Ce să înțelegem? Doamna Angela Merkel, și nu oriunde, ci exact la Moscova, i-a spus, verde în față, lui Putin că Pactul Ribentropp-Molotov a fost o ticăloșie. Și că, tot o ticăloșie a fost și anexarea, de către Rusia, a peninsulei Crimeea. Iar câteva zile mai târziu, cel mai înalt reprezentant al Statelor Unite ale Americii îi declară lui Putin că sancțiunile împotriva Moscovei ar trebui ridicate. Întrucât, Rusia ar fi îndeplinit condițiile cerute. Asistăm la un război asimetric și ticălos sau la prologul unei păci, care ar putea fi și ea la fel de ticăloasă?
Pactul Ribentropp-Molotov a pecetluit, nu numai soarta Poloniei, ci și soarta României. Rusia lui Stalin s-a înțeles cu Germania lui Hitler pentru a începe o nouă împărțire a Europei. Pur și simplu, sfârtecând teritorii. Evident, acest pact ticălos, pentru care Moscova nu şi-a cerut niciodată scuze, a fost atât de secret încât, mult timp, nu s-a știut despre existenţa lui. Doar popoarele i-au simțit efectele. La fel cum, mult timp, nu a fost cunoscută nicio altă înțelegere, cel puțin cinică și tot secretă, între Churchill și Stalin. Prin care, practic, România a fost vândută.
Cât privește anexarea Crimeei, ea este, în mod cert, conform tuturor definițiilor, un act grav de agresiune militară, de care responsabilă este Federația Rusă. Sancțiunile aplicate Moscovei de către statele democratice au ca punct de plecare tocmai această încălcare flagrantă a tratatelor internaționale de către statul lui Putin.
Ori, în aceste condiţii, ce am putea înțelege? Din ceea ce spune Angela Merkel, că regimul Putin este pus la zid. Și, pe bună dreptate. Iar din ceea ce afirmă înaltul reprezentant al Statelor Unite ale Americii, că civilizația occidentală s-a împăcat cu idea anexării Crimeei. Și este mulțumită cu atât, dacă și Rusia e mulțumită tot cu atât. Unul este piticul rău și celălalt e piticul bun?
La capătul unui război ticălos se prefigurează, cumva, o pace la fel de ticăloasă?

PS: Astăzi, la Judecătoria Sectorului 4 a fost dezbătută solicitarea penitenciarului Jilava de punere a mea în libertate. S-a opus reprezentantul Parchetului. Invocând două cauze absolut surprinzătoare. Că am utilizat căi de atac legale excepționale, prin care încerc, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și la CEDO, să răstorn sentința prin care am fost condamnat. Ca și când un cetățean nu ar avea acest drept. Și doi: că în penitenciar am continuat să îmi fac meseria. Adică să scriu articole. Nu-i așa că este interesant? Și, totuși, nu merită mai mult decât un post-scriptum. Aștept decizia instanței! (Sorin Rosca Stanescu)