CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Radioul si Televiziunea, terorizate de perspectiva prabusirii salariilor

0 comentarii / 1574 vizualizări / 4 mai 2010

De trei saptămîni, mai-marii Radioului și Televiziunii publice au intrat în panică și privesc cu groază la apropiatul moment al votării în parlament a noii legi de funcționare, susținută de actuala putere. Motivul e unul simplu: nu presupusa depolitizare îi sperie pe angajații celor două instituții, ci posibilitatea ca noua lege să aducă o veritabilă apocalipsă a salariilor, după cum veți vedea în cele ce urmează.

TVR și Radio ar putea intra sub incidența legii salarizării unitare
Noua lege de funcționare a Radio și TVR, puternic susținută de PDL, vizează depolitizarea instituțiilor, în sensul eliminării din Consiliile de Administrație a reprezentanților partidelor politice și înlocuirea lor cu oameni propuși de societatea civilă. Ceea ce dă fiori, însă, Radio și TVR este posibilitatea ca, la dezbaterea noii legi, care ar trebui să aibă loc în această sesiune, să fie adoptată o prevedere similară celei introdusă în legea de funcționare a Agerpres, acum trei săptămîni, respectiv aplicarea, în cazul instituției, a legii 330 privind salarizarea unitară a bugetarilor.

Panica Mariei Țoghină
Dacă acest lucru se va întîmpla, în cele două instituții ar avea loc scăderi dramatice ale veniturilor, ca să nu mai vorbin de faptul că legea 330 specifică în clar, spre exemplu, la art.8. că anul acesta se vor majora numai salariile și indemnizațiile mai mici de 705 RON, fără a se depăși această valoare. Într-una dintre ultimele ședințe de CA ale Radioului, președintele Maria Țoghină le-a cerut, neoficial, membrilor consiliului, potrivit unor surse participante, să ia foarte în serios amenințarea și să facă tot posibilul, prin lobby discret pe lîngă membrii Comisiilor de Cultură, prin ieșiri publice, prin folosirea oricăror pîrghii, să se asigure că acest ”accident” nu se va petrece. ”S-ar putea ca vreun parlamentar să se trezească să propună trecerea Radioului și Televiziunii sub incidența legii 330, iar noi să nu fim pe fază” a mai avertizat Țoghină.

Raluca Turcan zice ba. Dar guvernul?…
Temerile celor două instituții sunt îndreptățite, o confirmă pentru Inpolitics și președintele Comisiei de Cultură a Camerei, pedelista Raluca Turcan, care spune că opoziția are de gînd, într-adevăr, din informațiile sale, să propună aplicarea legii salarizării unitare și la Radio și TVR. ”Noi nu suntem, însă, de acord cu acest aspect și ne vom opune, iar ei nu au majoritatea necesară pentru a impune o asemenea prevedere” a spus Turcan. Numai că, poziția Ralucăi Turcan s-ar putea să fie singulară în sînul puterii, pentru că, surse din PDL afirmă că la nivelul guvernului s-a discutat foarte serios modul în care să fie limitat deficitul uriaș al TVR și Radio (ceva mai redus, anul trecut, în acest din urmă caz). ”Nu putem tăia din pensiile militarilor și ale angajaților din servicii și să cheltuim, pe mai departe, atîția bani cu televiziunea” ar fi spus Emil Boc, într-o discuție recentă pe această temă. Un alt pedelist, senatorul Iulian Urban, este, spre exemplu, cunoscut ca un adversar de marcă al taxei radio-tv și a denunțat, în repetate rînduri, disproporția între banii plătiți de români și calitatea serviciilor primite la schimb, astfel că.

PSD și PNL analizează varianta aplicării legii 330
Pe de altă parte, PSD și PNL admit că se gîndesc la o asemenea variantă: deputatul PSD Nicu Bănicioiu, membru în Comisia de Cultură, ne-a declarat că i se pare echitabil ca TVR și Radio să aibă același statut ca alte instituții bugetare și că problema va fi analizată, în perioada următoare, în cadrul grupului parlamentar. O poziție similară are și senatorul PNL Emilian Frîncu, inițatorul modificării legii Agerpres, care dă atîtea frisoane șefilor din radio și TVR în acest moment: ”O să analizăm această chestiune și e posibil să susținem aplicarea legii 330 și în cazul TVR și Radio, după modelul Agerpres” afirmă el.(Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998