Președintele Klaus Iohannis a dat azi un răspuns neașteptat într-o conferință de presă în care a fost întrebat dacă își menține candidatura pentru șefia NATO în condițiile în care nicio altă țară nu îl sprijină. Un răspuns care ridică serios întrebarea dacă nu cumva Iohannis vrea să rămînă în cursă, cu riscul de a bloca numirea la summitul de la Washington.

”Despre NATO mai mult mîine. Aceste chestiuni le voi prezenta prima dată în CSAT, după aceea și opiniei publice, dar pot să vă asigur că mîine după-amiază veți fi integral lămuriți și putem să mergem mai departe” a răspuns azi președintele la întrebările presei.

Ori, marea întrebare e de ce ar avea nevoie Iohannis să discute problema în CSAT? Candidatura lui nu a fost discutată în consiliu la vremea lansării, iar CSAT nici nu are între atribuții decizii pe această temă. În fapt, așa cum s-a scris de nenumărate ori, nici măcar nu există o procedură oficială de selectare a candidaților pentru șefia NATO, numirea secretarului general fiind luată prin consensul membrilor și pe baza unor negocieri politice de culise.

Pentru retragerea din cursă Klaus Iohannis nu are, deci, nevoie, de acordul CSAT, fiind vorba de o decizie personală. Face anunțul, pur și simplu, și gata.

Și atunci de ce va pune mîine subiectul pe masa CSAT?
Singura explicație rațională ar fi că președintele vrea, de fapt, să meargă mai departe cu revendicarea postului și are nevoie de o acoperire furnizată de CSAT.
Că anunțul retragerii ar fi umilitor în condițiile absenței oricărei susțineri internaționale e deasupra oricărei îndoieli.
Dar ce consecințe ar putea avea o cramponare a președintelui României de ideea obținerii postului, el avînd capacitatea, prin veto, să blocheze numirea viitorului secretar general? (Bogdan Tiberiu Iacob)