CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Raluca Turcan: În PSD exista o cultura a coruptiei

0 comentarii / 1642 vizualizări / 26 martie 2010

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat, azi, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că în PSD „există o cultură a corupţiei”, referindu-se la senatorii PSD care au votat împotriva arestării lui Cătălin Voicu, iar această corupţie este „alimentată de lideri marcanţi ai partidului”.

„E regretabil că senatorii PSD au votat contra avizării cererii DNA, ceea ce arată un lucru: la PSD solidaritatea de partid funcţionează în continuare pentru protejarea corupţiei. Se pare că poziţia preşedintelui PSD, Victor Ponta, de delimitare faţă de Cătălin Voicu, nu i-a impresionat pe senatorii PSD. Din păcate, la PSD există o cultură a corupţiei, o cultură a protejării corupţiei, care vine chiar de la lideri marcanţi precum Ion Iliescu sau Adrian Năstase”, a declarat deputatul PDL Raluca Turcan, conform Mediafax.Aceasta a spus că, direct sau indirect, fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul premier Adrian Năstase l-au apărat pe Cătălin Voicu. „E ceva în neregulă aici şi putem pune acest lucru în legătură cu faptul că sub Ion Iliescu şi sub Adrian Năstase a înflorit corupţia în România, în anii ‘90 şi apoi după 2000. Din păcate, Ion Iliescu rămâne vinovatul istoric pentru problema corupţiei din România, fiindcă a refuzat să lupte cu acest fenomen atunci când el era incipient”, a mai spus vicepreşedintele PDL.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998