O vorbă veche spune că, dacă vrei să parvii în politică, găsește o mulțime care mărșăluiește și strecoară-te în fruntea ei. Da, dar dacă ai parvenit în politică și vrei să te și menții, e important să afli din timp de un mare scandal și să-l exploatezi abil, în folosul tău. Spunem asta pentru cei insuficient de naivi ca să creadă că între declarațiile tandemului Irimescu-Băsescu și scandalul Panama nu ar fi nicio legătură.

Sîmbătă, într-un comentariu, sugeram că dezvăluirile ministrului Agriculturii privind scoaterea de mari sume de bani din țară, în ultimii ani, dublate de pretinsa serioasă îngrijorare a fostului președinte Băsescu ar putea ascunde un atac împotriva SRI din partea serviciului rival, SIE. Bomba ”Panama papers” care a explodat în presa zilei pare să confirme strălucit scenariul, pentru că e mai mult decît probabil că cei de la SIE știau de mai multă vreme că scandalul stă să izbucnească.

Din acest moment, varianta că Irimescu e nebun de legat pică fără drept de apel; rămîne pe poziție ipoteza că ministrul chiar știa ceva despre banii scurși în afara țării, iar numele de români implicați în scandalul Panama vor confirma și mai puternic teza banilor scoși sistematic, cu tona, din țară.
Și vor întări, la fel de puternic, întrebarea de bază: ce au păzit serviciile interne, poliția ori BNR cînd se întîmpla asta?

Da, în ochii marelui public Achim Irimescu nu mai pare așa deplasat precum zilele trecute. Și nici preocuparea lui Băsescu atît de exagerată. Cu tot cu mesajele strecurate la adăpostul acesteia: Coldea și SRI să dea explicații.

Scandalurile tip Panama sunt perfecte pentru răfuieli politice interne, iar Băsescu e deja expert în problematică. Practic, în afara respectivelor răfuieli nu se înregistrează nicio altă consecință a respectivelor dezvăluiri, indiferent cît de seriose ar fi. Și pentru că e an electoral, se trage din orice poziție.
Pentru a înțelege de ce spunem asta, ne luăm îngăduința să reproducem un articol pe care l-am scris și publicat acum patru ani, pe 18 februarie 2011, și care arată că nimic nu e nou sub soare:

”TRAIANE, UNDE SUNT CONTURILE DIN LIECHTENSTEIN?

Campania anti-corupție din vămi se va încheia, în mod cert, ca atîtea alte fumigene ori promisiuni electorale, fără niciun rezultat concret, și asta destul de curînd. În România, nicio mare campanie nu a fost dusă la bun sfîrșit, iar în rîndurile ce urmează vom reaminti un scandal uriaș prin care țara noastră a trecut ca gîsca prin apă, fără cel mai mic rezultat: afacerea Liechtenstein.

În urmă cu vreo patru ani (2007 n.n.), un scandal uriaș a izbucnit la nivel mondial, după ce Germania a obținut prin spionaj o listă a peste o mie de investitori nemți care aveau conturi în paradisul fiscal Liechtenstein, acolo unde secretul bancar deplin era regulă de fier, și fentaseră statul german cu cca.30 de miliarde de euro. Imediat, un număr masiv de alte state au reacționat dur, cerînd micului stat lista propriilor cetățeni care depuneau bani negri acolo și forțînd Liechtensteinul să-și schimbe rapid legislația fiscală. După 200 de ani de fiscalitate lejeră, Liechtensteinul a fost nevoit să se conformeze și să încheie, totodată, înţelegeri bilaterale cu alte state pentru cooperarea în cazurile de evaziune fiscală şi fraudă, primul acord privind schimbul de informaţii financiare secrete din sectorul bancar fiind cu SUA, iar după un an şi cu Germania. Așa s-a aflat, bunăoară, că între posesorii de conturi secrete se numărau politicieni de top, precum extremistul austriac Joerg Heider.

În martie 2008, fostul șef al SIE, generalul Ioan Talpeș, în acel moment senator, făcea declarații fierbinți la Realitatea TV pe marginea scandalului amintit, declarînd că în Liechtenstein au conturi secrete numeroși români: “De ce nu întrebaţi serviciile secrete actuale de ce nu au intervenit oficial la Bundestag, în Germania, ca să ne comunice şi nouă lista cu marii oameni de afaceri care au transferat bani în Liechtenstein (…) Este aliatul nostru, nu are nicio problemă ca să ne dea această listă”, spunea Talpeş.
“Lista Liechtenstein creeaza insomnii in toata Europa democrata si civilizata. La noi, e tacere totala. Este inadmisibil sa stii ca toti aceia au transferat bani fara sa plateasca impozite, ca au tranferat sume pe care nu le-au declarat, in acel paradis fiscal si sa nu cerem lista”, mai spunea Talpes, cel care a cerut oficial și Parchetului General să se implice în aflarea numelor de români cu averi secrete.

Timp de un an și mai bine nu s-a întîmplat nimic, însă, România părînd complet neinteresată de aflarea celor care au păgubit statul cu bani neimpozitați și, în cele mai multe cazuri probabil, de furat. Asta, pînă în campania electorală pentru prezidențiale, în noiembrie 2009.

Atunci, cel care a repus, neașteptat, scandalul Liechtenstein pe tapet a fost însuși Traian Băsescu. Într-o apariție televizată la Etno TV, pe 29 noiembrie, el a anunțat românii că a cerut oficial Liechtesteinului o listă a conturilor deținute de cetățenii români în băncile din această țară. “Am cerut, așteptăm să vedem” a spus, cu un aer marțial, Băsescu.

De atunci, a trecut mai mult de un an, în care presa a continuat să relateze despre afaceriști și politicieni suspectați că își transferă banii în paradisuri fiscale. Recent, ancheta privind mega-furtul de la Holcim de certificate de mediu, în valoare de zeci de milioane de euro, a relevat că acestea și-au pierdut urma după ce au fost transferate într-un cont din același Liechtenstein.

Cu toate acestea, nici Traian Băsescu, nici Parchetul General, nici serviciile secrete ori alt organism responsabil nu a mai suflat o vorbă despre scandalul Liechtenstein, deși estimările unor reprezentanți cu greutate ai mediului de afaceri privind banii scoși ilicit din țară și depuși în conturi străine sunt de mai multe zeci de miliarde de euro.

Tăcerea statului român e cu atît mai ciudată cu cît Băsescu și conducerea micului stat european aveau relații foarte cordiale: exact în perioada anchetelor europene asupra evaziunii din Liechtenstein, Traian Băsescu îl primea la București, în toamna lui 2007, pe Alteţa Sa Serenisimă Prinţul Alois, moştenitorul tronului Principatului de Liechtenstein, dar și acționar majoritar la banca LGT din statul respectiv, adică exact banca de la care spionajul german obținuse, în 2002, primele date compromițătoare.

Dacă luăm în calcul unele zvonuri recente, însă, potrivit cărora și șpaga care se colecta din vămi era direcționată tot către conturi negre din Liechtenstein, parcă începe să se contureze și explicația muțeniei lui Băsescu, cel atît de viteaz în materie de promisiuni și atît de zgîrcit în materie de fapte.
Iar românii vor continua, probabil, să aștepte lista marilor evazioniști din Liechtenstein cu același ”entuziasm” cu care așteaptă repatrierea trioului Popa-Necolaiciuc-Hayssam, altă mare promisiune prezidențială fermă”.

După cum se vede din articol, și atunci, ca și acum, se vorbea de conturi de politicieni români din străinătate, iar vîrful de lance era același Băsescu, secondat de un nume greu din SIE. Nu s-a întîmplat nimic concret, cu excepția, poate, a faptului că acțiunea lui Băsescu vizase și obținuse intimidarea unor grupuri de interese cu implicare în alegeri. La fel cum se întîmplă, mai mult ca sigur, și în prezent. Așa că să nu avem mari așteptări nici de la scandalul Panama; după alegeri, se va pune și peste el praful uitării. (Bogdan Tiberiu Iacob)