CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

RA-APPS recunoaște că destinaţia fiecărei camere din Vila Dante a fost stabilită cu Administraţia Prezidenţială

0 comentarii / 1568 vizualizări / 27 iulie 2012

RA-APPS precizează, la o solicitare a Secretariatului General al Guvernului, că la realizarea investiţiei pentru Vila Dante s-a avut în vedere organizarea acesteia ca reşedinţă pentru un fost şef de stat şi că destinaţia fiecărei camere a fost stabilită cu Administraţia Prezidenţială.

„Investiţia propusă pentru Vila Dante de către conducerea RA-APPS a fost aprobată în Consiliul de Administraţie al RA-APPS în luna februarie 2011 şi aprobată ulterior de către doamna Daniela Nicoleta Andreescu – Secretarul General al Guvernului. Cuantumul investiţiei a fost discutat şi analizat, anterior aprobării Consiliului de Administraţie, cu doamna Daniela Nicoleta Andreescu – Secretarul General al Guvernului. La realizarea investiţiei s-a avut în vedere organizarea Vilei Dante ca reşedinţă pentru un fost şef de Stat, amenajându-se în acest fel dormitoare, băi, dressinguri, bucătării şi alte asemenea. Destinaţia fiecărei camere si mobilierul necesar au fost stabilite în perioada aprilie – decembrie 2011 exclusiv de către Constructor şi Administraţia Prezidenţială. Investiţia a fost realizată integral şi recepţionată de către RA-APPS în aprilie 2012”, se arată în precizarea transmisă, ieri, conform Agerpres, Secretariatului General al Guvernului de către RA-APPS.

RA-APPS afirmă că de la data recepţiei, piscina a fost folosită şi menţionează că personalul Regiei participă exclusiv la operaţiunile tehnice de purificare a apei, de înlocuire şi curăţenie.

De asemenea, RA-APPS arată că aparatura din sala de sport nu aparţine Vilei Dante.

„Singurii în măsură să precizeze de unde provine aparatura sunt cei de la SPP”, mai precizează Regia.

Secretariatul General al Guvernul susţine că a cerut joi RA-APPS lămuriri suplimentare „având în vedere neclarităţile apărute în legătură cu Vila Dante”, Secretariatul General al Guvernului a solicitat Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat lămuriri suplimentare.

SGG a dorit să ştie „Dacă investiţia realizată a fost aprobată legal? Ce semnificaţie are sintagma „destinaţia Vilei DANTE a fost gândită ca o viitoare reşedinţă pentru un fost şef de stat”? De către cine au fost stabilite destinaţiile fiecărei camere şi mobilierul aferent? Dacă investiţia a fost realizată şi recepţionată? Dacă de la data recepţiei până în prezent piscina a fost folosită? Dacă aparatura din Sala de Sport aparţine Vilei Dante?”.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998