în vreo 20 de ani, fac pesediștii peste noapte, în doi timpi și trei mișcări, plus cîteva ordonanțe de urgență.

Nu mai vorbim de ”investițiile” strategice de voturi, adică cedarea controlată a unor voturi către alte forțe politice, doar pentru a le recupera înzecit ulterior, vezi cazul PPDD ori PC.
În numele gigantizării, PSD nu a avut niciodată ezitări în a aduce sub propriul steag exact adversarii mult înjurați, bulversînd complet electoratul. Dușmanii de ieri, baronii proprii de azi. La urma-urmei, și Biblia vorbește de îndreptarea păcătosului, nu de moartea lui.

Mai nou, vizează și voturile naționalist-extremiștilor, născînd o formațiune de buzunar care să le aducă în preajmă foștii peremiști și peuneriști.
Nu mai vorbim de media, unde controlul absolut e un vis de ani și ani al PSD, iar azi e mai aproape de împlinire ca oricînd. Principiul e simplu: dacă realitatea e urîtă, trebuie întîi falsificată abia apoi livrată alegătorilor.

Obsedat, cum arătam mai spus, în permanență de pregătirea cîștigării prin mijloace cît mai neortodoxe a viitoarelor mandate, PSD a uitat de mult – dacă a știut vreodată – calea naturală a succesului: grija autentică față de cetățean, buna guvernare, respectarea promisiunilor electorale, măcar în parte.
În loc de final, o remarcă: trist e nu atît faptul că ne guvernează un partid de inspirație rusească, bîntuit doar de gîndul măririi, ci că nu avem, încă, nici unul de reală inspirație occidentală. (Bogdan Tiberiu Iacob)

 

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

2 Comentarii

  1. When I install it via the Adobe Extension Manager, I found a meassge: Publisher can not be determined.I chose to install, but I could not find it on photoshop CS6 panel.Can you give me a guide?

  2. *Orman really does have some peurimm design assets. :)Wow! Man you’re really doing this site all by your self? You have some amazing work and crazy design skills! Thank you so much for sharing.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *