Se apropie năucitor de repede momentul în care războiul din Ucraina, globalizat, va fi finalizat în sistemul „totul sau nimic”. Iar rezultatul depinde într-o măsură decisivă de nota de plată. Cine ia potul?
Potul nu-l ia nimeni. Toată lumea pierde. Aproape întreaga planetă, într-un fel sau altul, se aliniază părților beligerante. Dar cum stăm cu nota de plată?
O primă socoteală a făcut-o Volodimir Zelenski. Acesta afirmă că, ținând cont de ravagiile produse de război până în prezent, refacerea Ucrainei va costa circa 5.000 de miliarde de dolari. Auzind această cifră înspăimântătoare, un bun prieten, unul dintre cei mai calificați analiști de politică externă din România, a făcut haz de necaz. Și mi-a spus că, dacă lucrurile continuă astfel, în cele din urmă conclavul celor 40 de state ar putea decide să schimbe tabăra și să susțină financiar Moscova, întrucât așa scapă mai ieftin. Și mai repede. Dar a făcut doar haz de necaz. De partea cealaltă a Oceanului, Joe Biden convinge Congresul Statelor Unite să elibereze degrabă încă 50 de miliarde de dolari pentru susținerea efortului de război al Ucrainei. Cu mic cu mare, toate statele europene și non-europene, toate cele 40 de state care s-au declarat în mod oficial solidare cu Ucraina și îngrijorate de tragedia prin care trece poporul acestei țări, pun mână de la mână și contribuie cu ce pot, dar pe bani din ce în ce mai mulți, la efortul presupus de acest război de apărare. Admițând că rămânem doar la un război de uzură și nu va avea loc o escaladare, factura crește într-un ritm amețitor și, în mod cert, se apropie momentul când nu va mai putea fi achitată de nimeni. Și nici nu vreau să mă gândesc să iau în calcul uriașele pierderi pe care le suferă economia mondială, prin aruncarea în aer a modului în care, de bine, de rău, a funcționat în partea lui pozitivă sistemul global. Întreruperea unor circuite vitale de materii prime, de componente, de mărfuri, este de-a dreptul catastrofală. Nu avem cum să nu ținem cont și de pierderile zilnice uriașe pe care trebuie să le suporte economia Federației Ruse. Pierderi care, într-o bună zi, vor trebui acoperite cumva. Dacă până în prezent se poate aprecia că, prin achizițiile de petrol și gaze, statele europene au finanțat la greu campaniile agresive ale Federației Ruse, în curând acest lucru va înceta și Moscova poate intra în colaps, ca urmare a ansamblului de sancțiuni din ce în ce mai drastice instituite împotriva ei. În fine, nici regimul Putin nu stă deloc bine, după ce s-a împotmolit în capcana ucraineană, fiind nevoit să poarte acolo un război sângeros de uzură. Iar el, Vladimir Putin, ca persoană fizică, dacă informațiile vehiculate sunt reale, dacă suferă de o boală atât de grea cum este cancerul și dacă trebuie operat de urgență, s-ar putea să încerce o soluție disperată. De ultim moment.
Într-un fel sau altul, dacă nu se găsește rapid o soluție de compromis, de încetare fie și temporară a acestui război sângeros, desfășurat pe multe planuri și care deja s-a globalizat, dacă excludem bătăliile militare, cineva va încerca să tranșeze lucrurile în baza principiului „totul sau nimic”. Și este clar că acel cineva e Vladimir Putin. El, „ajutat” de NATO, de coaliția celor 40 de state care condamnă Kremlinul, este capabil să escaladeze. Nu o poate face decât în două feluri. Împreună sau separat. Prin extinderea ariei geografice a războiului, prin atacarea și a altor state, NATO sau non-NATO și/sau prin utilizarea armamentului nuclear, mai întâi tactic și apoi chiar strategic.
Acesta este punctul de inflexiune. În spatele oricărui război clasic sau modern, fie el și hibrid, se ascund mari interese economice. De o parte și de cealaltă, marile interese economice dictează o tranșare rapidă a conflictului.