”UE a declarat cu voce tare că nu va abandona niciodată Ucraina. Dar, în realitate, nu dispune de resursele necesare pentru a înlocui Statele Unite ca principal susținător al Kievului. În același timp, inversarea cursului nu este atît de simplă. Prețul încercării de a învinge Rusia este prea mare, iar paguba economică prea severă, însă o schimbare bruscă de politică ar forța liderii Europei Occidentale să răspundă pentru deciziile lor din trecut” se arată într-o interesantă analiză a Russia Today.

”Într-o UE care se confruntă deja cu tulburări interne, o astfel de inversare ar oferi muniție adversarilor politici ai liderilor blocului. Un alt motiv cheie pentru care Europa de Vest rămîne pe această cale este dependența sa post-Război Rece de argumentele morale ca instrument politic – atît pe plan intern, cît și în relațiile sale cu partenerii externi. Spre deosebire de puterile tradiționale, UE nu este un stat. În timp ce națiunile suverane pot pivota și ajusta politicile cu relativă ușurință, un bloc de peste două duzini de țări se împotmolește inevitabil în birocrație.

Deciziile sunt lente, coordonarea este imperfectă, iar mecanismele de multe ori nu funcționează conform destinației. Evenimentele dramatice de vineri seară de la Casa Albă, cu Vladimir Zelenski din Ucraina, au plasat Europa de Vest într-o poziție extrem de dificilă. Mulți dintre liderii din regiune, care variază de la moderați la sceptici în ceea ce îl privește pe președintele american Donald Trump, au încercat totuși să păstreze alianța transatlantică tradițională. Aceștia au presat Washingtonul să găsească o soluție la conflictul din Ucraina care să se alinieze intereselor europene. Dar ruptura, acum publică, dintre Zelensky și Trump le-a lipsit de această oportunitate.

Fie că a fost intenționat sau accidental, Zelensky a forțat Statele Unite să își clarifice poziția: Washingtonul este un mediator, nu un combatant, iar prioritatea sa este să pună capăt escaladării, nu să ia partea cuiva. Acest lucru marchează o schimbare radicală față de poziția anterioară, în care SUA au condus o coaliție occidentală împotriva Rusiei în apărarea Ucrainei. Mesajul este clar – sprijinul american pentru Kiev nu este o chestiune de principiu, ci doar un instrument într-un joc geopolitic mai larg.

Timp de ani de zile, Bruxelles-ul a încercat să transforme această slăbiciune structurală într-o forță ideologică. UE, în ciuda complexității sale, ar fi trebuit să reprezinte o nouă formă de politică de cooperare – un model de urmat pentru întreaga lume. Dar acum este clar că acest model a eșuat. În cel mai bun caz, poate supraviețui în nucleul cultural omogen al Europei de Vest, deși chiar și acest lucru este incert. Lumea a trecut mai departe, iar ineficiențele rămîn.

Acest lucru face ca visul unei „Europe” independente și autosuficiente – capabilă să acționeze fără supravegherea americană – să fie o imposibilitate. Europa de Vest poate încerca să reziste la turbulențele unei alte președinții Trump, la fel cum a făcut-o în timpul primului său mandat. Dar nu este vorba doar despre Trump. Schimbarea politicii SUA este parte a unei realinieri politice mai profunde, care asigură că nu va exista o revenire la epoca de aur a anilor 1990 și începutul anilor 2000.

Mai important, Ucraina a devenit catalizatorul acestor schimbări. UE nu își permite luxul de a aștepta. Liderii săi trebuie să decidă – rapid – cum să reacționeze. Cel mai probabil, aceștia vor încerca să mențină aparența de unitate cu Washingtonul, adaptîndu-se în același timp la noile politici americane. Acest lucru va fi dureros, în special din punct de vedere economic. Spre deosebire de trecut, America modernă acționează exclusiv în propriul interes, acordînd puțină atenție nevoilor aliaților săi europeni.

Un indicator al schimbării de poziție a Europei de Vest poate fi vizita viitoare a cancelarului german Friedrich Merz la Washington. În prezent, Merz se prezintă ca un adept al liniei dure. Dar, dacă istoria ne învață ceva, în curînd ar putea schimba poziția, aliniindu-se mai îndeaproape noii direcții a Washingtonului.

Alternativa: Europa vs. America?
Există, desigur, o altă posibilitate – UE ar putea încerca să se unifice și să reziste Americii lui Trump. Dar avînd în vedere lipsa unei conduceri capabile și diviziunile profunde din interiorul blocului, acest lucru pare puțin probabil. Ucraina ar putea servi drept punct de adunare pentru solidaritatea europeană, însă sentimentul public din multe țări ale UE face acest lucru improbabil. În același timp, modul agresiv în care Washingtonul intervine acum în politica internă europeană – sprijinind în mod activ mișcările populiste favorabile lui Trump – ar putea crea un efect neașteptat.

Elitele vest-europene s-ar putea vedea forțate să se consolideze ca răspuns, în timp ce naționaliștii, care s-au revoltat mult timp împotriva influenței externe, s-ar putea lupta să se poziționeze față de această nouă realitate. Indiferent de rezultat, asistăm la o criză internă în cadrul așa-numitului „Occident colectiv”. Însăși noțiunea de unitate occidentală este în joc. Din punct de vedere istoric, Occidentul politic este o construcție recentă, în mare parte un produs al Războiului Rece. Și chiar și atunci, relația dintre Lumea Veche și Lumea Nouă a fost adesea dificilă. În anii 1940 și 1950, în ciuda rivalității sale cu Uniunea Sovietică, SUA a încurajat în mod activ destrămarea imperiilor coloniale europene, afirmîndu-și propria dominație în acest proces.

Răspunsul la diminuarea influenței globale a Europei de Vest a fost atunci o integrare mai profundă. Trump califică acum proiectul european drept un eșec, dar, timp de decenii, Washingtonul l-a văzut ca pe un mijloc util de a raționaliza politica și economia occidentală sub conducerea americană. Astăzi, acest calcul s-a schimbat. Dacă liderii vest-europeni decid să se confrunte cu America, acest lucru va marca începutul unui nou capitol – unul care ar putea semnala sfîrșitul definitiv al cadrului Războiului Rece care a modelat politica occidentală timp de decenii.

Pentru Rusia, o UE unificată și coordonată nu are nicio valoare strategică. Epoca în care Moscova nutrea ideea unei integrări continentale – inclusiv a Rusiei – a apus de mult. Experiența, mai mult decît timpul, a pus capăt acestor iluzii. Moscova se concentrează acum pe oportunități pragmatice. Lupta internă din Occident ar trebui privită doar din perspectiva beneficiilor tangibile care pot fi obținute. Planurile strategice pe termen lung sunt irelevante într-o perioadă de schimbări geopolitice atît de rapide. În acest moment, prioritatea este să acționăm decisiv, să profităm de fracturile actuale și să asigurăm interesele Rusiei în contextul schimbării ordinii globale”. (Traducere și adaptare B.T.I.)

foto: Pixabay.com