GCHQ. Sunt inițialele celei mai secrete organizații din lume. Specializată în inteceptări. Cu sediul în Marea Britanie. Temutul serviciu secret se spune că este cel mai performant din lume. În interceptarea și valorificarea informațiilor adversarilor declarați sau potențiali ai Marii Britanii. Abia apoi urmează serviciile secrete specializate în interceptări ale Statelor Unite. Dar și unii și alții pornesc de la o premiză corectă din punct de vedere politic și moral. Și anume că inamicii din afară sau din interior sunt reprezentanți ai unor puteri străine, manifest sau disimulat ostile. Pentru aceste servicii secrete ultraperformante, cetățenii propriilor state nu sunt inamici. Dimpotrivă. Ei reprezintă valoarea cea mai de preț. Care trebuie apărată. Cu totul altfel se întâmplă în România.
Înalta Curte de Casație și Justițe, cea mai importantă autoritate în materie judecătorească, ne informează oficial că în ultimii nouă ani au existat nu mai puțin de 26 de mii de mandate de interceptări și urmărire pe siguranță națională. Judecătorii cărora li s-au soicitat au respins numai două. Doar două respingeri în nouă ani, dintr-un total de 26 de mii de cereri. Rezultă nici mai mult nici mai puțin că:
1) Au existat 26 de mii de suspecți în vizorul Serviciului Român de informații, pentru activități de terorism, spionaj, trafic de ființe umane și încă două-trei categorii de infracțiuni, care fac obiectul activității principalului serviciu secret al țării
2). Dacă acesta e numărul mandatelor, atunci este rezonabil să luăm în calcul faptul că numărul de interceptări a fost de cel puțin zece ori mai mare, având în vedere faptul că acești suspecți nu au trăit izolați într-un glob de sticlă. Ei au interacționat zilnic cu alte persoane, care au fost la rândul lor monitorizate. În paranteză fie spus, pentru a mă face mai bineînțeles, reamintesc opiniei publice faptul că regretatul Dinu Patriciu, victima unui asemenea mandat de interceptare, a dat în judecată Serviciul Român de Informații și a câștigat un proces definitiv, obținând și despăgubiri. Numai că interceptările persoanelor cu care acesta a luat contact au rămas în diverse dosare penale, trei dintre acestea – o interceptare chiar a unei banale discuții cu subsemnatul – regăsindu-se de pildă în dosarul Rompetrol.
3). În acest interval de nouă ani, slavă Domnului, România a fost ferită de atacuri teroriste, nu a fost luată cu asalt de valuri de spioni ai unor state potențial inamice și nici nu s-a confruntat cu infracțiuni semnificative de tip transfrontalier, cum este de exemplu traficul de ființe umane. De aici rezultă că cele 26 de mii de mandate, care și-au produs în final efectul asupra a sute de mii de români, erau mai degrabă destinate monitorizării și anihilării adversarilor politici ai regimului Traian Băsescu și, avem certitudinea, celor care contestau supremația SRI sau, dacă ne referim la oameni de afaceri, făceau concurență unor societăți acoperite ale principalului serviciu secret al țării. Poliție politică în toată legea.
4). Dar Serviciul Român de Informații a făcut monitorizări, nu se știe cât de multe, însă presupunem că tot în masă, și fără vreun mandat. Cum? Utilizând complexul sistem american de urmărire electronică și vizuală prin rețeaua de sateliți în timp real a persoanelor suspecte de terorism. În mod straniu, și acest lucru va trebui cândva explicat, ofițerii superiori ai Armatei Române, începând cu șeful marelui stat major, continuând cu șefii statelor majore pe categori de arme și, mai jos, cu toți ceilalți ofițeri cu funcții cât de cât relevante, au fost supuși, tot de către SRI, unei monitorizări în masă, operațiune declanșată în perioada în care portofoliul Ministerului Apărării era deținut de Gabriel Oprea. Acesta conducea deja o altă comunitate a serviciilor secrete, creată prin Hotărâre de Guvern, cu sprijinul lui Victor Ponta, și urma, conform unui algoritm stabilit, dar din fericire nematerializat, să preia conducerea Serviciului Român de Informații. Cea ma fericită explicație a acestei monitorizări în masă a Armatei Române ar fi că domnul Gabriel Oprea a încercat astfel și, în bună măsură, a izbutit, să subordoneze nu numai militar ci și politic ofițerii Armatei, scotocindu-le viețile personale și identificându-le vunerabilitățile. Scenariul cel mai periculos însă ne-ar putea conduce, până când situația va fi elucidată, la concluzia că șefii SRI au lucrat sub steag străin și astfel au oferit unor terțe puteri, pe tavă, informații amănunțite și relevante despre Armata Română.
5). Un număr mult mai mare de mandate însă este cel solicitat de-a lungul ultimilor zece ani de către parchete și materializat până de curând de către Serviciul Român de Informații. Înmulțind numărul de mandate cu numărul victimelor colaterale – cei cu care inevitabil comunicau telefonic, electronic sau prin alte mijlocace persoanele aflate în vizor – domnul Cladiu Manda, șeful Comisiei parlamentare de control a activității Serviciului Român de Informații, concluzionează și comunică oficial că nu mai puțin de șase milioane de cetățeni români s-au aflat astfel în vizorul SRI. Este cea mai concludentă dovadă că, conformându-se întru totul caracteristicilor serviciilor secrete din statele totalitare, a existat cel puțin un deceniu în care SRI și-a identificat principalul inamic în propriul popor.
6). Tabloul acestui amplu proces de supraveghere informativă a românilor trebuie completat în mod obligatoriu, luând în calcul interceptările și toate celelalte forme de supraveghere operate de serviciul secret al Direcției Naționale Anticorupție, pentru care nu s-au emis niciun fel de mandate, un serviciu secret creat în mod ilegal, dotat în mod ilegal cu o aparatură extrem de scumpă și de sofisticată și încadrat tot ilegal cu numeroși foști ofițeri ai servicilor secrete, atrași de remunerații mai mari. Dacă luăm în calcul cifrele din bilanțurile anuale furnizate de DNA, rezultă că, anual, în acest mod au fost interceptați alte câteva sute de mii de oameni, care făceau obiectul unor dosare penale sau care, întâmplător sau nu, au comunicat cu asemenea persoane.
7). Acest scenariu îngrozitor, care iese treptat la iveală cu toate probele aferente, mai e necesar să ia în calcul și numărul uriaș de intercepări pe 48 de ore ordonate de procurori și în cazul cărora nu era necesară vreo aprobare a judecătorilor „dedicați”.
Deci, pentru a concluziona, esențial este să reținem că, spre deosebire de toate celelalte servicii secrete performante ale lumii, care s-au luptat, cinste lor, cu inamicii, Serviciul Român de Informații a făcut notă discordantă, luându-se la trântă cu propriul popor, pe banii acestuia. Pentru toată această activitate neagră din istoria noii Securități, cei vinovați trebuie să răspundă. Dar ca să se ajungă acolo, Eduard Hellvig trebuie să rupă pisica. Dintr-o dată. Nu cu pipeta. Nu fir cu fir. Din păcate însă, cel care l-a numit în această funcție este de altă părere. După cum se vede până și cu ochii închiși. După cum se aude până și cu urechile astupate. (Sorin Roșca Stănescu)