Evenimentele din ultimele zile confirmă vertiginos cele mai negre scenarii privind viitorul PSD, din perspectiva alegerilor de anul viitor și arată un partid care e sufocat, încet și sigur, cu perna pe față, de către binomul SRI-DNA, cu mîna lui Dragnea. O știre mai degrabă neobservată, ieri, confirmă spectaculos că vin vremuri grele pentru partid. Poate chiar sfîrșitul său, în forma în care s-a menținut două decenii și jumătate, adică de prim partid al țării.

Din presa de ieri și azi am aflat că termenul de ieri al procesului referendumului a fost inutil, pentru că unul dintre cei cinci judecători s-ar fi îmbolnăvit.
Ce înseamnă asta, în traducere politică?
Înseamnă rău, foarte rău pentru PSD.

Luna trecută, am aflat că instanța a dat un nou termen de judecată, pentru sfîrșitul lunii ianuarie, într-un proces care trebuia, în fapt, demult finalizat. Pînă atunci, la un alt termen, cel de ieri, trebuiau să mai aibă loc niscaiva audieri de martori, astfel încît pe 29 ianuarie, instanța să tragă ultimele concluzii și să rămînă în pronunțare. Asta, putînd să se mai întindă, să zicem, încă vreo săptămînă, maxim două.

Numai că, în lumina boicotului judecătoresc de ieri, audierile au fost împinse spre 29 ianuarie, iar termenul final plus pronunțarea mai mult ca sigur vor fi împinse spre martie sau chiar aprilie.
În jurul datei de 12 mai, începe campania electorală.
Ce se va întîmpla dacă Liviu Dragnea, președintele PSD și coordonatorul suprem al campaniei, e condamnat la închisoare cu executare?

Pentru PSD, dezastrul e total. Nu va fi lovit doar în planul imaginii – primul partid autohton al cărui lider pleacă din birou direct la bulău – ci și în cel organizatoric. Cîteva săptămîni sunt insuficiente pentru a redresa situația, ce efecte concrete se vor contabiliza în alegeri, Dumnezeu cu mila…

Dacă doar asta ar fi problema, mai treacă-meargă.
Numai că, la PSD se remarcă o stupefiantă încremenire în proiect care poate sau nu să aibă legătură cu dosarul Dragnea. Noi zicem că are, dar alții pot avea alte opinii.

Mai concret, să amintim că, pe 12 septembrie, Liviu Dragnea anunța oficial decizia ca, pînă la 1 decembrie, toate organizațiile partidului, la nivel național, să aibă desemnați toți candidații pentru localele de anul viitor.

”Am stabilit ca 1 decembrie să fie data limită până la care toate organizațiile județene și locale să-și definească propunerile pentru candidați și nu va fi un proces caracterizat de formalism. Vrem ca fiecare candidat, în special candidații pentru funcțiile de primar (…), să fie oameni cu care să putem merge în fața comunităților și să le spunem cu curaj și cu încredere că sunt oameni buni gospodari. În primul rând trebuie să credem noi asta iar ca să credem noi asta trebuie să analizăm foarte bine”, afirma Liviu Dragnea.

Cu două zile înainte, la Conferința PSD București, Dragnea făcuse un anunț similar, de această dată vizînd candidații bucureșteni: „Am încredere că într-un timp rezonabil, până la 1 decembrie, vom putea să prezentăm bucureştenilor echipa cu care ne prezentăm în faţa lor pentru Primăria Capitalei, şase primari de sector, consilierii generali şi consilierii de sector. Am fost întrebat dacă PSD îşi va pune candidat propriu la Primăria Capitalei. Dacă PSD nu-şi pune candidat propriu la Primăria Capitalei nu avem dreptul să spunem că suntem cel mai mare partid din România. (…) Nu mai vrem să fim în siajul nimănui”.

Suntem în 15 decembrie și nu numai că PSD nu și-a desemnat candidații, dar, în fapt, operațiunea de abia începe.
Cum s-a ajuns aici?
Simplu: prin decizia lui Liviu Dragnea de a impune Comitetului Executiv Național proiectul de cod de etică al PSD, prin care viitorii candidați sunt obligați să îndeplinească extrem de dure condiții pentru a fi desemnați.

Surse din partid afirmă că trei sferturi dintre potențialii candidați ai PSD, așa cum se conturau înaintea deciziei respective nu mai corespund și ar trebui, teoretic, înlocuiți.

Iată deci că, în debutul noului an, în loc să se ocupe de ultimele amănunte de ordin strategic și tehnic, PSD abia purcede la identificarea candidaților, caz fără precedent în istoria partidului.

Desigur, nu e rău deloc un proces de selecție la sînge al candidaților, dar cum s-a ajuns la îngrășarea porcului fix în ajun de Crăciun?
Asemenea criterii trebuiau adoptate în urmă cu cel puțin un an.

Decizia lui Dragnea e, însă, de două ori aiuritoare: pe de-o parte, el a îngropat rezoluțiile integrității impuse de Ponta, în primăvară, la Consiliul Național, pe de alta, tot el le-a dezgropat și întărit, la ultimul Comitet Executiv.
Cui i-a servit această pierdere de timp?
Nu e greu de intuit.

Mai grav, nu e decisă nici situația relației cu UNPR, al cărui președinte Gabriel Oprea abia s-a întors după o vacanță în Dubai și pare favorabil unei alianțe cu PSD.
Ori, dacă PSD va merge în alianță cu UNPR la locale, o parte dintre primării și locuri în consilii vor trebui, evident, cedate partidului lui Oprea, deci e clar că social-democrații își pot stabili proprii candidați abia ulterior acesteor negocieri, ceea ce înseamnă alt timp pierdut.

Ghici-ghicitoarea mea: cînd era stabilit, de către Liviu Dragnea, termenul limită pînă la care PSD trebuie să-și bată în cuie politica de alianțe?

Răspuns: 1 decembrie.

„Politica de alianțe sau posibile alianțe pe care le putem face trebuie finalizată până pe 1 decembrie. Nu putem depăși 1 decembrie, pentru că trebuie să ne stabilim candidații pentru fiecare localitate. Cred că avem suficient timp, o lună, o lună și jumătate este suficient timp”, spunea Dragnea, pe 4 octombrie. cu prilejul Conferinței extraordinare a Organizației Femeilor Social Democrate.

Cu toată înțelegerea pentru noul lider al PSD, pare că, de la preluarea frîielor puterii în partid, singurul obiectiv al său e ratarea tuturor țintelor planificate.

În vară, după demisia lui Ponta, Liviu Dragnea vorbea de necesara reformare a partidului, de reorganizare, de deschidere către societate prin atragerea de noi membri șamd.

Atît de bine s-a reorganizat PSD de atunci încît aflăm, zilele astea, că nu se mai găsesc nici actele care ar dovedi apartenența la partid a fostului lider al TSD, deputatul Mihai Sturdzu.
Pentru că e evident că Dragnea, care a făcut anunțul respectiv, se referea strict la o problemă de hîrțogărie; în niciun caz nu putea să dea, indirect, mesajul că Sturdzu nu ar fi fost, de fapt, niciodată membru cu acte al PSD, pentru că legea partidelor nu permite candidaturi ale independenților pe liste de partid, ceea ce ar însemna anularea mandatului de parlamentar al tînărului deputat.

Ori, Dragnea nu poate fi suspectat că face rău, controlat, propriului partid.
Ori poate fi?

Că veni vorba de TSD, congresul de zilele trecute, ultimul mare for de partid pe anul în curs, ar fi trebuit să reprezinte tribuna de transmitere a unui semnal public de forță și coeziune a partidului, de pregătire deplină în fața testelor electorale de anul viitor.

Nu doar că nu a fost așa ci, exact pe dos, PSD a arătat un partid cu nervii întinși la extrem, cu acuzații grave rămase fără răspuns, cu demisii răsunătoare șamd. O șansă de imagine ratată total.

Una peste alta, putem înțelege că PSD e un partid al cărui nou lider pare decis să îl sacrifice de dragul propriei libertăți; nu ar fi nici primul, nici ultimul caz de trădare. Ce nu putem înțelege e incapacitatea totală a altor lideri marcanți de a reacționa, fie și declarativ.
PSD e sufocat de binomul SRI-DNA cu perna pe față și nici măcar nu are curajul să se zbată, înaintea morții.
Probabil singura speranță care le-a mai rămas liderilor actuali e ca partidul să reușească să-și conserve suficient de multe procente de popularitate cît să-i asigure un scor rezonabil în alegeri.

La cum se prezintă lucrurile de pe acum, însă, e mult mai probabil că, pe parcursul anului viitor, se pregătesc suficiente lovituri de imagine care să fie administrate grupării social-democrate încît să nu mai reprezinte un pericol pentru dreapta. (Bogdan Tiberiu Iacob)