CURS VALUTAR

Radu Berceanu: Basescu trebuie inchis de la 2 la 7 ani pentru declaratii false

7 comentarii / 4586 vizualizări / 22 septembrie 2019

Fostul camarad politic al lui Traian Băsescu, l-am numit pe Radu Berceanu, este de părere că ex-președintele trebuie să meargă la închisoare pînă la șapte ani pentru falsul în declarații privind necolaborarea cu Securitatea.

Nu, nu e vorba de vreo declarație dată în aceste zile de Radu Berceanu, cum ați deduce din titlu, ci de una mai veche și cu referire la alt personaj, dar, la urma-urmei, principiile morale se cheamă că sunt perene, nu-i așa?, iar situațiile sunt absolut identice.
Să reamintim: în ziua de 4 martie 2007, exact cînd se împlineau trei decenii de la marele cutremur, Berceanu, pe atunci lider al PD, declara despre Dan Voiculescu, lider conservator, că trebuie închis pentru fals în declarații, după ce fusese recent declarat colaborator al Securității.

„În vreme ce Traian Băsescu face o comisie de condamnare a comunismului şi-l numeşte în fruntea ei pe Tismăneanu, alţii fac o comisie de condamnare a lui Băsescu şi-l pun în fruntea ei pe Felix, turnător şi colaborator al Securităţii dovedit. Nu ştiu de ce nimeni nu mai citeşte legea şi nu-şi mai aduce aminte de declaraţia pe care trebuie s-o dăm cu privire la colaborarea cu Securitatea. Acolo am scris cu mânuţa noastră că noi cunoaştem prevederile legii privind falsul în declaraţii care se pedepseşte cu închisoare de la doi-şapte ani. (s.n.) La ora actuală, domnul Voiculescu, care ar trebui să fie în închisoare de la doi-şapte ani, face comisii de anchetă”, a declarat Radu Berceanu, conform Mediafax. (B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

7 Comentarii

  1. Asa au amestecat ei valorile, pana ce le-a iesit de cate-un mandat, cel putin….tot mesteca tampenia asta cu Voiculescu colaborator al securistilor… asta inseamna sa n-ai principii si valori nici macar in segmentul tau de activitate, pai Voiculescu era, prin natura functiei, securist, d-ala cu carte, care facea bani pentru tara inainte si pentru el dupa… asa ca multi dintre respectabilii beneristi de azi, pe cand loazele astea civile (ca Basescu n-a avut niciodata grad, el era in marina civila si de-acolo s-a pensionat…) turnau ca toate tzatzele de mahala, sa le iasa de-o samantza…nu conta ce vieti distrugeau, ba, asta era bonusul! Nu vi se mare simptomatica simpatia afisata fata de o mizerie umana, dovedita cu prisosinta si pana la verdictul instatntei?! Apoi, trebuie sa mai asteptam juma de veac pana sa-l trimitem in judecata pentru reinvierea politiei politice si a practicilor criminale?!
    P.S. Mai usor cu condamnarea pentru fals in acte publice, se poate trezi Iohanis si ati vazut ce urat face cand nu e lasat sa-si termine somnul de frumusete!

  2. Ma alătur în totalitate comentariului exprimat aici de”Mizantropul”… Totuși, sunt sigur ca turnătorul_meserie grea dealtfel și banoasa_care s-a aflat 10 ani la cârma statului roman, nu va păți nimic, nici măcar un avertisment sau vot de blam… Rămâne totuși o mare jigodie.

  3. Voiculescu nu avea cum sa fie colaborator, era ofiter al Securitatii!De fapt, culmea ipocriziei este ca au fost scosi din politica colaborii securitatii (unii), in timp ce fostii ofiteri au ptut activa bine mersi….

  4. Basescu nu putea conduce cea mai mare nava comerciala fara a da note si informatii la Securitate. Cei care nu au stiut nu au de ce sa-l acuze pentru lipsa lor de informatie. Notele pe care le-a dat in perioada studentiei nu au afectat pe nimeni si este de inteles ca in perioada comunista (pe care a condamnat-o) nu se putea avansa in pozitii cheie fara a colabora. Daca eram o natie desteapta dupa revolutie nu alegeam pe Iliescu si oamenii lui ( de fapt tot securitatea) care s-au intarit mai ceva decit in vechiul regim. Toate structurile trebuiau darimate din temelii si reasezata societatea pe constructii de institutii noi . Acum, este tirziu sa aruncam cu pietre…!

    • Ai perfecta dreptate! Pb e ca a mintit! Mai grav e ca minte in continuare! Asta e pb noastra! Acceptam mincinoșii sa ne conduca! Ai vazut ca in America mai scapi cu o crima dar daca minți parlamemtul sau la tribunal ai pus-o!

  5. Sigur radule…dar nu singur…ai si tu un loc rezervat …ce neam de jigodii politice ne-a condus! Niste tradatori de neam si tara…sictir si tie si lu` base, pardon PETROV

  6. ce nume sub acoperire au:Iohannis,Basescu Mircea,Maria Andrusca(Basescu)Elena Basescu(EBA),Ioana Basescu(IBA)Kovesi,……Carmen Georgeta Lazurca(Iohannis)?????

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *